Național

Amintiri din „Epoca de Aur” cu Dragnea şi Băsescu

Ziarul de Vrancea
1 mai 2017 771 vizualizări
Fostul preşedinte, care avea „mare trecere” la Elena Ceauşescu, ar fi închiriat un vapor ca să facă bişniţă n actualul lider al PSD a fost repetent în facultate, povesteşte ginerele lui Nicolae Ceauşescu

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat că o tranzacţie comercială româno-americană ar fi fost împiedicată de către Traian Băsescu, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers, deoarece ar fi trimis vaporul închiriat pentru transbordarea mărfurilor să facă ”bişniţă”. ”Era vorba de comerţ între România şi Statele Unite. Noi importam piei crude şi făceam bocanci pentru armată. Noi le dădeam bocanci, ei ne dădeau pieile crude (...) Vapoarele se întâlneau la Anvers, unde trebuia închiriat un vapor care să facă transbordarea. Vapoarele au ajuns la timp la Anvers, dar acolo nu era vaporul închiriat pentru transbordare. Au stat ăia două-trei zile, dar nu puteau să mai stea pentru că plăteau foarte mult în rada portului şi au plecat. Americanii cu pieile înapoi, ai noştri cu bocancii înapoi”, a relatat Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu. Potrivit lui Oprea, scandalul ar fi fost imens, ministrul de atunci al Industriei Uşoare, Maria Flucsă riscând să ajungă la închisoare. ”Nevinovată, săraca, cum să demonstreze că vaporul ei a ajuns în port? A vorbit cu Marin Ceauşescu, fratele socrului meu, care era director al Agenţiei Economice de la Viena, şi a trimis o echipă. Preşedintele Băsescu i-a ameninţat, că n-au ce să caute acolo, că-i nenorocire, dar s-au descurcat şi au luat dovada că vaporul a fost acolo. Băsescu ce făcuse? Închiriase vaporul cu banii de la statul român şi a făcut o bişniţă. Ţigări, băutură, nu se ştie...”, a afirmat Oprean, la Antena 3. El a afirmat că Traian Băsescu ar fi muşamalizat incidentul, cu ajutorul unor oameni din Securitate. ”El a vorbit cu cei de la Securitate, fiind mână în mână cu ei, şi atunci ei au venit şi au spus socrului meu că, de fapt, a fost o acţiune în interesul statului român. El a înghiţit-o”, a relatat Mircea Oprean. Acesta susţine că viitorul preşedinte avea o relaţie bună cu Elena Ceauşescu. ”Avea foarte mare trecere la soacră-mea. Nu ştiu de ce. Probabil că oamenii care au ceva rău în ei se apropie”, a conchis Oprean.

Rocker repetent

Pe de altă parte, Mircea Oprean, profesor universitar la Politehnică, a povestit cum liderul PSD, Liviu Dragnea, a ramas repetent în facultate. El a fost întrebat, la un moment dat, ce studenţi celebri a avut, şi l-a amintit pe Miron Mitrea, care "era foarte bun" şi pe Liviu Dragnea. Mircea Oprean, care predă la Politehnică Transmisii pentru automobile, a povestit despre actualul lider PSD că "la noi atunci erau două direcţii, direcţia asta la care eram eu cu transmisii automate, şi altă direcţie cu service-uri, cu întreţinere. N-a venit pe direcţia mea, că era mai greu, a mers pe cealaltă. Dar şi aşa a rămas repetent."
În momentul în care Oprean a povestit că Dragnea a rămas repetent, moderatorii au întrebat "A rămas repetent?", Mircea Badea şi Mihai Gadea glumind apoi: "Poate cand avea trupa rock", "Ştii că Dragnea a fost rocker".




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.