Național

"Sistemul", deranjat pe procurorii incomozi?

Ziarul de Vrancea
28 feb 2017 627 vizualizări
O judecătoare, membru al CSM, a cerut o anchetă privind motivele pentru care procurorii şi-au permis să cerceteze adoptarea OUG 13 n "penalul" Călin Popescu Tăriceanu visează la demisia Codruţei Kovesi

Judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut ieri, în plenul CSM, sesizarea Inspecţiei judiciare pentru verificarea declaraţiilor procurorului general al României, Augustin Lazăr, făcute după adoptarea OUG 13, dar şi în ce priveşte situaţia de la DNA Ploieşti, respectiv dacă se ştia că sunt difuncţionalităţi şi dacă s-au luat măsuri preventive. Simona Marcu a arătat că sesizarea Inspecţiei Judiciare trebuie făcută în contextul în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, aspect reţinut în decizia de luni a Curţii Constituţionale. După discuţii în contradictoriu, plenul CSM a respins propunerile. Decizia de respingere a fost luată cu majoritate de voturi, pentru respingerea acestora fiind doar un vor în plus.
Ieri dimineaţă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că decizia de luni a Curţii Constituţionale trebuia urmată de demisia şefei DNA, care ”a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist”.  ”În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR ar fi fost urmată de demisia şefului instituţiei care a încălcat un principiu fundamental al democraţiei: separaţia puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aş numi: corupţia de putere. Am spus şi repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea şi că nimeni nu le poate sta în cale”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook. Preşedintele Senatului consideră că decizia CCR este una istorică şi care stopează ofensiva unor instituţii “nedemocratice” de a prelua toată puterea în România.

Turcan: Tăriceanu de ce nu a demisionat după o decizie CCR?

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că solicitările unor lideri ai PSD şi ALDE privind demisia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma deciziei de luni a CCR reprezintă un act "iresponsabil". "Observ o serie de lideri ai PSD şi ALDE care se grăbesc să utilizeze în scop politic decizia Curţii Constituţionale de ieri (luni — n.r.) în războiul lor cu DNA. Solicită nici mai mult, nici mai puţin decât demisia şefului DNA. Este un act iresponsabil, care arată obsesia străvezie a acestei grupări de partide de a-şi duce la îndeplinire obiectivele unei agende ascunse electoratului: sabotarea actului de justiţie", a scris, ieri, Turcan pe Facebook. Ea aminteşte de două decizii ale CCR în urma cărora nu s-au solicitat demisii.
"Pentru a evidenţia discursul dublu, pliat după interese de moment, le aduc aminte domnilor din PSD de decizia CCR 683/2012 prin care se certifica faptul că fostul premier Victor Ponta generase un conflict constituţional cu şeful statului, participând la Consiliul European fără mandat. Nu-mi aduc aminte să-i fi solicitat cineva din PSD demisia. De asemenea, le amintesc celor din ALDE de decizia CCR 261/2015 referitoare la cazul Dan Şova, când s-a constatat un conflict constituţional între Senat, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, şi Parchetul General. La acel moment Tăriceanu a făcut tot posibilul pentru a-l proteja pe Dan Şova, iar CCR a sancţionat acest lucru. Nu-mi amintesc ca domnul Tăriceanu să-şi fi aplicat vreo sancţiune cu demisia", afirmă Turcan. Ea le sugerează reprezentanţilor PSD şi ALDE să abandoneze "preocupările permanente de a se aşeza deasupra legii şi să se preocupe în mod serios şi responsabil de guvernare".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.