Național

Postul Paştelui, cel mai lung şi aspru de peste an

Ziarul de Vrancea
26 feb 2017 753 vizualizări
Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante din an şi de aceea se mai numeşte şi postul mare. În acest post, care începe azi şi durează 40 de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor, sunt numai două dezlegări la peşte, în 25 martie de Buna Vestire şi în 9 aprilie, de Florii.

Duminica dinaintea postului Paştelui este cunoscută şi ca ziua lăsatului sec de brânză, iar seara, în biserici are loc slujba iertării, în care credincioşii şi preotul îşi cer iertare unii altora. Toţi oamenii trebuie să-şi ceară iertare unii altora, pentru a nu începe postul supăraţi, ci în pace.
Postul Paştelui este numit şi postul aspru pentru că acele persoane care nu au probleme de sănătate şi îl pot ţine, trebuie să mănânce mai puţin, să acorde mai mult timp rugăciunii, să evite certurile, discuţiile contradictorii şi bârfele. În perioada Postului Mare, începând din 4 martie, prima sâmbătă din post, şi până în 8 aprilie, Sâmbăta lui Lazăr, vor fi oficiate slujbe de pomenire a morţilor.
Postul înseamnă alimente fără carne, brânză, lapte, ouă şi peşte. Vin şi ulei se consumă câte puţin, sâmbăta şi duminica.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.