Național

Dialog “de pahar” între Tăriceanu, Băsescu şi Dragnea

Ziarul de Vrancea
8 feb 2017 359 vizualizări
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele PMP, Traian Băsescu, au avut, ieri, la finalul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură, un îndelung schimb de replici ironice, pe tema protestelor, Liviu Dragnea încercând să-i împace.

Traian Băsescu a cerut un drept la replică în timpul discursurilor din Parlament, anunţându-şi intenţia fluturând mâna către prezidiu, unde se aflau Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
"Domnule preşedinte, aici se ridică mâna, nu-i ca pe vapor!", a spus Tăriceanu, râzând, imitându-l pe Traian Băsescu. Traian Băsescu a răspuns însă acid: "Nu ştiu cum era pe vapor, dar să ştiţi că acolo nu am întâlnit escroci. Acolo, categoria asta de oameni, dacă apucau să se urce pe vapor, nu ştiu dacă erau şi la întoarcere, pe când Parlamentul văd că ţine orice. Pe tot mandatul". După alte câteva declaraţii făcute de la tribună, pe tema gradului de informare a preşedinţilor României, Tăriceanu a afirmat că şi el este informat, dar de către cetăţeni, pe când Băsescu e informat de "servicii". A urmat un schimb de replici între tribună şi prezidiu.
Tăriceanu: ”Fiecare cu gaşca lui. Dumneavoastră cu serviciile, noi cu cetăţenii”.
Băsescu: ”Aşa este. Am văzut câţi sunteţi cu cetăţenii, numai zilele ăstea, prin Piaţa Victoriei, şi vă mai pot spune ceva: se vede câţi sunteţi cu cetăţenii că toţi v-aţi pitit de frică, că vi s-au făcut publice numerele de telefon. De ce fugiţi de cetăţeni? Vorbiţi cu ei la telefon”.
Tăriceanu: ”Să ştiţi că pe mine mă sună şi noaptea, nicio problemă, n-aveţi grijă”.
Băsescu: ”Spuneţi cinstit, câţi vă înjură zilele acestea?”
Tăriceanu: ”Să ştiţi că e greu să depăşească numărul celor care vă înjură pe dumneavoastră.”
În acel moment, Liviu Dragnea a încercat să intervină, zâmbind:
Dragnea: ”Domnilor preşedinţi Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţă vă invit la mine în birou să continuaţi discuţia”.
Tăriceanu: ”La un whisky?”
Dragnea: ”Ăă. Nu.”



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.