Național

EXCLUSIV! Educatoarea bătăuşă a încercat să-i mintă pe anchetatori şi să dea vina pe alţii

Gabriel Sava
3 feb 2017 2487 vizualizări
Educatoarea Mihaiela Ciornea a fost trimisă în judecată pentru purtare abuzivă la începutul acestei luni u femeia a lovit în octombrie doi copii şi le-a vorbit urat u aceasta a declarat imediat după incident că şi-a ieşit din fire u în cursul anchetei a fost însă nesinceră şi a încercat să dea vina pe alţii în mod surprinzător, femeia a revenit la catedră după vacanţa de iarnă

Mihaiela Ciornea, educatoarea de 47 de ani din satul Poiana, comuna Vrîncioaia, acuzată de mai mulţi părinţi pentru modul violent în care s-a comportat cu mai mulţi copii, a fost trimisă în judecată. Femeia este acuzată de purtare abuzivă, iar dosarul acesteia se află pe rolul unui complet al Judecătoriei Focşani. “La data de 19 octombrie 2016, în intervalul orar 12-13, inculpata C. M., în calitate de educatoare la grădiniţa sat Poiana, comuna Vrîncioaia, în timp ce se afla în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a exercitat acte de violenţă asupra minorilor  (n.r.- doi minori)”, se arată în materialul de urmărire penală. Totul a pornit de la faptul că, pe data de 19 octombrie, în intervalul 12-13, educatoarea a fost filmată cu un telefon mobil, de către mama unuia dintre copii, în momentul în care folosea un limbaj violent, după care a început să îl lovească repetat pe unul dintre micuţi. Imaginile au fost făcute publice, iar tatăl copilului lovit a depus plangere împotriva educatoarei. Oamenii legii au stabilit că cele întamplate pe 19 octombrie nu ar reprezenta un fapt izolat, iar educatoarea mai avusese şi în trecut “ieşiri” reclamate de părinţi, dar care nu au putut fi probate.

Mama unuia dintre copii a filmat-o pe educatoare cum ţipa şi lovea

Pe 19 octombrie, începand cu ora 8.00, educatoarea Mihaiela Ciornea a început orele de curs cu mai mulţi copii care frecventează grădiniţa din cadrul şcolii generale din satul Poiana, comuna Vrancioaia.  În jurul orei 12, mama unuia dintre copii a mers în sala de clasă şi i-a cerut educatoarei să stea în clasă ca să se încălzească, în aşteptarea terminării cursurilor. La un moment dat, femeia a observat cum  educatoarea Ciornea a început să ţipe şi să folosească un vocabulat neadecvat. Femeia a început să filmeze scenele cu ajutorul unui telefon mobil. Fără a se sinchisi de prezenţa unui adult în sala de clasă, educatoarea a început apoi să lovească pe unul dintre copii, în mod repetat, după care a lovit şi un al doilea copil. Imaginile au fost văzute şi de Toader Dorinel Vasile, tatăl unuia dintre copiii bătuţi, care i-a cerut explicaţii educatoarei. Unele discuţii au avut loc chiar a doua zi, în cursul unei şedinţe cu părinţii copiilor din grupa educatoarei Ciornea. Cadrul didactic a recunoscut cu acea ocazie faptul că l-a lovit pe minor şi a motivat atitudinea prin “neconformarea acestuia (n.r.- a copilului) la cerinţele activităţii desfăşurate”, după cum se reţine în rechizitoriu. Copilul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, după cum au stabilit anchetatorii, însă, din declaraţiile tatălui “copilul se trezeşte în somn şi ţipă şi i-a cerut adeseori părintelui să nu îl mai ducă la grădiniţă”.

Un alt minor cu handicap, lovit pentru că nu stătea în bancă

Un al doilea copil lovit de educatoarea bătăuşă este un băieţel care, din declaraţiile părinţilor, este încadrat cu un grad de handicap accentuat. Avand în vedere această situaţie, copilul nu a reuşit să descrie în cuvinte cele întamplate şi bătăile primite. “Fiind audiată în calitate de suspectă, numita C.M. a recunoscut că l-a lovit în repetate randuri doar pe minorul L. V., fapt datorat unei stări de nervozitate care i-a fost creată de acesta (n.r.- de minor), deoarece o deranja şi era neascultător”, se arată în materialul de urmărire penală. Probabil că educatoarea nu ştia despre conţinutul filmărilor la momentul audierilor din moment ce nu a recunoscut lovirea celui de-al doilea minor. După ce a vizionat imaginile, educatoarea “a recunoscut că l-a lovit şi pe minorul F. N. şi a motivat că agresiunea s-a datorat faptului că refuza să stea în propria bancă”, se mai indică în rechizitoriu.

Educatoarea spune că mămica din clasă l-ar fi instigat pe unul dintre minori

Anchetatorii au avut în vedere în redactarea materialului de urmărire penală mai multe aspecte printre care sinceritatea învinuitei dar şi gradul său de conştientizare asupra celor întamplate. Din păcate, femeia a rămas repetentă la ambele!  “Inculpata a precizat că loviturile au fost de intensitate redusă şi că martora M. l-ar fi determinat pe minorul L.V. să aibă un comportament necorespunzător”, au mai notat anchetatorii în materialul de urmărire penală. Mai mult decat atat, unul dintre martori, îngrijitoarea (…) le-a relatat anchetatorilor că, a doua zi după incidentul filmat, educatoarea i-a reproşat minorului L.V. că s-ar face vinovat că a provocat-o să manifeste un comportament inadecvat în ziua precedentă.

Educatoarea s-a întors la catedră şi a promis că nu mai face

La scurtă vreme după scandalul bătăilor, mediatizat în întreaga ţară, educatoarea a plecat în concediu medical. Aşa că nu a mai fost posibil ca membrii Consilului de Administraţie să poată lua vreo măsură împotriva ei.
Imediat după vacanţa de iarnă, Mihaiela Ciornea s-a întors la catedră, prezentand  documente din care rezultă că ar fi aptă să predea în continuare. Conducerea instituţiei de învăţămant a sancţionat-o cu o penalizare de 15% din salariu şi o perioadă îndelungată şi constantă de monitorizare. Potrivit reprezentanţilor Protecţiei Copilului, femeia şi-a luat angajamentul ca, în cazul în care s-ar repeta comportamentul abuziv, să demisioneze din învăţămant. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Mimi, acum 2630 zile, 9 ore, 32 minute, 49 secunde
Bravo ...Proasta o fi educatoarea de nu v-a bate copii sa ajungi in coma la spital,duceti copii la gradinita de frica ? Oameni buni daca mintiti ajungeti in prapastie,vai de capul vostru o acceptati citeste integral
Catalina, acum 2630 zile, 12 ore, 53 minute, 37 secunde
Acum ca doamna a revenit la grădinița re are cu usa încuiată pe interior altfel copii fug si ea nu reuseste sa- i prindă,si din cand o înjurătură citez::luav ar dracu sunteti mulțumiți toți citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.