Național

CCR dă dreptate Guvernului pe “formă”

Ziarul de Vrancea
8 feb 2017 206 vizualizări
Curtea Constituţională (CCR) a decis, ieri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă şi nici între Parlament şi Guvern, în legătură cu adoptarea OUG 13.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, cinci dintre cei opt judecători prezenţi votând pentru, iar trei împotrivă. Judecătorul Petre Lăzăroiu a fost absent de la şedinţă.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizările în acest sens făcute de CSM şi de către preşedintele Klaus Iohannis pe tema OUG care modifică legile penale, în care a fost invocat un conflict juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească şi cea executivă, respectiv dintre Parlament şi Guvern. Sesizările se referă în principal la forma în care a fost emisă OUG, şi nu la prevederile ei punctuale. ”Nu orice conflict dintre autorităţi îmbracă condiţia unui conflict juridic de natură constituţională. Doar acel conflict întruneşte elementele unui conflict juridic de natură constituţională în care părţile îşi arogă puteri, atribuţii, competenţe din sfera de activitate a celorlalte autorităţi sau când o autoritate îşi declină competenţa şi nu îşi exercită rolul pe care îl are potrivit obligaţiilor sale sau refuză să-şi îndeplinească un asemenea rol”, a explicat şeful CCR, Valer Dorneanu. ”În situaţia de fapt, noi am constatat că nu există un asemenea conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern, nici între Parlament şi Guvern”, a precizat preşedintele CCR.
Astăzi, CCR urmează să dezbată sesizarea depusă de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 13, care vizează actul normativ pe fond, dar care ar putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât ordonanţa a fost abrogată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.