Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:Promisiunea lui Junker la Bucureşti: Romania va fi în Schengen în 2019

Ziarul de Vrancea
11 mai 2017 425 vizualizări
„România a îndeplinit toate criteriile, trebuie să recunoaştem acest lucru şi să îi acordăm statutul de membru al Spaţiului Schengen”, a spus preşedintele Comisiei Europene n într-un discurs în faţa Parlamentului, Junker a militat deschis pentru o Europă cu mai multe viteze n organizatorii i-au aşezat pe Traian Băsescu şi Adrian Năstase pe scaune alăturate

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a lăudat, ieri, în plenul reunit al Parlamentului, progresele făcute de România după aderarea la Uniunea Europeană. “În Europa nu există ţări care să valoreze mai mult decât altele, naţiunile sunt egale în drepturi şi demnităţi, un popor este un popor şi o democraţie este o democraţie. Nu au existat niciodată ţări de mâna a doua sau pe care să le lăsăm în urmă”, a dat asigurări Juncker, referindu-se la proiectul "Europei cu mai multe viteze”, care a provocat o polemică aprinsă în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România. "Fac legământ că, rămânând unită, Europa va putea realiza lucruri extraordinare. Europa a fost divizată în trecut, iar acest lucru nu trebuie să se mai repete. Putem avansa împreună, însă în ritmuri diferite”, a adăugat el, folosind formularea consacrată deja după prezentarea Cărţii Albe privind viitorul Europei şi după summitul aniversar de la Roma. "O Europă care are mai multe viteze există deja, e prevăzută în tratate, este vorba de o cooperare consolidată”, a precizat şeful Executivului european. De altfel, România a fost printre primele ţări care au adoptat o lege ce permite cooperarea consolidată, a amintit Juncker, referindu-se la modificarea legislaţiei privind divorţul. El a mai oferit ca exemplu de cooperare consolidată la care ia parte România proiectul de înfiinţare a unui Parchet european ce va fi abilitat să deruleze urmăriri penale referitoare la infracţiunile de fraudare a bugetului UE. În aceste condiţii, "dezbaterea privind Europa cu mai multe viteze este de fapt o non-dezbatere. Dezbaterea ar trebui sa fie despre cooperare”, a precizat Juncker. "Eu nu pot vedea un viitor decât în unitate europeană. Nu trebuie sa creăm Statele Unite ale Europei, este un proiect care nu îmi aparţine”, a mai spus preşedinte CE, explicând că fiecare popor îşi iubeşte şi vrea să îşi păstreze valorile şi tradiţiile.

“Nu se poate să prezidezi UE când ai impresia că eşti controlat”

Jean-Claude Juncker a declarat, ulterior, la recepţia oferită la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că vrea ca MCV să fie ridicat şi ca România să fie primită în Spaţiul Schengen înainte de a prelua preşedinţia Consiliului European, în primul semestru al anului 2019. „Aş vrea ca până atunci, iar aceasta este o promisiune pe care am făcut-o la începutul mandatului meu, aş vrea ca până atunci, MCV să fie anulat. Nu se poate să prezidezi UE când ai impresia că eşti controlat, observat de alţii. Trebuie să înceteze şi va înceta”, a subliniat el. „România a îndeplinit toate criteriile, va trebuie să recunoaştem acest lucru şi să acordăm statutul de membru al Spaţiului Schengen României. Nu vreau, pe măsură ce se apropie momentul să facem acest lucru, în condiţiile în care s-a întâmplat deja acest lucru în urmă cu câţiva ani, să fie adăugate noi criterii si noi condiţii celor existente deja”, a adăugat preşedintele CE.

Băsescu, mulţumit că trăieşte, Ponta, fericit că e încă în libertate

Foştii premieri Adrian Năstase, Victor Ciorbea şi Victor Ponta, precum şi fostul preşedinte Traian Băsescu au asistat la discursul lui Juncker, în plenul reunit al Parlamentului. La intrarea în sala de plen, Juncker i-a îmbrăţişat pe Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, iar pe Traian Băsescu l-a şi pupat pe frunte. Preşedintele CE l-a salutat şi pe Victor Ponta. Şedinţa plenului reunit a fost prezidată de Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea. De precizat că Traian Băsescu a fost aşezat la pupitru alături de fostul său rival politic, Adrian Năstase. Cei doi au putut fi văzuţi purtand mai multe discuţii “amicale” pe parcursului evenimentului.
Traian Băsescu a afirmat, în cadrul discursului său care a urmat alocuţiunii lui Juncker, că soluţia pentru ca UE să facă faţă proceselor de globalizare este constituirea în viitor a Statelor Unite ale Europei. El şi-a început discursul elogiind oamenii politici care au avut merite în aderarea României la Uniunea Europeană acum 10 ani. ”Toţi avem ceva de povestit. Chiar şi Adrian Năstase care a încheiat cu guvernul lui negocierile de aderare (...) Jean-Claude Juncker a semnat în numele Uniunii Europene Tratatul de Aderare. Este aici premierul care a semnat Tratatul de Aderare din partea României, Călin Popescu-Tăriceanu, tot la 25 aprilie 2005 la Luxembrug şi, cu voia dumneavoastră, preşdintele Băsescu. Să mulţumim lui Dumnezeu că suntem toţi în viaţă după 12 ani”, a spus Băsescu. “Şi în libertate!”, s-a auzit, din sală, vocea lui Victor Ponta.
Băsescu a afirmat apoi că este nevoie de întărirea coeziunii Uniunii, nu de relaxarea legăturilor dintre statele membre. ”Dacă Jean-Claude nu este un promotor al Statelor Unite ale Europei, eu susţin că la orizont obiectivul major tebuie să fie crearea lor. Este soluţia viitorului pentru toţi cetăţenii UE. Dar până acolo, poate peste 10 ani vom vorbi despre asta, marea problemă a UE este integrarea statelor cat mai mut posibil. Procesele de globalizare fac imposibil ca vreunul din statele UE să reziste singur competiţiei globalizării. Şi Germania şi România ar fi incapabile să facă faţă globalizării dacă nu continuăm procesele de integrare”, a afirmat fostul preşedinte.
Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu au avut un schimb de replici în timpul discursurilor. care au urmat alocuţiunii preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker. În discursul său despre viitorul Uniunii Europene, preşedintele PMP a amintit evoluţia economiei româneşti de la modelul economic comunist la cel de piaţă şi beneficiile aderării. ”La televiziuni sunt chemaţi activişti ai vechiului regim să ne spună cum era cu IMGB-ul, cu CUG-urile, dar acea mare economie pe care o laudă tot felul de activişti vechi exporta 10 miliarde de dolari în 1989. Sigur, a fost un efort uriaş să schimbăm structura economiei, dar anul trecut România a exportat 53 de miliarde euro, inclusiv pe piaţa competitivă a Uniunii Europene, nu pe piaţa sigură a CAER”, a spus Traian Băsescu. În acest moment, Călin Popescu-Tăriceanu l-a întrerupt amintindu-i că a depăşit cele patru minute alocate: ”A trecut de trei ori timpul!”. ”Da, dar spun lucruri mai interesante decât dumneavoastră”, a ripostat Băsescu. ”Astea cu CAER-ul şi IMGB-ul, mai ales”, a comentat Tăriceanu ironic.

Băsescu: ”Dacă-l puneţi pe Geoană preşedinte, mai am dreptul să candidez o dată”

fostul preşedinte rade de comisia de anchetă privind alegerile din 2009

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, ieri, cu 241 voturi pentru şi 86 contra, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009. Totodată a fost aprobată şi componenţa nominală a comisiei: Mihai Fifor (preşedintele comisiei), Adrian Ţuţuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleşoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea din partea PSD, Steluţa Cătăniciu (ALDE) Cezar Preda, Vasile Varga şi Daniel Fenechiu din partea PNL, Mihai Goţiu şi Eduard Dircă din partea USR, Robert Turceascu (PMP) şi Antal Istvan (UDMR). ”PNL va vota pentru constituirea comisiei doar dacă domnul Dragnea ne va spune cum a reuşit să transforme cele două camioane de probe privind falsificarea alegerilor din 2009 în două bibliorafturi”, a afirmat Raluca Turcan în cadrul dezbaterilor general. Ea a spus că declanşarea anchetei parlamentare nu are o finalitate din moment ce alegerile prezidenţiale din 2009 fac obiectul unei anchete a Parchetului, existând însă ”un scop ascuns de a face presiuni asupra magistraţilor”.
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a cerut ca primul lucru pe care ar trebui să-l facă membrii comisiei este numărarea voturilor după procesele verbale. ”Al doilea lucru pe care vi l-aş cere este, dacă se poate, să nu ajungeţi la concluzia că Mircea Geoană e preşedinte azi, vă rog frumos. L-aţi pune într-o situaţie stânjenitoare pe domnul Iohannis care ar trebui să plece la Sibiu până îşi face ăsta mandatul”, a spus Băsescu. El a mai luat cuvântul o dată, tot pentru a face o glumă pe seama lui Geoană şi a PSD. ”Dacă-l puneţi pe Geoană preşedinte, mai am dreptul să candidez o dată”, a spus Băsescu râzând.

Creator de modă, condamnat la închisoare după ce a abuzat sexual o elevă olimpică

Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pe creatorul de modă Silvian Andrei Spiridon, acuzat că, în prima noapte de Crăciun din anul 2015, ar fi sechestrat şi violat o elevă de 17 ani. Magistraţii ieşeni au menţinut pedeapsa stabilită iniţial de Judecătoria Bârlad, care dispusese, în ianuarie 2017, încetarea procesului penal pentru viol, în condiţiile în care victima şi-a retras plângerea în urma împăcării cu designerul de 31 de ani. În schimbul renunţării la acuzaţia de viol, adolescenta a primit de la Silvian Andrei Spiridon 50.000 de lei şi un autoturism. Tot prin sentinţa dată de Judecătoria Bârlad şi menţinută de Curtea de Apel Iaşi, Silvian Andrei Spiridon nu va avea voie, după ce va ieşi din închisoare, să comunice cu fata şi nici să se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri de aceasta, timp de trei ani. Potrivit procurorilor, eleva de 17 ani ar fi fost abuzată sexual în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2015 de către creatorul de modă în maşina acestuia, pe un drum din afara municipiului Bârlad. Fata a fost luată de către tânăr dintr-un club din oraş, oferindu-se să o ducă acasă. În drum spre locuinţa tinerei, Silvian Andrei Spriridon i-a propus acesteia să întreţină relaţii sexuale, însă a fost refuzat. În consecinţă, susţin anchetatorii, designerul a blocat uşile maşinii şi a dus-o în afara oraşului, unde a abuzat-o sexual pe adolescentă. A doua zi, eleva a depus plângere la Poliţie şi, în urma cercetărilor, anchetatorii au decis, pe 6 ianuarie 2016, să-l reţină pe Silvian Andrei Spiridon.

Bodog: Avem al 25-lea deces de rujeolă

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, ieri, că numărul cazurilor de deces de rujeolă a ajuns la 25, după ce boala a fost confirmată la un copil de doi ani din judeţul Bihor, care nu fusese vaccinat. "Un copil care s-a chinuit foarte mult, care a fost internat în spital, apoi a fost externat pe proprie răspundere. Un copil care trăia acasă fără mamă, care era plecată la lucru în străinătate şi care a intrat în contact cu pacienţi bolnavi de rujeolă, un copil de doi ani nevaccinat. Asta trebuie să tragă încă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte politica de vaccinare a statului român”, a spus Florian Bodog, după dezbaterea publică a proiectului Legii vaccinării. Ministrul Sănătăţii a afirmat că vaccinarea este singura cale de a preveni boli grave. „Circulă o vorbă că vaccinul este precum botezul pentru copil. Atunci de ce să nu vaccinam copii?”, a adăugat Bodog. El a precizat că Legea vaccinării prevede responsabilităţi pentru toţi cei implicaţi în procesul de vaccinare. "Sancţiuni la momentul de faţă nu există, însă prevede responsabilităţi pentru toată lumea şi eu cred că este important acest lucru, cred că trebuie să dăm un semnal de normalitate. Nu cred că lucrurile se discută la nivel de proteste în ţară sau la nivel de a fi împotriva unui fenomen, unui proces absolut normal. Şi nu cred că dezinformând lumea şi spunând că părinţii vor fi obligaţi şi vor face puşcărie pentru că nu lasă copiii să fie vaccionaţi este o chestiune serioasă”, a mai spus Bodog. Ministrul a reafirmat că părinţii nu vor fi pedepsiţi dacă refuză să îşi vaccineze copiii, dar aceştia trebuie să răspundă dacă i se întâmplă ceva copilului pentru că nu a fost vaccinat. "Practic, părinţii au obligaţia să îşi prezinte copilul la medic, au obligaţia să fie informaţi cu privire la calitatea şi la reacţiile adverse sau la ceea ce se poate întâmpla în timpul procesului de vaccinare, însă nimeni nu îi pedepseşte. Dar eu cred, în acelaşi timp, că părintele trebuie să răspundă dacă, urmare a refuzului vaccinării, copilului i se întâmplă ceva, şi asta cred că este într-o societate normală”, a adăugat Bodog. Până în 5 mai au fost confirmate 5.290 de cazuri de rujeolă, dintre care 24 de decese. Opt dintre decese au fost în judeţul Timiş, câte cinci în Arad şi Dolj, trei în Caraş-Severin şi câte un caz a fost înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Satu Mare

Ion Ţiriac ar fi fost informator al Securităţii

Ion Ţiriac a fost informator al Securităţii şi ar fi dat note informative sub numele conspirativ "Titi Ionescu", scrie ziarul Adevărul. Fostul sportiv şi actual om de afaceri ar fi fost recrutat în anul 1963, cand s-a căsătorit cu handbalista Erika Braedt. Ion Ţiriac nu a "confirmat" însă, fiind îndepărtat trei ani mai tîrziu, în decembrie 1966. Securitatea a considerat că sportivul dădea dovadă de "rea-voinţă" şi că "de fiecare dată a furnizat materiale fără importanţă, deşi avea posibilităţi". Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a decis, în anul 2010, că Ion Ţiriac a semnat un angajament cu Securitatea Statului, dar nu a făcut poliţie politică. Potrivit adeverinţei date de CNSAS, Ţiriac ar fi fost recrutat de Securitate pe 11 iulie 1963 pentru încadrarea informativă a unor sportivi şi delegaţi străini ce veneau în ţara pe linie sportivă şi erau suspecţi. Ţiriac ar fi semnat un angajament avand numele conspirativ "Titi Ionescu", iar în dreptul său apar şi două note informative, din aceeaşi zi. Tiriac a dat detalii din discuţiile pe care le avea cu colegii sud-africani, tenismenii Abe Segal şi Gordon Forbes, veniţi, în vara anului 1963, în România, pentru Cupa Davis.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.