Național

De ziua Europei, un vot pe placul Rusiei: Pas decisiv pentru un referendum pe tema familiei

Ziarul de Vrancea
10 mai 2017 875 vizualizări
Proiectul de modificare a Constituţiei care defineşte familia ca avand la bază căsătoria dintre un bărbat şi o femeie a trecut de Camera Deputaţilor cu o largă majoritate. Propunerea, care aduce aminte de iniţiative similare în spaţiul ex-sovietic, încurajate de Moscova, urmează să fie dezbătută la Senat

Camera Deputaţilor a adoptat ieri, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei. Astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie". Revizuirea Constituţiei este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Iniţiativa urmează să fie trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot.

PNL a votat majoritar “pentru” dar vrea modificări

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, ieri, că liberalii vor depune amendamente la proiectul de revizuire a Constituţiei pentru redefinirea familiei şi la Senat, astfel încât să garanteze intemeierea familiei şi să clarifice instituţia căsătoriei. Raluca Turcan s-a abţinut la votul din Camera Deputaţilor asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei. Majoritatea grupului liberal a votat însă în favoarea proiectului. ”Vom încerca să facem amendamente pe textul iniţiativei cetăţeneşti astfel încât să definim foarte clar cât de mult poate fi sprijinită familia prin Constituţia României şi să încurajăm garantarea întemeierii familiei prin Constituţia României, să clarificăm şi instituţia căsătoriei, iar dacă aceste amendamente nu vor fi acceptate probabil că unii senatori vor vota, aşa cum s-a întâmplat şi la Camera Deputaţilor, pentru referendumul şi iniţiativa cetăţenească cu textul propus de ei, alţii probabil că se vor abţine”, a declarat Turcan. Ea a spus că cetăţenii au dreptul suveran de a iniţia referendum pe această temă, iar parlamentarii au dreptul de a opera modificări. ”Cred că în acest demers ar fi trebuit să existe o deschidere spre dialog din partea celor care au susţinut referendumul, printre care mă număr şi eu, şi cei care consideră că textul în sine poate să fie mai bun. Cred că trebuie mult mai multă precauţie atunci când printr-un entuziasm generalizat se încearcă nişte formule mai radicale care blochează acte normative în vigoare”, a mai spus Turcan.

Preşedintele interimar al PNL a arătat că există trei legi prin care familia este definită ca relaţia dintre mamă şi copil sau dintre tată şi copil, iar dacă va fi modificată Constituţia în sensul dorit de Coaliţia pentru familie, respectivele acte normative vor trebui şi ele modificate. ”În momentul în care prin Constituţia României restrângi familia doar la căsătoria dintre bărbat şi femeie înseamnă că automat va trebui să se opereze modificări şi pe celelalte legi în vigoare. Aşadar, poate că dintr-un scop nobil pe care l-am susţinut şi eu pentru că România trebuie să aibă nişte valori de bază la care să se ancoreze în permanenţă riscăm texte legislative care sunt interpretabile, ceea ce reprezintă o mare problemă cu care se confruntă România în ultimii ani de zile. Vedem tot mai mult că sunt texte constituţionale care permit şi legi, şi decizii interpretabile ceea ce este în defavoarea cetăţenilor, în primul rând”, a conchis Raluca Turcan.

Dintre deputaţii liberali, doar Mihai Voicu şi Mara Mareş au votat împotriva proiectului de revizuire, alţi cinci, între care Raluca Turcan, s-au abţinut, iar ceilalţi au votat pentru. De la PSD, Florin Manole a votat împotrivă, toţi ceilalţi social-democraţi prezenţi votând pentru. La ALDE, au fost două voturi împotrivă, restul fiind pentru, la PMP doar Robert Turcescu s-a abţinut, ceilalţi deputaţi votând în favoarea iniţiativei, la UDMR au fost câte două voturi împotrivă şi două abţineri, restul votând pentru, iar din grupul minorităţilor naţionale doi s-au abţinut şi ceilalţi au votat pentru. De la USR, 15 au votat „împotrivă”, şase ”pentru”, trei s-au abţinut iar doi, între care şi Nicuşor Dan, nu au votat.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.