Național

Guvernul îi oferă o pomană de 15.000 de lei fostului preşedinte Constantinescu

Ziarul de Vrancea
8 mar 2017 674 vizualizări
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, la finalul şedinţei de guvern, că Executivul a aprobat un memorandum privind susţinerea financiară a fostului preşedinte al României Emil Constantinescu pentru activitatea desfăşurată în sprijinul învăţământului universitar românesc.

”Nu e o premieră. Şi anul trecut s-a aprobat un astfel de memorandum. Sunt lucruri care s-au făcut, nu sunt premiere şi sunt legate de promovarea învăţământului românesc la care fostul preşedinte Emil Constantinescu contribuie şi a contribuit şi în anii trecuţi. Suma, în jur de 15.000 lei este suportată din bugetul propriu al Ministerului Educaţiei”, a declarat premierul Sorin Grindeanu. În octombrie 2016, Parlamentul a legiferat un alt proiect al fostului preşedinte Emil Constantinescu, anume înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultură şi Civilizaţia Levantului.  Camera Deputaţilor a adoptat, atunci, legea, în pofida criticilor Guvernului şi ale Academiei Române.  Pe 11 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii. "Având în vedere modul de finanţare a cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, parţial asigurat prin bugetul Senatului României, considerăm că trebuie clarificată natura juridică a Institutului, precum şi raporturile funcţionale dintre acesta şi Senatul României", se arată în cererea de reexaminare a lui Iohannis. Proiectul de lege a fost aprobat din nou, luni, în plenul Senatului,  proiectul fiind transmis mai departe către Camera Deputaţilor, care este forul decizional, în condiţiile în care preşedintele nu mai poate cere reexaminarea legii.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 640 zile, 14 ore, 54 minute, 4 secunde
Asta se petrece in Romania de 27 de ani ! Cei mari ajunsi in fruntea tarii si acolitii lor, dispretuind majoritatea populatiei, au stiut sa-si acorde ,an de an, tot felul de privilegii, de salarii si citeste integral
ioana, acum 640 zile, 22 ore, 18 minute, 55 secunde
L-a deranjat cumva pe d.Constantinescu comentariul meu ?????? Unde este ? Si a pro pos , mai era inca un comentariu .Au disparut amandoua ! Sper sa nu fie cazul sa va spun : RUSINE ! Multumesc pentru citeste integral
ioana, acum 640 zile, 22 ore, 50 minute, 56 secunde
La asa avantaje si asa pensie , mai are nevioe de o SUSTINERE FINANCIARA ?????? E revoltator de rusinos !
mihai, acum 640 zile, 23 ore, 6 minute, 19 secunde
Emil Constantinescu primeste lunar o pensie netă de circa 6.000 de lei. În plus, Administraţia Prezidenţială ii plăteşte acestuia si cate un consilier si un secretar de cabinet. Primul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.