Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Dodon promite că va retrage până la Anul Nou cetăţenia primită de Băsescu

Ziarul de Vrancea
15 dec 2016 554 vizualizări
Socialistul Igor Dodon a promis ieri dimineaţă că printre primele acţiuni pe care le va întreprinde ca preşedinte se va număra retragerea cetăţeniei moldovene a soţilor Băsescu şi demiterea ministrului Apărării, Anatol Şalaru, considerat singurul unionist din executivul Republicii Moldova.

Preşedintele-ales urmează să fie învestit în poziţia de şef al statului moldovean printr-o ceremonie programată pentru 23 decembrie la Chişinău.  ”Procedura de acordarea a cetăţenie a fost încălcată, iar asta va sta la baza cererii pentru retragerea acestei cetăţenii. Dacă Băsescu vrea să devină cetăţean al Republicii Moldova, lasă să o primească legal, aşa cum se cuvine”, a declarat Igor Dodon la postul de televiziune NTV.

Dodon a explicat că va anula în curs de o săptămână de la preluarea mandatului prezidenţial decretul lui Nicolae Timofti prin care i s-a acordat cetăţenie lui Traian şi Maria Băsescu. De asemenea, preşedintele-ales a precizat că susţine decizia lui Mihai Ghimpu de a-l demite pe Anatol Şalaru din funcţia de ministru al Apărării. Acesta nu este agreat din cauza declaraţiilor sale unioniste. ”Să nu respecţi un om pentru funcţia pe care o deţine, este o chestie, însă să nu respecţi instituţia statului, asta depăşeşte orice limită”, a menţionat preşedintele socialist.

Igor Dodon a promis că va merge înainte şi cu propunerea de interzicere a unionismului. Preşedintele-ales s-a remarcat în timpul campaniei electorale prin folosirea unionismului şi a cetăţeniei române ca atac la adresa opozantei sale, Maia Sandu. Traian Băsescu a primit cetăţenie moldoveană înainte de al doilea tur al scrutinului prezidenţial, în care a votat pentru proeuropeana Maia Sandu

Dosarul “Burnei”: 48 de noi plângeri

Alte 48 de persoane l-au reclamat pe medicul Gheorghe Burnei, iar anchetatorii au luat de la Spitalul “Marie Curie”, în urma percheziţiilor, mii de foi de observaţii, radiografii şi dispozitive medicale care au legătură cu aceste cazuri. Anchetatorii au audiat 26 de persoane, după ce l-au pus sub acuzare pe Gheorghe Burnei pentru 15 cazuri de luare de mită şi îl suspectează de experimente pe copii, au declarat ieri, pentru News.ro, surse judiciare.

Sursele citate au declarat că anchetatorii au verificat peste 10.000 de foi de observaţie ale unor copii consultaţi sau operaţi de Gheorghe Burnei, după ce 48 de noi plângeri care îl vizează pe chirurgul ortoped au fost înregistrate în ultimele zile. La finalul percheziţiilor, anchetatorii au ridicat sute de foi de observaţii şi mii de radiografii care au legătură cu ultimele plângeri.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut sâmbătă noapte de procurori, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă a lui Burnei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu.

Vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, condamnate la închisoare cu suspendare 

Rada Mincă şi Roxana Lider, cunoscute ca vrăjitoarele Melissa şi Vanessa, au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantajarea Oanei Zăvoranu. Instanţa a mai dispus ca Roxana Lider şi Rada Mincă să îi plătească, în solidar, Oanei Zăvoranu daune morale de 10.000 de euro rezultate din infracţiunea de şantaj şi a constatat că autoturismul Porsche Cayman ce a făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune a fost restituit Oanei Zăvoranu.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că vrăjitoarele Vanessa şi Melissa au determinat-o pe Oana Zăvoranu să încheie contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile şi imobile, printre care şi autoturismul Porsche Cayman al acesteia. Oana Zăvoranu a fost deposedată astfel de bunuri şi bani, iar ulterior a fost şantajată şi ameninţată de Roxana Lider şi Rada Mincă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.