Național

Dezbaterea ordonanţelor, dialogul surzilor

Ziarul de Vrancea
30 ian 2017 525 vizualizări
Consultarea publică pe tema proiectelor de modificare a legislaţiei penale s-a făcut cu uşa închisă în nas cameramanilor de televiziune n în sală s-au aflat mai mulţi infractori sau reprezentanţi ai unor penali, toţi lăudand ordonanţele Guvernului n ministrul Justiţiei a dat asigurări că modificările nu-i vizează pe corupţi şi politicieni, dar nu a spus un cuvant despre noua formă a actelor normative n va exista o nouă formă?

Peste o sută de oameni au participat ieri la dezbaterea publică a proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat la începutul dezbaterii că de proiectul privind graţierea nu vor beneficia violatorii, criminalii, cei acuzaţi de fapte de corupţie şi nici recidiviştii, iar condiţia pusă este legată de recuperarea prejudiciilor.

La dezbatere au fost prezente mai multe persoane certate cu legea, printre care fostul avocat al fraţilor Cămătaru, Mihai Costea, condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune, Florentin Scaletchi, fostul preşedinte al OADO, condamnat la şase ani de închisoare pentru fapte de corupţie sau Gigi Becali, condamnat la închisoare în trei dosare penale. De asemenea, în sală au fost prezenţi reprezentanţi ai unor ONG-uri finanţate de actuali şi foşti puşcăriaşi, cu toţii lăudand proiectul care le-ar face scăpaţi “patronii”. 

Deşi a fost vorba despre o dezbatere publică, televiziunilor li s-a interzis să filmeze discuţiile, dialogurile fiind înregistrate de unii ziarişti cu telefoanele mobile. 

 

Iese Voiculescu? "Treceţi mai departe” 

 

Florin Iordache a declarat, la finalul consultărilor, că proiectele nu vizează persoane sau politicieni, ci politica penală a statului.

Anterior, în timpul dezbaterii, un participant l-a întrebat pe ministru dacă de graţiere va beneficia vreun om politic. "Nu", a răspuns Iordache. Un alt participant la dezbatere l-a întrebat pe ministrul Justiţiei dacă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi “avantajat” de cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, răspunsul lui Iordache fiind acelaşi: “Nu”.

Întrebat dacă securistul Dan Voiculescu iese din penitenciar în baza OUG privind graţierea, Iordache a răspuns: "Treceţi mai departe”.

Un alt participant la dezbatere i-a spus ministrului Justiţiei că nu trebuie să subestimeze gândirea celor care ies în stradă, pentru că aceştia protestează întrucât nu pot să înţeleagă cum infracţiunile comune sunt puse pe acelaşi palier cu „infracţiunile gulerelor albe”.

“Urgenţa pentru ţară nu este să eliberăm puşcăriaşii. Sunteţi ministrul Justiţiei. Acum faceţi istorie. Dacă treceţi ordonanţele faceţi o mare ruşine justiţiei române. Toate ordoananţele sunt cu dedicaţie pentru toţi oamenii politici care sunt infractori. Trebuie să nu greşiţi. Dragnea şi Tăriceanu au greşit. Ceilalţi politicieni care sunt penali nu au ce caută în viaţa poporului român. Sunteţi într-o funcţie istorică. Vă rog din suflet, ţineţi cu poporul. Preşedintele României are drept de graţiere. Preşedintele este alesul a 8 milioane de români. Vom face manifestaţii şi ajungem până acolo când veţi cere singuri alegeri anticipate", i-a spus ministrului un alt participant la dezbatere. 

Gabriel Buiculescu, iniţiatorul unei petiţii on-line împotriva proiectelor de ordonanţe de urgenţă, a cerut eliminarea plafonului de 200.000 pentru abuzul în serviciu, eliminarea persoanelor condamnate cu suspendare din categoria celor care vor beneficia de graţiere, retragerea proiectelor de OUG şi adoptarea modificărilor la codurile penale prin lege dezbătută cel puţin trei luni.

 

Becali, sclavii şi carnaţul

 

Creditorul FCSB, Gigi Becali, a spus luni, la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei, că OUG privind graţierea este "un proiect şmechereşte”, pentru că cel care a furat un cârnat este la puşcărie, iar un altul care a furat 200 de milioane este graţiat.  Becali a mai spus că directorii de penitenciare sunt stăpâni de sclavi şi a cerut ca şeful ANP Marius Vulpe, care era prezent la dezbatere, ”să fie dat afară”.

 "Vă dau cazul Vişinescu: iese peste trei ani. De aia oamenii ies în stradă. Eu am propus între trei şi patru ani pentru abuz în serviciu. Eu am fost acolo (în penitenciar, n.r.) şi ştiu. Ăla care a furat un cârnat e la puşcărie, ăla care a furat 200 de milioane este graţiat. Directorii de penitenciare sunt stăpâni de sclavi”, a spus Becali în intervenţia sa.

 

Iordache: Dezbatere înseamnă şi asumare de răspundere

 

Florin Iordache, a declarat, ulterior, că încă nu ştie pentru ce formulă de adoptare a celor două acte normative va opta, proiect de lege sau angajarea răspunderii Guvernului, susţinând că inclusiv ultima variantă, angajarea răspunderii, este tot o formă de dezbatere. ”Eu am întrebat în sală pe cei care se opuneau ordonanţei şi aţi văzut că foarte mulţi spuneau să fie o dezbatere în Parlament. Vreau să vă spun că dezbatere înseamnă şi atunci când îşi asumă Guvernul, pentru că în acele cinci zile tot dezbatere înseamnă, când se depun amendamente şi Guvernul şi le poate asuma sau nu”, a susţinut Iordache. Ministrul Justiţiei a spus că varianta iniţială a proiectelor va fi amendată, dar nu a putut spune ce anume va scoate şi ce va lăsa în textul celor două ordonanţe de urgenţă.

 

Iohannis: Solicit Guvernului să abandoneze proiectele

 

Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să "abandoneze" demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, afirmând că Executivul nu poate trece peste voinţa cetăţenilor, după protestele de duminică seară. "Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că deţin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă", se arată într-un mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis, postat pe Facebook.

Citiţi  şi:

VIDEO:Părerea jurnalistului Liviu Avram după ce a participat azi la dezbaterile organizate de Ministerul Justiţie

 

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

FOTO: Ghita

 

Sebastian Ghiţă, pe lista scurtă a celor mai căutaţi fugari din Europa

 

Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie 2016, a fost inclus pe lista "Europe's Most Wanted Fugitives" a Europol. Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016, fostul deputat fiind atunci dat în urmărire naţională. În 10 ianuarie,  instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu. De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.  

Preşedintele Klaus Iohannis declara săptămâna trecută că se aşteaptă ca Poliţia să dea explicaţii privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă şi privind motivele pentru care nu reuşesc să îl găsească, comentând că, dacă nu pot face nici acest lucru, nu ştie "cu ce se ocupă".

 

 

xxxxxxxxxxxxxx

 

Dodon: Susţinătorii lui Clinton pregăteau o "revoluţie galbenă" la Chişinău

 

În cazul victoriei candidatei democrate Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 2016 din SUA, în Republica Moldova ar fi fost întreprinsă o tentativă de revoluţie colorată, a declarat duminică seara preşedintele prorus Igor Dodon, într-un interviu difuzat în cadrul emisiunii "Itoghi nedeli" la postul de televiziune rusesc NTV. Potrivit lui Igor Dodon, oponenţii săi politici ameninţau în timpul campaniei electorale "să organizeze un Maidan la Chişinău", după modelul revoltei de la sfârşitul anului 2013 începutul lui 2014 la Kiev, în cazul victoriei sale şi nu ascundeau că acţionau în colaborare cu echipa lui Hillary Clinton. Acest plan a eşuat datorită poziţiei sale dure şi a victoriei lui Donald Trump în Statele Unite ale Americii, susţine Dodon. "Imediat după alegeri am spus clar: băieţi, nu vă jucaţi cu focul. Dacă va fi necesar, vom apăra această victorie cu orice preţ. Cred că acesta este primul argument. Iar al doilea, nu mai puţin important — momentul geopolitic. În alegerile prezidenţiale din SUA au pierdut acei care au susţinut revoluţiile colorate în diferite ţări. Adversarii mei nu ascundeau faptul că au acţionat în tandem şi au fost sprijiniţi de echipa lui Clinton. Sunt sigur că, dacă ar fi fost o situaţie diferită în Statele Unite, am fi avut în (Republica) Moldova o lună foarte fierbinte", a mai spus acesta.

Igor Dodon, fostul lider al Partidului Socialist, a câştigat în noiembrie trecut alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, învingând-o în cel de-al doilea tur de scrutin pe candidata proeuropeană Maia Sandu, pe fondul dezamăgirii populaţiei în actuala elită politică de la Chişinău, ca urmare a unor răsunătoare scandaluri de corupţie.

 

Xxxxxxxxxxxxxx

 

COLOANA: 

 

Studenţii vor călători gratuit cu trenul începând de maine

 

Studenţii de la universităţile de stat, dar şi de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de miercuri, a declarat ieri, secretarul de stat pentru învăţământ superior Gigel Paraschiv. "Este vorba de 464.273 de studenţi. Sunt toţi studenţii beneficiari, nu există niciun fel de discriminare — dacă sunt la universităţi de stat sau universităţi private. Nu există niciun fel de discriminare legată de vârstă. (...) Singura condiţie este ca instituţia de învăţământ superior să fie autorizată sau acreditată, deci să fie recunoscută de minister. Impactul bugetar este undeva la aproximativ 100 de milioane de lei pe un an. Gratuitatea este valabilă pe tot anul calendaristic. Anul universitar începe la 1 octombrie şi se încheie la 30 septembrie anul următor", a explicat secretarul de stat.

Guvernul a aprobat, la începutul acestei luni, o ordonanţă de urgenţă care prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

 

Xxxxxxxxxxxx

 

Vreme în încălzire, în următoarele două săptămâni

 

Vremea va intra într-un proces de încălzire în următoarele două săptămâni, iar precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi cu probabilitate mai mare de apariţie atât în primele zile din februarie, cât şi în cursul săptămânii viitoare, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 30 ianuarie - 12 februarie 2017, publicată ieri.

În regiunea Moldovei, în primele zile ale intervalului, deşi regimul termic diurn va marca o creştere treptată, vremea se va menţine rece, cu temperaturi maxime de la —2 la zero grade, respectiv minime de la —10 la —8 grade. Până pe 4 februarie, un proces de încălzire treptată va determina creşterea valorilor termice diurne spre o medie de 10 grade, în timp ce minimele nocturne vor atinge zero grade, vremea devenind caldă pentru această perioadă. La începutul celei de-a doua săptămâni, vremea se va răci, astfel încât mediile termice vor deveni apropiate de normele perioadei, respectiv între 4 — 5 grade ziua şi de la —4 la —2 grade noaptea, situaţie ce se va menţine pe parcursul întregii săptămâni. Precipitaţii în general slabe cantitativ şi pe arii destul de restrânse se vor semnala, cu o probabilitate mai mare, în intervalul 6 — 10 februarie.

 

Xxxxxxxxxxxxxxx

 

Dresura de animale, exclusă din obiectul de activitate al circului Globus Bucureşti

 

Dresura de animale nu va mai fi inclusă în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre adoptat, ieri, de consilierii generali ai Capitalei. În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că spectacolele circului Globus nu vor mai cuprinde numere care presupun dresura de animale, respectând în acest fel o tendinţă europeană şi mondială. Ea a menţionat că, potrivit specialiştilor, animalele dresate în vederea prezentării în spectacole de circ sunt supuse unor rele tratamente, chiar dacă din spectacole nu reiese acest lucru şi totul pare frumos.

Gabriela Firea a atras atenţia asupra faptului că circuri prestigioase, precum Cirque du Soleil, au renunţat la spectacolele care implică folosirea animalelor. "Avem o colaborare cu mai multe organizaţii din domeniu, în special cu Vier Pfoten, şi vom realiza relocarea animalelor care sunt acum în spectacol la circul Globus. O parte vor fi folosite pentru anumite expoziţii care se vor organiza chiar la circ, dar fără să presupună chinul dresajului, o parte vor merge la grădina zoologică", a afirmat edilul general. De asemenea, Tudor Tim Ionescu — consilier general ALDE — a anunţat că în următoarea şedinţă a CGMB va fi introdus un proiect de hotărâre privind interzicerea spectacolelor cu animale pe raza municipiului Bucureşti.

Animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus Bucureşti vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituţie publică şi Fundaţia Vier Pfoten, în termen de cel mult şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În această perioadă, administraţia circului va asigura animalelor condiţiile de bunăstare.

 

xxxxxxxxxxxxxxxx


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.