Național

Grindeanu jură că nu ne mai fură

Ziarul de Vrancea
8 feb 2017 546 vizualizări
şeful executivului a promis ieri, după ce a scăpat de moţiunea de cenzură, că nu va mai legifera în domeniul justiţiei prin ordonanţe de urgenţă n soarta lui Florin Iordache se decide azi

Moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu a fost respinsă, ieri, de Parlament, nefiind întrunit numărul de voturi ”pentru” necesare pentru căderea Guvernului. S-au înregistrat 161 de voturi ”pentru”, 8 voturi ”împotrivă”, iar 33 au fost anulate. Pentru căderea Guvernului, erau necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari. Votul a fost secret, exprimat prin bile, dar arlamentarii PSD, ALDE şi UDMR s-au abţinut de la vot.  Moţiunea a fost semnată de parlamentarii PNL şi USR şi susţinută şi de PMP.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a promis, ieri, la Parlament că Guvernul pe care îl conduce nu va mai legifera prin ordonanţe de urgenţă (OUG) în domenii sensibile precum Justiţia sau fiscalitatea, afirmând că îşi doreşte să abordeze astfel de lucruri sensibile ”în dialog cu toată lumea”. Premierul a adăugat că a înţeles "emoţia şi supărarea" provocate de OUG 13 privind justiţia. “O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis democratic că nu identifică binele general în acea ordonanţă", a precizat premierul. Sorin Grindeanu a mai afirmat că modificarea Codurilor penale va trebui făcută în Parlament, alături de senatori, deputaţi şi specialişti din domeniu.
Totodată, Grindeanu a subliniat că Guvernul pe care îl conduce va susţine în continuare lupta împotriva corupţiei şi consolidarea statului de drept.
”Mă angajez în faţa dumneavoastră ca acest Guvern pe care îl conduc să poarte de azi un dialog permanent cu românii, să se consulte cu românii şi să fie transparent în relaţia cu românii”, a conchis Grindeanu.

Premierul, deranjat că aleşii PSD au stat în bănci ca “oile în ţarc”

Premierul a mai afirmat, ieri, că rezultatul moţiunii de cenzură este ca o reconfirmare a sprijinului pentru Guvern. Întrebat de ce nu au votat şi parlamentarii PSD, şeful Executivului a afirmat că nu doreşte să vorbească în numele lor, dar le-a pus şi el aceeaşi întrebare. "I-am întrebat şi eu pe colegii mei de ce au adoptat această practică. Au spus că ei au mai votat o dată acum 40 de zile pentru acest Guvern. Moţiunea nu-şi mai are rostul ca substanţă. Poate ar trebui să întrebaţi pe altcineva, nu pe mine", a argumentat Sorin Grindeanu. El a fost întrebat şi ce părere are despre acest gest, având în vedere că în 2010 social-democraţii erau cei care au criticat faptul că PDL s-a abţinut de la un vot similar, afirmând că este ca "ţinutul oilor în ţarc". "Eu v-am dat o explicaţie pe care pot eu să o dau. Liderii de grup pot să vă spună mai multe, de ce au adoptat această opţiune. Recunosc că poate, dacă ar fi mers la vot şi ar fi adoptat altă tactică, lucrurile erau poate fără echivoc, doar că înţeleg şi reţinerile, cât şi argumentele pe care dânşii mi le-au spus. Mergem mai departe", a afirmat premierul. Întrebat dacă nu este şi acest comportament al PSD o dovadă de lipsă de transparenţă, aşa cum premierul spunea că nu se va mai întâmpla, Grindeanu a răspuns zâmbind: "Nu de la Guvern".
Sorin Grindeanu a precizat că după şedinţa de Guvern de astazi va anunţa decizia pe care a luat-o în privinţa conducerii Ministerului Justiţiei. El a sugerat că Florin Iordache va fi demis de la şefia ministerului. „Vreau să am o discuţie cu el, decizia mea e luată. O să o vedeţi mâine. Şi eu v-am spus o idee ieri, de fapt mi-aţi dat o idee ieri într-una din întrebările pe care mi le-aţi pus, chiar o consider o ideea foarte bună (ca un tehnocrat să conducă Ministerul Justiţiei - n.r.), dar hai să facem lucrurile, iar citez din clasici în viaţă, pas cu pas, să facem lucrurile în etape. Vă spuneam că doresc să am o discuţie fie astăzi după-masă, fie mâine dimineaţă, decizia mea rămâne aceeaşi, dar vreau să am o discuţie şi legată de ceea ce a decis Curtea Constituţională astăzi”, a răspuns prim-ministrul.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.