Național

Scandalul din ALDE găureşte Guvernul

Ziarul de Vrancea
20 mar 2017 269 vizualizări
Copreşedintele Alianţei pare să aibă zilele numărate în partid, dar şi în postul de vicepremier, respectiv ministru al Mediului n Tăriceanu evocă atragerea UDMR la guvernare pentru a compensa eventualele “pierderi”

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri, la Parlament, că acţiunea în instanţă pe care Daniel Constantin vrea să o demareze în legătură cu decizia Delegaţiei Permanente de stabilire a datei Congresului nu face altceva decât să demonstreze că vicepremierul vrea să blocheze deciziile în partid, iar, prin acţiunile sale, acesta forţează excluderea din ALDE. "Delegaţia de ieri (n.r. – duminică) a fost perfect validă. Dânsul beneficiază de atributele statutare date de Delegaţia permanentă pentru a fi membru în Guvern. Cum să o conteşti? Nu vedeţi că e un nonsens?”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu. Chestionat dacă Daniel Constantin forţează excluderea din ALDE, preşedintele Senatului a spus: "Părerea mea e că, în momentul de faţă, asta încearcă”. "Eu nu ţin cu tot dinadinsul ca să ajungem în stadiul acesta, însă declaraţiile politice pe care le face mă pun serios pe gânduri, pentru că ceea ce observ este că nu e o problemă numai de orgoliu, văd că avem o diferenţă majoră de percepţie asupra realităţii politice şi asupra modului în care noi, ca partid liberal, ne raportăm la chestiunile legate de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi la modul în care trebuie să funcţioneze instituţiile statului, la statul de drept, la rolul instituţiilor de forţă, la rolul instituţiilor democratice. Dacă el vrea să se poziţioneze ca om al sistemului, atunci îmi pare rău, cu liberalismul intrăm într-o ciocnire frontală”, a completat copreşedintele ALDE.

Se “regrupează” Constantin şi Ponta?

Tăriceanu a precizat că nu doreşte să mai facă nicio înţelegere cu Daniel Constantin şi că funcţiile în partid trebuie obţinute la Congres şi nu "la masa verde". "Eu nu mai fac niciun fel de înţelegere cu domnul Constantin, pentru că o dată mi-a fost de ajuns şi m-am fript, la alegerile parlamentare, cu listele. Dacă doreşte, facem în partid Congres, cu alegeri de sus până jos. Cine primeşte un număr de voturi ca să ocupe o funcţie, bine, cine nu, cu părere de rău, asta este", a spus Tăriceanu. Pe de altă parte, copreşedintele ALDE a arătat că majoritatea parlamentară care susţine Guvernul nu este "sub nicio formă în pericol". Întrebat dacă în cazul în care Daniel Constantin sau Victor Ponta se regrupează şi pleacă din rândul majorităţii parlamentare se poate relua discuţia participării UDMR la guvernare, Tăriceanu a răspuns: "Noi am lăsat o uşă deschisă pentru UDMR. Dacă dânşii doresc, la un moment dat putem oricând să reluăm discuţia, dar vă subliniez faptul că majoritatea care susţine Guvernul nu este sub nicio formă în pericol".

Gerea: Să i se retragă sprijinul politic

Pe de altă parte, vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a declarat ieri, la Parlament, că a solicitat să i se retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin având în vedere atitudinea sa din ultima perioadă, precum şi faptul că nu recunoaşte „sub nicio formă” autoritatea Delegaţiei Permanente, fiind mult mai bine pentru partid ca vicepremierul să facă politică în afara formaţiunii. „Mi s-a părut penibil din partea unui copreşedinte al partidului să ceri cuvântul pentru cinci minute, foarte politicos, vreau şi eu să vă spun câteva lucruri, şi, la finalul votului, să te ridici să pleci fără să mai aştepţi măcar un punct de vedere al lui Călin Popescu Tăriceanu, al colegilor pe care, cel puţin, afirmi că îi respecţi. Mi s-a părut că este extrem de urât. Am solicitat să i se retragă sprijinul politic având în vedere şi atitudinea din ultima perioadă şi o constantă a domniei sale prin care, aş putea spune, că a lipsit total din dezbaterile la nivel înalt care au avut loc în cadrul societăţii noastre în ultima perioadă şi mai ales bazându-mă pe faptul că el nu recunoaşte sub nicio formă autoritatea Delegaţiei Permanente, autoritatea partidului, exact autoritatea forului care l-a şi confirmat ca parlamentar, candidat la parlamentare şi ulterior ministru", a afirmat Andrei Gerea. Vicepreşedintele ALDE a mai spus că i se pare normal ca Daniel Constantin să-şi dea măcar demisia „de bun simţ din aceste poziţii, nu neapărat din calitatea de membru al partidului”.

Turcan: Guvernul cade în trei luni

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, crede că Guvernul Grindeanu va cădea în următoarele trei luni din cauza nemulţumirilor din interiorul PSD şi ALDE, partidele aflate la putere, menţionând că în actuala guvernare contează doar controlul de partid şi obsesiile antijustiţie ale lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. ”PSD-ALDE este o guvernare în derivă. Este şocantă incoerenţa de care dau dovadă, atât în coaliţie, cât şi în cadrul guvernului. Nu există priorităţi, nu este o guvernare îndreptată spre viitor. Nu există nimic european în această guvernare. Este o guvernare în care contează doar controlul de partid şi obsesiile anti-justiţie ale domnilor Dragnea şi Tăriceanu”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook. Ea susţine că nu se poate aştepta nimic bun de la acest guvern. ”Rămân la părerea că guvernul cade în 3 luni, or să-i arunce peste bord nemultumiţii din interior”, a încheiat Turcan.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.