Național

România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini

Ziarul de Vrancea
17 mar 2017 782 vizualizări
Persoanele care au vizitat ţara noastră au cheltuit 1,32 miliarde de euro

Circa 2,47 milioane de turişti străini s-au cazat în România în 2016 şi au cheltuit în total 5,92 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ceea ce înseamnă o medie de 2.398 lei (534 euro) de persoană, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Datele privind numărul total de turişti străini publicate vineri de INS confirmă statisticile publicate anterior, în 2 februarie. Potrivit raportului publicat vineri, turiştii străini veniţi pentru afaceri, congrese sau conferinţe au reprezentat 57,6% din total în 2016. Călătoriile în scop particular, în care sunt incluse vacanţele, sesiunile de cumpărături, evenimente culturale şi sportive, tratamente medicale, vizitarea prietenilor şi rudelor sau doar tranzit, au reprezentat 42,4% din numărul total de turişti străini, din care vacanţele au avut o pondere de 61,4%. Peste jumătate dintre cheltuielile pentru afaceri (52,7%) au fost repartizate pentru cazare, 92,3% dintre turişti preferând mic dejunul inclus. Turiştii au mai cheltuit 17% din bani în restaurante şi baruri, iar 11,7% au fost pentru cumpărături. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, peste o treime - 37,6% - au fost pentru alimente şi băuturi, iar 35,6% pentru cadouri şi suveniruri. Turştii străini veniţi cu afaceri au dat 55,1% din banii pe transport către închirierea de autoturisme, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 54% din totalul cheltuielilor pentru recreere. Peste jumătate - 51,7% - dintre turiştii străini veniţi în România şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 30,5% pe cont propriu. Totodată, trei sferturi dintre aceştia au călătorit cu avionul, în timp ce 14,3% au venit cu autoturismele proprii, mai arată statisticile oficiale. Statisticile anterioare arată că, în ultimii anii, numărul turiştilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014, 2,23 milioane în 2015 şi 2,47 milioane în 2016. Totuşi, România rămâne mult mai puţin atractivă pentru turiştii străini decât Bulgaria, ţară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării, potrivit datelor anunţate de ministrul bulgar al Turismului. Cei mai mulţi turişti străini în România au venit anul trecut din Germania (281.704), Israel (251.908), Italia (233.787) şi Franţa (145.584).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.