Național

Avem preşedinte! Iohannis îl pune la punct pe Ciorbea

Ziarul de Vrancea
5 ian 2017 943 vizualizări
Intenţia PSD de a-l impune pe Liviu Dragnea la Palatul Victoria, prin orice mijloace, l-a enervat pe şefului statului, cunoscut pentru calmul său n Iohannis îl acuză pe Avocatul Poporului că face jocurile PSD şi că prin demersurile sale “poate deschide poarta condamnaţilor penali să ajungă să ne conducă"

Preşedintele Klaus Iohannis este ”indignat” de demersul Avocatului Poporului de a ataca la Curtea Constituţională articolul 2 din Legea 90/2001, care interzice condamnaţilor penal să facă parte din guvern. "Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Ea a precizat că preşedintele României este surprins şi de ”rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să devină util noii majorităţii politice”. Dobrovolschi a adăugat că legea a apărut în 2001 ca un demers care sprijinea integrarea României în UE şi în NATO, şi nu vede motivele pentru care, după 16 ani, se doreşte modificarea ei. "În 16 ani nimeni, niciodată, nu a considerat că este o problemă acest criteriu de moralitate pentru viaţa politică din România. În 16 ani, Avocatul Poporului, indiferent de numele persoanei care a ocupat această funcţie, nu a considerat că textul legii reprezintă probleme pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Această lege în acest interval lung nu a fost contestată, pentru că este interesul tuturor ca societatea să fie condusă de persoane integre", a continuat ea.
Dobrovolschi a invocat texte din Constituţie care permit ca, prin lege, să fie introduse motive suplimentare de incompatibilitate în cazul demnitarilor, astfel încât legea nu ar trebui să fie neconstituţională. "Strădaniile unei persoane condamnate penal de a deveni premier nu intră în agenda Avocatului Poporului, nu ar trebui să se afle printre obiectivele Avocatului Poporului. Preşedintele României trage un semnal de alarmă, pentru că toţi românii trebuie să înţeleagă cât de periculos este un astfel de demers. Practic, prin demersul Avocatului Poporului se poate deschide poarta condamnaţilor penali să ajungă să ne conducă", a spus Dobrovolschi.

Dragnea nu se vede premier în 2017

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat “presiuni nepermise” din partea Administraţiei Prezidenţiale la adresa Avocatului Poporului şi a judecătorilor de la CCR. “Am câteva observaţii ca să ne lămurim: nu intenţionez să merg prim-ministru acum, nici acum, nici mâine, nici anul ăsta. Am dat un vot de încredere şi l-am dat din toată inima actualului Cabinet, îl sprijin pe Sorin Grindeanu şi Cabinetul lui şi eu şi partidul şi coaliţia guvernamentală din toate puterile. Deci nu am de gând să fac vreun pas în sensul ăsta. Am decis să fiu preşedintele Camerei Deputaţilor şi aici rămân”, a afirmat Liviu Dragnea. “În schimb, ceea ce am văzut astăzi speram să nu mai văd niciodată în România. Am văzut două presiuni nepermise din partea Administraţiei Prezidenţiale, dacă doamna a vorbit serios, dacă a vorbit în numele Administraţiei, să nu se fi trezit vorbind singură, şi anume o presiune nepermisă asupra judecătorilor de la Curtea Constituţională, transmiţându-le ca nu cumva să ia în seamă ce a sesizat Avocatul Poporului. Şi, de asemenea, o ameninţare şi o presiune pe Avocatul Poporului căruia i s-a transmis că trebuie să ţină cont de ceea ce vrea preşedintele României”, a completat preşedintele social-democraţilor.
Dragnea a ţinut să precizeze că “Avocatul Poporului nu este subordonat nimănui”, deşi Victor Ciorbea a fost numit în funcţie cu larga susţinere a PSD.
Avocatul Poporului a anunţat ieri că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.