Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Prorector de la UBB Cluj: PSD va îngropa cercetarea

Ziarul de Vrancea
5 ian 2017 318 vizualizări
Daniel David, prorectorul responsabil cu cercetarea de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj, susţine că PSD ”reuşeşte să dezamăgească din nou” prin decizia de a separa educaţia de cercetare şi a crea două ministere - Ministerul Educaţiei şi Ministerul Cercetării şi Inovării.

El a adăugat că aceste ”inovaţii instituţionale” vor ”îngropa” sistemul educaţional şi îi vor condamna pe români la ”înapoiere, sărăcie şi marginalizare într-o lume tot mai globalizată”. ”Pe când crezi sau speri că, iată, chiar poate intra ca mentalitate în social-democraţia europeană modernă, te izbeşte cu nişte decizii vetuste care te îngheaţă. Ultima decizie pe această temă este separarea educaţiei de cercetare, prin organizarea a două ministere independente în noul guvern PSD. Nu ştiu cine i-a sfătuit, dar, sincer, a fost un sfat prost! Când în toată lumea se vorbeşte de integrarea educaţiei (mai precis a învăţământului superior) şi cercetării într-o arie comună a educaţiei şi cercetării – pentru a uni eficient generarea, diseminarea şi utilizarea cunoaşterii -, noi avem din nou «inovaţii» instituţionale care ne vor îngropa. Nu ajunge că suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte performanţa învăţământului preuniversitar (vezi rezultatele la testele P.I.S.A), învăţământului universitar (vezi clasamentele universităţilor) şi cercetării ştiinţifice (vezi clasamentele bazate pe inovaţie), – asta în condiţiile în care potenţialul nostru de inteligenţă şi creativitate nu este mai prejos -, dar cu noua opţiune administrativă a PSD se pare că chiar vrem să ne aşezăm bine pe aceste locuri, cu impact nefast asupra competitivităţii ţării şi calităţii vieţii oamenilor”, scrie profesorul Daniel David.
Profesorul subliniază că măsura PSD înseamnă o întoarcere la perioada comunistă şi că în acest fel românii se rup ”de aria europeană/internaţională a educaţiei şi cercetării”, marginalizându-se, fără să fie forţaţi de nimeni. ”Aşadar, speranţa «normalizării» cu care a venit PSD moare, cel puţin în domeniul educaţiei şi cercetării, întorcându-ne la un model bine aşezat din perioada comunistă, în care universităţile «predau», iar cercetarea «adevărată» se face în institutele de cercetare de către oameni «atestaţi» prin patalamale/hărtii, nu neapărat prin rezultate ştiinţifice! Atenţie, nu vreau să alunecăm în discursul steril legat de cine este mai important în cercetare: universităţi vs. institute de cercetare! Cercetători buni şi slabi există în ambele structuri. Astăzi, în lumea modernă, logica nu este «universităţi SAU institute», ci «universităţi şi institute», rolul mai important sau mai puţin important în cercetare fiind determinat de performanţa obţinută. De siguranţă, poate că prim-ministrul României ar putea monitoriza şi asigura această integrare funcţională printr-un consilier/grup de experţi în cadrul cancelariei proprii”, mai scrie David. El susţine că, ”în viitor, dacă PSD chiar doreşte o «Românie normală», cele două ministere trebuie reunite (cel puţin învăţământul superior şi cercetarea, dacă nu educaţia şi cercetarea)”.

Băsescu vrea să-l dea în judecată pe Dodon

Liderul PMP Traian Băsescu a declarat, ieri, la Parlament, că, din acest moment, caută cel mai bun avocat din Republica Moldova pentru a se judeca cu preşedintele Igor Dodon, care a semnat decretul prin care îi retrage cetăţenia moldoveană. ”Caut cel mai bun avocat din Republica Moldova. Am termen şase luni. Decretul produce efecte după şase luni şi caut avocat şi o să mă judec cu Dodon”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat marţi decretul prin care i-a retras cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu.
Fostul preşedinte român a reacţionat spunând că decizia lui Igor Dodon este una politică şi a precizat că urmează să se consulte cu avocaţii săi, pentru a decide ce va face în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, ieri, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, înlocuind controlul judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
Mandatul de arestare va fi emis în lipsă, pentru că Sebastian Ghiţă este dispărut din 21 decembrie 2016, şi va fi pus în executare imediat după ce fostul deputat va fi găsit, întrucât decizia nu este definitivă, dar este executorie. În baza acestui mandat de arestare preventivă, Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţională şi internaţională.
Decizia de arestare preventivă poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va pronunţa o soluţie definitivă în această cauză. În cazul în care decizia de arestare preventivă va fi menţinută de Completul de cinci judecători, Ghiţă ar putea pierde cauţiunea de 60 milioane de lei, depusă când a fost luată măsura controlului judiciar, ca o garanţie că acesta va respecta obligaţiile care îi revin în cadrul măsurii preventive.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă este căutat din 21 decembrie 2016, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.
De la dispariţia sa, din 21 decembrie, Sebastian Ghiţă a avut patru apariţii la România TV, postul de televiziune pe care îl controlează, în care a lansat acuzaţii la adresa procurorului-şef al DNA.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
viorel i. iancu, acum 703 zile, 17 ore, 7 minute, 13 secunde
MAI BINE ASA, CU FOTOGRAFIA PRIMULUI EDIFICIU ACADEMIC DIN ROMANIA, DECAT SA VORBITI DE PRORECTOR SI SA APARA FOTOGRAFIA RECTORULUI. FELICITARI TARZII
viorel i. iancu, acum 704 zile, 2 ore, 28 minute, 50 secunde
Imi pare rau. A aparut o greseala. Fotografia prezentata nu-l reprezinta pe DANIEL DAVID, prorectorul de la UBB Cluj. Aceea este fotografia Rectorului UBB, Cluj, Domnul Academician IOAN-AUREL POP.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.