Național

Dan Andronic, între mărturie mincinoasă şi o poveste “ambalată frumos”

Ziarul de Vrancea
11 apr 2017 630 vizualizări
urnalistul a fost pus sub acuzare după ce ar fi minţit sub jurămant în acheta privind finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009 n în paralel, el va fi audiat în Parlament, după ce a scris că SRI şi DNA s-ar fi implicat atunci în alegeri în favoarea lui Traian Băsescu

Dan Andronic a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el. Dan Andronic ar fi minţit anchetatorii despre semnificaţia sumelor de bani încasate de societatea D.A. Communication media SRL, la care era asociat, de la firmele administrate de inculpatul Giovanni-Mario Francesco, „încercând să acrediteze ideea că persoanele inculpate nu au participat la săvârşirea faptelor de care erau acuzate şi că sumele nu au nicio legătură cu consultanţa politică prestată de suspect în cadrul campaniei electorale”.
Dan Andronic a fost ieri la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi calitatea de suspect în acest dosar.
În dosarul privind campania prezidenţială din 2009 sunt acuzaţi Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.

Implicarea SRI ar fi “foarte gravă”

Audierea lui Dan Andronic are loc după ce acesta a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009.
Andronic spune că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.
Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a afirmat ieri, la Parlament, că jurnalistul va fi audiat săptămâna viitoare, în cadrul Comisiei, în legătură cu afirmaţiile pe care acesta le-a făcut cu privire la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009. Ţuţuianu a ţinut să precizeze că o implicare a Serviciului Român de Informaţii şi a DNA în procesul electoral ar fi „foarte gravă”. El a mai spus că, împreună cu membrii Comisiei de control al SRI, au decis să îl cheme la audieri pe Dan Andronic pentru a prezenta date şi informaţii mai precise. „După îndelungi consultări, am constatat cu toţii că nu avem în articolul publicat elemente suficiente care să ne contureze implicarea SRI în procesul electoral, dar am considerat că este util să îl invităm pe Dan Andronic în cursul săptămânii viitoare la audieri pentru a veni cu date şi informaţii precise. Vă precizez că noi vom verifica doar ceea ce are legătură cu SRI, dacă vor fi elemente care privesc activitatea altor instituţii, evident că este competenţa Parchetului de pe lângă ICCJ, şi nu comisiei noastre”, a completat preşedintele Comisiei de control al SRI. Chestionat dacă se gândeşte să cheme la audieri şi alte persoane, Ţuţuianu a spus că această chestiune urmează să fie stabilită, în condiţiile în care, deocamdată, există „doar o  poveste ambalată frumos”.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.