Național

Fugarul Ghiţă vrea să o sperie pe şefa DNA cu o înregistrare video

Ziarul de Vrancea
28 dec 2016 588 vizualizări
Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, apare într-o înregistrare la România TV cu noi acuzaţii la adresa Laurei Kovesi

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, vorbeşte, într-un material difuzat miercuri la prânz la România TV, postul pe care îl controlează, despre legăturile sale cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, pe care susţine că a cunoscut-o în sediile SRI şi o întreabă dacă îşi mai aduce aminte de o petrecere restrânsă dintr-o vilă din Sinaia, la care aceasta era împreună cu el şi cu Vasile Dîncu. Ghiţă a adus mai multe documente, susţinând că sunt e-mailuri care ar incrimina-o pe Kovesi. Sebastian Ghiţă a apărut într-o înregistrare la România TV, la un birou, el având mai multe documente, care ar arăta "mistificarea dosarelor" sale. La începutul înregistrării, care ar fi fost lăsată în urmă cu o săptămână la redacţia televiziunii, Sebastian Ghiţă spune că, dacă aceste imagini au început să ruleze, lucrurile nu mai sunt bine deloc. El a reluat afirmaţiile conform cărora i s-ar fi cerut să furnizeze date despre Liviu Dragnea pentru a-i fi lăsată familia în pace. "Niciun argument şi nicio raţiune nu mă va mai putea face să tac. Ceea ce se întâmplă astăzi în România este o chestiune de nedescris. DNA-ul este instrumentul folosit de mai marii zilei şi de către interesele stăine pentru a zdrobi votul românilor. Liviu Dragnea a fost tot timpul campaniei sale şantajat şi ameninţat să nu devină prim-ministru. În ultima perioadă am fost şi eu vizitat de un avocat apropiat al DNA-ului care în mod direct mi-a spus că dacă fac nişte denunţuri împotriva lui Liviu Dragnea, mai am o şansă. Mi s-a spus că dacă ştiu ceva despre familia lui Liviu Dragnea, răsplata va fi lipsa agresiunii împotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA. Mi-au spus că îmi vor aresta fratele şi prietenii şi o să mă întâlnesc cu toţi la închisoare", spune Sebastian Ghiţă în înregistrare. Ghiţă a vorbit despre relaţia sa cu Laura Kovesi, pe care susţine că a cunoscut-o în sediile SRI, unde au avut loc "poate sute de întâlniri". "Am să vă spun cum am cunoscut-o pe doamna Kovesi, pentru că mulţi m-aţi întrebat acest lucru. Pe doamna Kovesi am cunoscut-o în sediile SRI, la K2, la K4 şi la T14. Acolo ne întâlneam de minim două ori pe săptămână, încă din anul 2010, şi a durat această serie de întâlniri până în 2014. Realitatea este că poate sute de astfel de întâlniri au existat în aceşti ani. La unele dintre întâlniri erau prezenţi doar generalul Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi un şef al staţiei CIA din România", a afirmat Ghiţă. El a spus că primul pe care l-a cunoscut a fost Karl Schwab, "fostul şef al doamnei Kovesi", iar şi al doilea, Eric Easley, "poate actualul şef al doamnei Kovesi". Sebastian Ghiţă a prezentat câteva documente şi mail-uri printate, care ar demonstra că Laura Codruţa Kovesi ar avea o adresă de e-mail secretă, cucuveauamov. "Nu mai poate spune nimeni, nici doamna Kovesi, că dânsa nu folosea acest mail, cucuveauamov, că Dana Tiţian nu este consiliera dânsei şi că nu au fost persoanele care au condus ostilităţile în dosarul Realitatea Media. Am vrut să vin cu aceste precizări ca să fiu credibil în ceea ce spun mai departe", a susţinut el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.