Național

Cum se apară Ana Maria Pătru:O prietenă i-a dat un apartament, un prieten i-a făcut cadou o maşină

Ziarul de Vrancea
29 nov 2016 786 vizualizări
Fosta şefă a AEP a recunoscut că a primit un apartament şi o maşină de la două persoane - "întamplător", interesate să obţină contracte cu instituţia -, dar spune că fost vorba de cadouri de la prieteni n Ana Maria Pătru povesteşte că ”era tânără, avea 27 de ani, era singură în Bucureşti, nu avea o locuinţă şi a legat o strânsă relaţie de prietenie” cu Irina Socol n la a doua întalnire cu aceasta, şefa SIVECO i-a făcut cadou un apartament

Preşedintele demisionar al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a primit un apartament şi un autoturism, însă invocă relaţia de prietenie cu Irina Socol (fondatoarea SIVECO) şi spune că bunurile primite au fost ”un cadou, nu o condiţionare”, se arată în motivarea instanţei care a decis definitiv arestarea preventivă a lui Pătru. ”(Avocatul Anei Maria Pătru - n.r.) solicită a se aprecia în sens pozitiv poziţia inculpatei de a recunoaşte aceste fapte. Încă de la prima declaraţie dată în 16.11.2016 la procuror, aceasta a recunoscut că a primit acel apartament şi acel autoturism. Poziţia acesteia a fost constantă de a colabora şi a recunoaşte faptele aşa cum s-au întâmplat în realitate”, se arată în motivarea arestării preventive, redactată de Curtea de Apel Ploieşti care a confirmat mandatul de arestare emis pe numele Anei Maia Pătru de către instanţa de fond, Tribunalul Prahova. Conform aceleiaşi surse, Ana Maria Pătru a invocat, în apărarea sa, faptul că ”era tânără, avea 27 de ani, era singură în Bucureşti, nu avea o locuinţă şi a legat o strânsă relaţie de prietenie” cu Irina Socol, care a dat declaraţii împotriva sa şi despre care avocatul spune că ”a abordat-o, întrebând-o dacă nu doreşte acest apartament”. Totodată, Ana Maria Pătru a recunoscut şi circuitul financiar prin care acel apartament a ajuns în proprietatea firrmei administrate de către soţul său.
Ana Maria Pătru susţine, totodată, că nu a condiţionat oferirea acelui apartament de câştigarea sau derularea vreunui contract, întrucat în calitate de vicepreşedinte al AEP nici nu avea atribuţii care să poată influenţa derularea contractelor. Avocaţii lui Pătru susţin, de asemenea, că în schimbul bunului primit ”nu s-a cerut nimic la schimb, şi nici măcar Parchetul nu a depus vreo probă care să arate în ce consta acel ajutor sau vreo altă intervenţie”.

O relaţie cu o persoană publică nedivorţată din cauza copilului

În privinţa autoturismului despre care procurorii susţin că ar fi fost primit de către Ana Maria Pătru în schimbul traficului de influenţă, avocaţii acesteia susţin că între Pătru şi cei care i-au plătit maşina exista o relaţie de prietenie, lăsând să se înţeleagă că acest autoturism ar fi fost făcut cadou.
”Referitor la autoturism, din actele de vânzare-cumpărare ale maşinii se poate observa că acesta a fost oferit în preajma zilei de naştere a inculpatei. Acesta a fost contextul în care a primit autoturismul, faptul că proprietarul iniţial al maşinii este o altă persoană decât ..., a fost explicat şi rezultă din declaraţiile date de inculpată, de ... . Era o persoană publică era căsătorită, a vrut să înlăture orice suspiciune cu privire la provenienţa acestui bun. (...) Nu există niciun dubiu cu privire la relaţia lor. Soţul doamnei ... locuia în ... iar relaţiile dintre ei erau iremediabil vătămate, singurul argument pentru care au înţeles să rămână împreună a fost acela că au un copil minor care ar fi fost afectat din punct de vedere emoţional dacă ar fi intervenit divorţul”, precizează motivarea Curţii de Apel Ploieşti.
În replică, reprezentantul DNA a arătat în faţa instanţei că susţinerile acesteia sunt nefondate întrucât Pătru a primit apartamentul la a doua întâlnire cu Socol, "fiind astfel exclusă o relaţie de prietenie la acel moment" şi că şefa de la AEP locuia în apartamentul mamei sale, aşa cum ea însăşi a declarat. DNA mai arată că apărarea Anei Maria Pătru conform căreia maşina este un cadou este contrazisă de către martori, dar şi de alte probe.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.