Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: CCR a zis “pas” ordonanţei 13. Care sunt consecinţele

Ziarul de Vrancea
9 feb 2017 239 vizualizări
Curtea Constituţională nu a mai judecat pe fond ordonanţa pentru “penali” pentru că actul normativ a fost abrogat n dacă ordonanţa 14 va fi respinsă de Parlament, ordonanţa 13 nu va intra în vigoare automat, explică un profesor de drept constituţional

Curtea Constituţională a respins ieri ca inadmisiblă sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13, pentru că ordonanţa a fost abrogată. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu. ”Avocatul Poporului era îndreptăţit să ne sesizeze referindu-se la o ordonanţă care era în vigoare. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, potrivit articolului 29 din legea noastră de organizare, noi verificăm constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor în vigoare. Din punctul acesta de vedere, vă rog să constataţi că ordonanţa 13 a fost abrogată şi, din acest punct de vedere, noi nu putem constata admisibilitatea sesizării, dacă ordonanţa a întrunit condiţiile de extraordinar, de oportunitate, nici pe fond, nici pe modalitatea extrinsecă de control. În aceste condiţii, cu majoritate de voturi, am luat decizia respingerii sesizării ca devenită inadmisibilă”, a afirmat Valer Dorneanu. ”Acum pornim de la realitatea că OUG 13 nu există”, a mai spus preşedintele CCR. Valer Dorneanu a explicat că CCR s-a pronunţat în trecut pe acte normative abrogate, dar numai în cazul în care judecătorii au fost sesizaţi prin excepţie de neconstituţionalitate ridicată în timpul unui proces şi numai atunci când respectivul act normativ a produs efecte înainte de a fi abrogat. ”N-am găsit elemente care să fi fost deja aplicate, să fi produs efecte juridice. Dacă va exista aşa ceva, sigur vor exista remediile prevăzute de Constituţie şi de legea noastră de organizare”, a declarat Dorneanu.Întrebat ce se va întâmpla dacă OUG 14, prin care a fost respinsă OUG 13, va intra în vigoare, preşedintele Curţii Constituţionale a susţinut că CCR nu judecă după supoziţii. ”Atât din pledoaria Avocatului Poporului, cât şi a procurorului am dedus că noi ar trebui să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii pentru că s-ar putea ca OUG 14, care a abrogat OUG 13, să fie la rândul ei abrogată şi atunci nu ştiu ce consecinţe se produc. Noi nu judecăm o cauză după supoziţii, după posibilităţi. În momentul în care cineva va ataca ordonanţa 14, atunci cel care va fi obligat să o soluţioneze va stabili toate urmările legate de efectele ordonanţei 13 care s-ar fi putut produce. Corelaţiile de acolo vor trebui făcute atunci, nu acum. Acum pornim de la adevărul că ordonanţa 13 nu există, nu mai există activul legislaţiei, se poate presupune că ea chiar nu există”, a spus preşedintele CCR. 

“Nu aveau pe ce să se pronunţe”

Ordonanţa 13 intră în vigoare numai dacă este adoptată printr-un proiect de lege, nu automat, ca efect al unei eventuale respingeri a ordonanţei 14 în Parlament, a declarat pentru HotNews.ro Ştefan Deaconu, profesor de drept constituţional. În opinia sa, decizia Curţii Constituţionale este normală. “Nu aveau pe ce să se pronunţe din moment ce OUG 13 a fost abrogată”, a explicat Deaconu, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu. El susţine că este importantă succesiunea proiectelor de lege: ordonanţa 13 trebuie întai respinsă şi apoi aprobată ordonanţa 14 în Parlament. “Dacă ordonanţa 14 este aprobată de Parlament prin lege, ea îşi va produce efectele ca o lege din momentul aprobării ei, neafectand în nici un fel ordonanţa 13 care a fost abrogată. Dacă se respinge ordonanţa 14, ea tot nu va repune în vigoare ordonanţa 13 pentru că toate ordonanţele trebuie aprobate sau respinse după caz în Parlament. Prin urmare, dacă ordonanţa 14 va fi respinsă de Parlament, trebuie văzut ce face legea de aprobare sau respingere a ordonanţei 13. În mod normal, trebuie să fie aprobată şi ordonanţa 13 tot printr-un proiect de lege pentru a intra în vigoare. Sunt două acte diferite, important este ce se întamplă cu legea de adoptare a ordonanţei 13 în Parlament. În mod normal, trebuie să dea lege de respingere şi contează mult şi succesiunea lor. Ar trebui lege de respingere în Parlament a ordonanţei 13 şi lege de aprobare a ordonanţei 14”, a explicat Deaconu. 

Cum să demisionezi în 45 de secunde

Florin Iordache a anunţat, ieri, că demisionează din funcţia de ministru al Justiţiei, deşi toate iniţiativele asumate cât a fost în această funcţie sunt ”legale şi constituţionale”.  ”De când am venit la Ministerul Justiţiei, mi-am propus şi am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente şi destul de sensibile. Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică, organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei”, a declarat Florin Iordache, la Palatul Victoria. Declaraţia prin care acesta şi-a anunţat demisia a durat 45 de secunde, după care Iordache a plecat fără a răspunde la vreo întrebare a jurnaliştilor.

Preşedintele Comisiei SRI: Protestele sunt manipulate

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat, ieri, după audierea directorului Eduard Hellvig şi a ministrului Carmen Dan, că protestele sunt "manipulate", precizând că este o concluzie personală, bazată pe informaţiile adunate din "presă". Întrebat dacă s-a ajuns la o concluzie după audierile din Comisia pentru controlul SRI privind protestele, şi dacă ele sunt manipulate, Ţuţuianu a răspuns afirmativ. "Evident că sunt manipulate. Problema sau întrebarea ar fi cine le manipulează. Cred că ăsta e răspunsul. S-au discutat foarte multe lucruri în comisie, eu v-am oferit informaţia care poate fi adusă public", a spus el. Întrebat dacă aceasta este opinia SRI, Ţuţuianu a răspuns că el nu a făcut această afirmaţie şi nu doreşte să intre în acest "joc". Întrebat însă a cui este această părere şi pe ce se susţine, Ţuţuianu a afirmat: "E, dacă vreţi, o concluzie personală, ca să închidem subiectul". Preşedintele Comisiei a fost întrebat şi în ce calitate face această afirmaţie, dacă este ca oficial al Comisiei sau ca membru PSD, el spunând că nu se împarte ”în mai multe bucăţi". Ţuţuianu a spus că s-a discutat şi despre protestele de la Palatul Cotroceni. "S-a discutat şi despre protestele de la Cotroceni, în contextul general al protestelor din ţară", a afirmat el. Întrebat dacă sunt manipulate şi acestea, Ţuţuianu a revenit la protestele din Piaţa Victoriei. "Dumneavoastră vi se pare că nu există o manipulare în condiţiile în care peste 85% din cei care sunt în piaţă nu au citit Ordonanţa? Dacă vrem să discutăm serios, că văd că dacă dau răspunsuri un pic mai oficiale nu le înţelegeţi foarte bine", a spus el. Ţuţuianu a precizat că are aceste informaţii "din ce scrie presa".

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.