Național

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Afacerea Airbus în Romania, în pericol

Ziarul de Vrancea
21 dec 2016 328 vizualizări
Compania Airbus Helicopters cere lămuriri de la IAR SA Ghimbav pentru memorandul încheiat cu Bell Helicopter

Compania Airbus Helicopters, divizia pentru elicoptere a gigantului aeronautic Airbus, a trimis o scrisoare oficială firmei IAR SA Ghimbav, controlată de statul roman şi cu care societatea se află într-un parteneriat pentru întreţinerea si modernizarea elicopterelor, în care solicită informaţii legate de memorandumul semnat între IAR şi compania americană Bell Helicopter, avertizând că acesta “pune în pericol prezenţa Airbus Helicopters în România”. Scrisoarea, obţinută de News.ro, este semnată de Olivier Michalon, Senior Vice President responsabil pentru Europa în cadrul Airbus Helicopters, şi a fost transmisă pe 15 decembrie directorului general al IAR SA, Ion Dumitrescu. O copie a documentului a fost transmisă şi ministrului Economiei, Costin Borc, care este şi vicepremier. Ministerul Economiei deţine 64,89% din acţiunile IAR SA. Scrisoarea a fost transmisă după ce, în 14 noiembrie, compania americană Bell Helicopter, controlată de grupul Textron, a anunţat că a semnat un memorandum de înţelegere cu IAR Ghimbav. Înţelegerea prevede că cele două părţi discută despre o eventuală colaborare ce ar putea consta în sprijin tehnic, în cazul în care România va cumpăra elicopterul de atac AH-1Z Viper produs de grupul american, deşi o astfel de opţiune nu a fost niciodată făcută publica de către autorităţile române. În comunicatul oficial publicat de către Bell, directorul general al IAR SA este citat cu o declaraţie în care susţine entuziast colaborarea cu compania americană. “Bell Helicopter este un partener global puternic şi suntem încântaţi să avem această oportunitate. Urmează să explorăm diverse modalităţi de colaborare pentru una dintre cele mai capabile platforme din lume”, a afirmat Ion Dumitrescu, citat în comunicatul Bell Helicopter. Grupul Airbus a reacţionat la anunţul din 14 noiembrie prin discuţii cu vicepremierul Costin Borc, cel care are, în mod normal, un cuvânt greu de spus ca reprezentant al acţionarului majoritar în raport cu IAR. Însă Borc le-a spus reprezentantilor Airbus Helicopters că statul roman nu a fost implicat în documentul semnat cu Bell. “În urma corespondenţei avute cu privire la aceste aspecte cu vicepremierul României, domnul Costin Borc, (…) am stabilit că autorităţle române nu au fost implicate nici ca parte semnatară şi nici în alt fel în relaţiile de afaceri între IAR şi Bell Helicopters, inclusiv negocierile pe care le-aţi desfăşurat şi care au avut ca rezultat semnarea memorandumului menţionat”, se arată în scrisoarea obţinută de News.ro. Potrivit Airbus Helicopters, vicepremierul Borc le-a solicitat reprezentanţilor companiei franceze să se adreseze direct directorului general al IAR. Reprezentanţii Airbus îl avertizează pe directorul IAR că Bell este un competitor direct al Airbus Helicopters.

Afacerile cu cozonaci ar putea depăşi 1,5 miliarde lei

Vânzările producătorilor de cozonaci din România ar putea depăşi anul acesta 1,5 miliarde de lei, ceea ce ar reprezenta o creştere de 6,3% faţă de 2015, se arată într-o analiză realizată de KeysFin, care mai arată că în perioada sărbătorilor de iarnă, patiserii şi brutari mizează pe un consum de aproape 10 milioane de cozonaci. Afacerile firmelor producătoare de cozonaci, printre care cele mai cunoscute sunt Vel Pitar şi Boromir, au evoluat susţinut în ultimii ani, de la 1,19 miliarde de lei în 2011 la 1,41 miliarde de lei în 2015, iar perspectivele anului 2016, având în vedere datele financiare parţiale, indică faptul că se va depăşi pragul de 1,5 miliarde de lei. Potrivit KeysFin, pe piaţa românească activează peste 50 de companii producătoare de cozonaci, iar circa 12 au fost înfiinţate în 1994. Cele mai vechi şase firme din domeniu apar în statistici încă din 1991. Datele financiare arată că afacerile cu cozonaci sunt un business cu potenţial, dovadă că profitabilitatea firmelor producătoare s-a dublat în intervalul 2011-2015, de la 36,4 milioane lei la 82,2 milioane lei.„Statistica ia în calcul numai firmele care au declarat legal producţia acestui tip de produs. Există, bineînţeles, o marjă statistică ridicată, având în vedere că, în preajma sărbătorilor de Paşte sau de Crăciun, sunt foarte mulţi producători de panificaţie care îşi reorientează producţia către cozonac, pască şi alte specialităţi”, afirmă analiştii KeysFin. Analiza mai arată că sezonul de Crăciun din 2016 va fi cel mai bun din ultimii 10 ani pentru producătorii de cozonaci din România. În perioada sărbătorilor de iarnă, patiserii şi brutari mizează pe un consum de aproape 10 milioane de cozonaci. Potrivit datelor Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), consumul de cozonaci a crescut în fiecare an cu aproximativ 1 milion de bucăţi, de la 7,3 milioane în 2014, la 8,1 milioane în 2015.

Elveţia amendează mai multe bănci internaţionale cu 99 milioane de franci

Elveţia a amendat ieri mai multe bănci internaţionale, între care JPMorgan şi Societe Generale, cu o sumă cumulată de 99 de milioane de franci elveţieni pentru că timp de mai mulţi ani, inclusiv în timpul crizei financiare, au colaborat pentru a manipula dobânzile, transmite MarketWatch. Celelalte bănci amendate sunt Royal Bank of Scotland, Deutsche Bank, Citigroup, Barclays, Societe Generale şi Credit Suisse. Măsura se adaugă unei serii de amenzi semnificative aplicate băncilor la nivel mondial, pentru manipularea dobânzilor de referinţă care influenţează costurile împrumuturilor şi produselor financiare. Comisia elveţiană pentru concurenţă (COMCO) a anunţat investigaţiile în 2012. Potrivit instituţiei, JPMorgan şi RBS au format un cartel bilateral pentru a influenţa dobânda Libor pentru francul elveţian, folosită pentru stabilirea dobânzilor interbancare şi a preţurilor instrumentelor financiare derivate, în perioada 2008-2009. RBS a beneficiat de imunitate pentru a dezvăluit cartelul şi nu a fost amendată, a precizat COMCO, în timp ce JPMorgan a fost penalizată cu 33,9 milioane de franci. RBS, Citigroup, Deutsche Bank şi JPMorgan au fost amendate cu 14,4 milioane de franci pentru că s-au asociat pentru a influenţa dobânda Libor pentru yen, în intervalul 2007-2010 COMCO continuă investigarea unor bănci, între care UBS şi HSBC. Mai multe bănci au fost amendate cu 45,3 milioane de franci pentru manipularea dobânzii interbancare Euribor. Astfel, Deutsche Bank, Barclays, RBS şi Societe Generale au participat la un cartel, în perioada 2005-2008. Deutsche Bank a beneficiat de imunitate pentru că a dezvăluit aranjamentul comisiei şi nu a fost amendată. Credit Suisse, JPMorgan, RBS şi UBS au format un cartel pentru influenţarea dobânzilor derivatelor denominate în franci elveţieni în 2007. UBS nu a fost amendată în acest caz pentru că a dezvăluit existenţa înţelegerii.

Guvernul a adoptat noi proceduri de urmărire a traseului materialului lemnos

Executivul a adoptat, miercuri, o Hotărâre de Guvern prin care se stabilesc noi reglementări privind provenienţa şi circulaţia materialului lemnos astfel încât să crească gradul de acurateţe cu care sunt urmărite tăierile de copaci şi traseul urmat de materialul lemnos până la comercializare. Hotărârea de Guvern îmbunătăţeşte sistemul deja existent privind ”trasabilitatea” materialului lemnos rezultat din exploatarea pădurilor, sistem numit SUMAL. ”Acesta a fost utilizat şi până în prezent de operatorii economici, dar prin dezvoltarea de anul acesta s-au eliminat anumite disfuncţionalităţi şi s-au dezvoltat componente care sprijină activitatea operatorilor economici şi ale ocoalelor silvice”, informează Guvernul. Mai multe funcţionalităţi ale SUMAL au fost îmbunătăţite: ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă în timp real toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul adminsitrat de ele, operatorii economici care deţin depozite de materiale lemnoase pot să utilizeze de la intrarea în vigoare a HG toate informaţiile introduse în SUMAL pentru raportări interne, se elimină posibilitatea transporturilor multiple cu acelaşi act de provenienţă şi se elimină posibilitatea să fie create stocuri false în depozite. ”Sistemul permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar, oferind cetăţenilor o serie de informaţii necesare pentru monitorizarea a ceea ce se întâmplă în pădurile României”, transmite Executivul.

Băncile spaniole ar putea datora împrumutaţilor ipotecari miliarde de euro

Bănci spaniole precum Banco Popular Espanol şi BBVA ar putea fi nevoite să returneze clienţilor care au contractat credite ipotecare sume de ordinul miliardelor de euro, reprezentând dobânzi incorecte, în urma unei decizii definitive a Curţii Europene de Justiţie, informaţie care a dus la scăderea acţiunilor acestora cu până la 10%, transmite Bloomberg. Împrumutaţii care au plătit dobânzi prea mari pentru creditele imobiliare contractate anterior unei măsuri de plafonare luate de autorităţi în mai 2013 au dreptul să îşi recupereze banii de la bănci, au decis miercuri judecătorii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit Curţii, limitarea rambursării banilor este ilegală, iar clienţii nu ar trebui să fie supuşi unor termeni incorecţi. Acţiunile Banco Sabadell au scăzut cu până la 7,5%, iar cele ale Banco Popular cu până la 10,5%, cel mai amplu declin în cadrul indicelui IBEX 35. ”Decizia vine ca o surpriză şi este un moment prost pentru băncile spaniole, care majoritatea vor fi nevoite să constituie provizioane suplimentare”, a declarat Daragh Quinn, analist la Keefe Bruyette & Woods.

Apple vinde smartwatch-uri recondiţionate

Produsele Apple Watch returnate de clienţi şi reparate sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul oficial Apple, la preţuri reduse. Începând de marţi seara, site-ul Apple include o categorie nouă de produse: smartwatch-uri returnate de clienţi şi recondiţionate. Acestea pot fi cumpărate la preţuri mai mici în medie cu aproximativ 15%. Pe site-ul oficial sunt disponibile atât modele recondiţionate din prima generaţie, cât şi versiuni de Apple Watch lansate anul acesta. Preţurile variază de la 229 de dolari pentru un Apple Watch Series 1 cu carcasă de aluminiu de 38 mm şi brăţară sport, până la 509 dolari, cât costă un Apple Watch Series 2 cu carcasă de 42 mm din oţel inoxidabil şi brăţară sport - toate recondiţionate. Decizia de a vine smartwatch-uri recondiţionate vine după ce la începutul lunii noiembrie Apple a început să vândă şi iPhone-uri recondiţionate. Un business de volum mare cu produse recondiţionate poate aduce o creştere importantă a veniturilor Apple.









 






















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.