Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Regiunea Nord-Est, a cincea cea mai săracă din UE

Ziarul de Vrancea
30 mar 2017 862 vizualizări
O regiune din Franţa şi trei regiuni din Bulgaria stau mai prost

Trei regiuni din România au un PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media Uniunii Europene şi anume Nord-Est, Sud-Est Oltenia şi Sud-Muntenia, în timp ce cel mai ridicat nivel, de 580% din medie, este în Inner London-West, potrivit datelor aferente anului 2015 publicate ieri de biroul european de statistică Eurostat. Cele mai scăzute nivele ale PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeaă sunt în ordine în regiunile Severozapaden, Bulgaria (29%), Mayotte, Franţa (32%), Severen tsentralen şi Yuzhen tsentralen, în Bulgaria(ambele cu 33%) şi Nord-Est, în România (34%). Dintre cele 19 regiuni din UE cu un PIB de sub 50% din media UE, cinci sunt din Bulgaria, câte patru în Ungaria şi Polonia, trei în România, două în Grecia şi una în Franţa. În România, regiunea Sud-Est Oltenia are un PIB pe cap de locuitor de 40% din media UE şi Sud-Muntenia de 47%.
Între regiunile europene cu cele mai ridicate niveluri ale PIB pe cap de locuitor se mai află Marele Ducat al Luxemburgului, cu un PIB pe cap de locuitor de 264%, Hamburg, din Germania (206%), Bruxelles, Begia (205%) şi Bratislava, Slovacia (188%). În UE există 20 de regiuni cu un PIB pe cap de locuitor mai mare cu peste 50% faţă de media europeană. Dintre acestea, cinci sunt din Germania, patru din Marea Britanie, câte două din Olanda şi Austria şi câte una din Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Slovacia, Suedia şi Marele Ducal al Luxemburgului. Eurostat precizează că datele din unele regiuni pot fi influenţate de numărul mare de navetişti.

CCR a amanat din nou o decizie privind recunoaşterea căsătoriilor gay

Curtea Constituţională s-a reunit, ieri, pentru a analiza stadiul dosarului privind recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în străinătate, după ce a solicitat date suplimentare Curţii Europene de Justiţie, şi a stabilit un nou termen de discuţie pentru 27 iunie, având în vedere că nu au fost primite toate punctele de vedere aşteptate. Sesizarea va împlini astfel un an până la o eventuală soluţionare. Aceste puncte de vedere au fost solicitate la finalul anului 2016. Primul termen al dosarului la CCR a fost în luna iulie, după ce Curtea a fost sesizată la începutul verii cu privire la dispoziţiile Codului civil care interzic recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în străinătate. Dosarul aflat pe masa judecătorilor Curţii a fost deschis în urma unui proces intentat de cetăţeanul român Relu Adrian Coman şi de americanul Robert Clabourn Hamilton, care s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010. Cei doi contestă prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate.

Iohannis, în Malta: România se împotriveşte ideii unei Europe cu mai multe viteze

Preşedintele Klaus Iohannis a refirmat, ieri, în Malta, la summitul PPE, că România nu susţine ideea unei Europe cu mai multe viteze, pentru că asta ar adânci diviziunea şi neîncrederea dintre statele membre, mai ales pe fondul Brexit şi a celorlalte crize cu care se confruntă Uniunea Europeană.
"Principalele noastre politici ar trebui să fie îndreptate spre ceea ce ne poate uni şi spre evitarea unei Europe fragmentate. Aşadar, România nu susţine o Uniune Europeană a «cercurilor concentrice de integrare» sau a «vitezelor multiple», care ar putea să ducă la o creştere a diviziunilor sociale şi economice între statele membre. Noi nu considerăm aceste scenarii ca fiind instrumente de aprofundare a cooperării între statele membre, ţinând cont de faptul că Uniunea se confruntă deja cu diviziune şi neîncredere între membrii săi", a spus Iohannis, în plenul Congresului PPE. El a spus că Europa sa află acum "într-un moment de cumpănă", fiind marcată de crize complexe "de o intensitate fără precedent". Şeful statului a pledat pentru păstrarea unităţii UE prin renunţarea "la orice ziduri şi bariere". Preşedintele Klaus Iohannis se află în Malta, unde participă la Summitul PPE, alături de alţi şefi de state şi de guverne din familia populară europeană, la care se vor discuta teme precum Brexit, migraţie şi situaţia din Balcanii de Vest. Şeful statului va avea o întâlnire şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. La acest summit sunt prezente şi partidele din România afiliate PPE: PNL, UDMR şi PMP.

Un fost deputat PNL, învinuit într-un nou dosar de corupţie

Fostul deputat Theodor Nicolescu şi mai mulţi foşti şefi din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) au fost chemaţi, ieri, la DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirile într-un nou dosar de corupţie. Noul dosar vizează supraevaluarea unui teren de 1.250 de metri pătraţi aflat în zona Bulevardului Camil Ressu din Capitală, potrivit unor surse judiciare. Terenul ar fi fost evaluat la 2,6 milioane de euro, de trei ori mai mult decât valoarea reală.
La ieşirea de la audieri, Ingrid Mocanu, fost vicepreşedinte al ANRP, a declarat că este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu supraevaluarea unui teren din Capitală. "Dosarele acestea au ajuns modalităţi de a acoperi diverse rahaturi pe care le face DNA. Eu m-am săturat să merg în instanţă şi să explic că nu am luat niciun leu, niciodată, că nu cunosc pe nimeni dintre cei cărora le-am dat despăgubiri. M-am săturat. O să fac plângeri penale şi sesizări procurorilor care nu înţeleg să îşi facă treaba aşa cum scrie în lege", a spus Ingrid Mocanu.
La DNA urmează să vină şi alţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirile în noul dosar, potrivit unor surse judiciare.
Fostul deputat PNL Theodor Nicolescu şi fostul vicepreşedinte al ANRP Mihnea Remus Iuoraş mai sunt judecaţi pentru abuz în serviciu şi în dosarul ANRP privind despăgubirea ilegală a omului de afaceri Horia Simu.

Un medic de la Casa de Pensii a recunoscut că a luat mită de la 13 persoane

Elena Murgu, medic în cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, a recunoscut în faţa procurorilor că a primit sume cuprinse între 100 de lei şi 600 de lei de la 13 persoane, pentru eliberarea unor decizii privind capacitatea de muncă. Ea a fost pusă sub acuzare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru luare de mită, în cazul său fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. "Din probele administrate până în prezent a rezultat că, în cursul lunii martie 2017, Murgu Elena, în calitate de medic angajat în cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, a primit sume cuprinse între 100 de lei şi 600 de lei de la 13 persoane pentru eliberarea deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă. Persoana în cauză a recunoscut săvârşirea faptelor menţionate", se arată într-un comunicat al Parchetului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.