Național

Gazele se vor scumpi în aprilie cu 5-6% pentru populaţie

Ziarul de Vrancea
9 mar 2017 413 vizualizări
De la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune producătorilor preţuri de vânzare pentru gazele naturale

Preţul gazelor naturale livrate consumatorilor casnici va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie, odată cu liberalizarea totală a pieţei de gaze naturale, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, la o dezbatere pe teme energetice. "În previziunea noastră, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale care sunt la acelaşi nivel sau foarte apropiat de nivelul preţului din producţia internă, considerăm o creştere de câţiva lei pe MWh, ceea ce ar însemna o creştere între 5 şi 6% pe mia de metri cubi. ANRE a stabilit o metodologie astfel încât preţurile pentru achiziţia gazelor pentru populaţie să se facă pentru un an de zile, pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie - aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt ataşaţi acestei pieţei vor cumpăra gaze la preţul de acum pentru un an întreg", a afirmat Havrileţ, la o dezbatere pe teme energetice organizată de Energy-Center.ro. Potrivit şefului ANRE, consumatorul casnic este protejat împotriva unei creşteri neaşteptate de preţ pe piaţa liberă. ”De la 1 aprilie, conform Ordonanţei de Urgenţă 64, care este în dezbatere în Parlament, considerăm că va fi aprobată, începe procedura de liberalizare totală a pieţei de gaze naturale din România, cu referire exactă către piaţă casnică. Asta înseamnă că de la 1 aprilie nu mai există preţ reglementat pentru producţia de gaze naturale, rămânând reglementate doar celelalte elemente ale preţului final: tarifele de reţea, tarifele de furnizare şi elemente care sunt considerate monopol natural”, a mai spus Havrileţ. În sectorul de gaze naturale, preţul la producătorii interni se va liberaliza începând cu 1 aprilie 2017. Astfel, de la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune producătorilor preţuri de vânzare pentru gazele naturale. În schimb, ANRE va continua să verifice preţurile cu care furnizorii vând gazele către populaţie. Havrileţ estima anul trecut că după 1 aprilie 2017 va avea loc o migrare permanentă a consumatorilor din zona reglementată către furnizorii care pot oferi gaze naturale la preţuri mai bune decât cei actuali. Legislaţia actuală prevede ca termen-limită anul 2021 pentru liberalizarea completă a preţurilor pentru populaţie. La gazele din producţia internă, care au preţul stabilit la 60 lei/MWh, se adaugă tariful de înmagazinare, în valoare de 20 lei/MWh, ceea ce duce preţul final la circa 80 lei/MWh. Importurile se realizează la preţuri de 78 lei/MWh, foarte aproape de preţul gazelor înmagazinate. În ceea ce priveşte piaţa reglementată, în care sunt incluşi consumatorii casnici, preţul de 60 de lei/MWh fixat de guvern este sub cel al gazelor din import, de 78 de lei/MWh.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.