Național

Nicuşor Dan, despre dosarul privind finanţarea USR: Sunt foarte surprins

Ziarul de Vrancea
12 feb 2017 184 vizualizări
în urma unei sesizări, procurorii au început urmărirea penală in rem privind campania electorală a Uniunii Salvaţi Romania

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că este „foarte surprins” de anunţul Parchetului instanţei supreme, potrivit căruia a fost începută urmărirea penală in rem în legătură cu finanţarea partidului. „Am citit şi eu ştirea dumneavoastră. Sunt foarte surprins. Asta, delapidare şi spălare de bani chiar că este o surpriză. Noi ce avem oficial, avem acea decizie a Autorităţii Electorale Permanente prin care, pentru campania de la alegerile locale, din 650.000 lei ne-au dat 500.000 lei, nu ne-au dat 150.000 lei pe patru chestiuni pe care le-am contestat pe fiecare şi la Judecătoria Sectorului 1 şi pe procedură administrativă”, a precizat Nicuşor Dan. În ceea ce priveşte acuzaţiile de delapidare şi spălare de bani, liderul USR a susţinut că acestea nu au „nicio legătură” cu partidul său. „Pe chestiunea conflictului de interese, din speculaţiile care au apărut în presă, era o chestiune legată de faptul că partidul şi USB au folosit în comun acelaşi spaţiu, împărţind chiria. Deci nu este absolut nimic ieşit din comun. Delapidare şi spălare de bani, m-am uitat acum să văd definiţia lor. Delapidare este fapta funcţionarului public care fură din bani. Noi nu suntem funcţionari publici. Spălarea de bani se referă la nişte bani care ar fi provenit dintr-o infracţiune. Nu ştiu, nu văd nicio legătură cu noi”, a explicat preşedintele USR. El a ţinut să precizeze că va merge la instanţă pentru a clarifica toate aceste aspecte legate de finanţarea USR. „Nu există o acuzaţie împotriva noastră, tot ce este până acum este in rem. Adică cineva a făcut o sesizare şi Parchetul fără să se îndrepte către o persoană cercetează dacă are temei sau nu”, a conchis Nicuşor Dan.
Şi purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a declarat că Uniunea Salvaţi România nu a primit până la acest moment nicio notifcare de la Parchetul instanţei supreme privind începerea urmăririi penale. „În măsură în care este vorba despre USR, pentru că noi nu avem nicio informaţie că ar fi vorba despre USR, dar dacă este vorba despre USR, presupun că la un moment dat va exista o corespondenţă. În momentul de faţă nu avem nicio informaţie, nu ştim la ce se referă documentul respectiv pe care dumneavoastră l-aţi primit”, a completat purtătorul de cuvânt al USR.
Parchetul instanţei supreme spune, într-un răspuns transmis News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar, de la începutul acestui an, în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru faptele de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese.
Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment „au fost efectuate diverse acte de procedură”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.