Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:Cel mai mare clopot de la Catedrala Mantuirii Neamului a fost turnat în Austria

Ziarul de Vrancea
13 nov 2016 782 vizualizări
Primul dintre cele şase clopote de la Catedrala Mantuirii Neamului şi cel mai mare, avand 25 de tone, 3,3 metri înălţime şi tot ataţia metri în lăţime, care va avea o viaţă de peste 400 de ani, a fost turnat la Innsbruck, în Austria, a declarat, ieri, părintele Nicolae Crîngaşu, consilier patriarhal.

"Primul dintre cele şase clopote ale Catedralei Mantuirii Neamului a fost turnat la Innsbruck, în Austria şi cantăreşte 25 de tone. Clopotul ce va răsuna din turla Catedralei Naţionale a fost turnat vineri, 11 noiembrie 2016, cu implicarea a trei generaţii de ingineri metalurgişti. A fost o zi de apogeu în pregătirea şi turnarea celui mai mare dintre clopotele Catedralei Mantuirii Neamului. Este o lucrare de specialitate înaltă în ingineria metalelor. Acest moment a avut pentru noi o semnificaţie duhovnicească deosebită, dată fiind semnificaţia clopotelor binecunoscută tuturor creştinilor. De asemenea, am oficiat şi o slujbă specifică momentului", a spus părintele Nicolae Crîngaşu.După procesul de răcire, care va dura trei săptamani, clopotul va fi scos din matrice şi va fi acordat pe nota Do.

Cea mai spectaculoasă Lună Plină din ultimii 70 de ani

Cea mai mare Super Lună din ultimii 70 de ani se va vedea astăzi, pe tot parcursul nopţii. Faza de Lună Plină se produce luni, la ora 15.54, potrivit Observatorului Astronomic Amiral "Vasile Urseanu". "Luna se află în constelaţia Taurus nu departe de două roiuri deschise. Ambele roiuri sunt în stranga Lunii, deasupra fiind Pleiadele, iar sub, Hyadele", potrivit site-ului astro-urseanu.ro. Luna se va afla în această perioadă la cea mai mică distanţă faţă de Terra de după anul 1948 şi nu se va mai apropia de Pămant la o astfel de distanţă decat abia în 2034. Anul 2016 se va încheia cu cea mai mare Lună plină pe care majoritatea oamenilor au văzut-o vreodată. Satelitul natural al Terrei se va apropia cel mai mult - devenind pe boltă mai strălucitoare şi mai mare - faţă de Terra decat a făcut-o în ultimii 70 de ani, pe 14 noiembrie. Fenomenul de Super Lună, denumit şi ”Lună la perigeu”, se produce datorită orbitei eliptice a satelitului natural al Terrei, cand acesta ajunge pe orbită la cea mai mică distanţă faţă de Pămant. În acel moment, Luna se află cu 48.280 de kilometri mai aproape de Terra decat atunci cand se află la ”apogeu” - punctul cel mai îndepărtat de pe orbita sa faţă de Terra. Pe data de 15 noiembrie, Luna va fi chiar printre stelele roiului Hyade împreună cu cea mai strălucitoare stea din această constelaţie, Taurus. Deasupra Lunii, pe un cer bun, se pot număra şapte stele din roiul Pleiade sau "Cloşca cu Pui”. Pe 17 şi 18 noiembrie, Luna va traversa constelaţiile Orion şi Gemini printre stelele mai puţin strălucitoare ale acestor constelaţii. O nouă întalnire cu un roi de stele deschis va fi pe 19 şi 20 noiembrie. Luna va trece prin constelaţia Cancer unde se află şi stelele din roiul Praeasepe sau M44. Pe 19 noiembrie, roiul va fi în stanga Lunii, iar pe 20 noiembrie, în dreapta sus. La miezul nopţii în ambele seri, Luna se va afla spre sud, unde cu un binoclu puteţi observa şi roiul. Pe un cer bun şi nu cand Luna este în apropiere, acest roi este vizibil cu ochiul liber.

Băsescu a votat la Ambasada Moldovei cu Maia Sandu

Traian Băsescu a votat, ieri dimineaţă, la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, fostul preşedinte declarand că a votat pentru candidatul care în campania electorală a susţinut că va menţine drumul european al Republicii Moldova şi apropierea de Romania, anume Maia Sandu.”Sunt cetăţean al Republicii Moldova şi am votat pentru candidatul care în toată campania a susţinut că va menţine drumul european al Republicii Moldova şi apropierea de Romania. Categoric în faţa alternativei Dodon orice om care gandeşte la binele Republicii Moldova va opta pentru Maia Sandu pentru că Dodon propune anularea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că cetăţenii Republicii Moldova îşi vor pierde dreptul la liberă circulaţie în UE. Dodon propune intrare în Uniunea Vamală ceea ce înseamnă sărăcie, Maia Sandu propune drumul către Uniunea Europeană, către piaţa liberă a Uniunii Europene şi între cei doi candidaţi este o diferenţă uriaşă în ceea ce propun ca soluţii de guvenare. Maia Sandu propune o Republică Moldova care să-şi însuşească valorile europene, pe cand Dodon propune un drum către Moscova care înseamnă o guvernare de tip oligarhic”, a declarat Traian Băsescu după ce a votat la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti. Traian Băsescu a venit alături de soţia sa, Maria, şi a fost aşteptat în faţa ambasadei de un grup de susţinători care l-au aplaudat pe fostul preşdinte atat la intrarea în ambasadă, cat şi la ieşire, solicitandu-i să le arate paşaportul moldovenesc, lucru pe care Băsescu l-a făcut în uralele acestora. Candidatul socialist la preşedinţia Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a ameninţat pe fostul preşedinte roman Traian Băsescu, sugerand în cursul unei dezbateri electorale că, dacă va caştiga scrutinul din 13 noiembrie, îi va retrage cetăţenia moldoveană pe care acesta a primit-o recent.

Tanără înjunghiată mortal de tatăl vitreg

O tanără a fost înjunghiată mortal de tatăl ei vitreg, în noaptea de sambătă spre duminică, într-un complex rezidenţial din Ilfov, aproape de cartierul Militari, iar prietenul ei a fost dus la spital cu răni produse prin înjunghiere, au declarat pentru News.ro reprezentanţii Parchetului Tribunalului Ilfov. Crima a avut loc duminică, în jurul orei 03.00, tatăl tinerei în varstă de 25 de ani fiind principalul suspect. Din primele date ale anchetei rezultă că tatăl vitreg al fetei ar fi mers la blocul în care locuieşte tanăra, unde a lovit-o cu mai multe lovituri de cuţit, apoi l-a înjunghiat şi pe prietenul acesteia, iar pentru a-l împiedica să fugă, i-a tăiat cauciucurile de la maşină. Bărbatul înjunghiat a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu mai multe răni produse prin înjunghiere. Managerul SUUB, Dragoş Daviţoiu, a declarat, pentru News.ro, că bărbatul a fost operat, starea lui este bună, în prezent fiind internat la Secţia de chirurgie toracică. Principalul suspect a fost prins de anchetatori şi va fi audiat, urmand să fie pus sub acuzare pentru omor şi tentativă de omor. La finalul cercetărilor, anchetatorii îl vor duce la locul crimei pentru reconstituire. Ancheta este făcută de un procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov, care a finalizat duminică dimineaţa cercetările la faţa locului. Printre persoanele audiate la faţa locului este şi colega de apartament a tinerei înjunghiate.

Doi copii mici au murit intoxicaţi cu fum

Doi copii mici, în varstă de trei şi, respectiv, un an, din localitatea Băileşti, judeţul Dolj, au murit, în urma unei intoxicaţii cu fum, după ce apartamentul în care locuiau a fost cuprins de flacări. Pană ca pompierii să ajungă la locul incendiului, vecinii stinseseră deja flăcările. Pompierii Secţiei Băileşti au fost apelaţi la ora 3:57, fiind anunţaţi că a izbucnit un incendiu în blocul 7A, de pe Aleea General I. Ghenescu. "La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul era lichidat de către cetăţeni. În urma incendiului, a rezultat decesul prin intoxicare cu fum a doi copii minori în varstă de trei ani, respectiv un an. În urma acestuia, au ars articole vestimentare, parchetul pe o suprafaţă de aproximativ un metru pătrat şi covorul pe aceeaşi suprafaţă", a declarat lt. col Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvant al ISU Oltenia. Pompierii au făcut primele verificări la faţa locului şi au stabilit ca drept cauză a incendiului focul deschis în spaţii închise, şi anume o lumanare pe care mama copiilor a aprins-o înainte de culcare şi pe care a uitat-o aprinsă. Cei doi minori locuiau doar cu mama lor, într-un apartament debranşat de la reţeaua de alimentare cu energie electrică. La momentul sosirii pompierilor, mama celor doi copii a fost găsită în faţa imobilului.


Bărbat condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare pentru viol

Un bărbat de 56 de ani, acuzat că la începutul anului 2014 a violat şi sechestrat, timp de trei zile, o adolescentă de 15 ani pe care o luase cu maşina la ocazie, a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare pentru viol, lipsire de libertate şi conducerea unui autoturism fără permis. Sentinţa Curţii de Apel Braşov este definitivă. Potrivit anchetatorilor, în ianuarie 2014. Radu Bucur, în varstă de 56 de ani, a luat-o pe fata de 15 ani la ocazie de pe o stradă din localitatea braşoveană Ungra şi i-a promis că o duce la gară în Rupea. Bărbatul nu s-a ţinut însă de cuvant şi a dus-o, în schimb, la o stană, unde a ţinut-o captivă timp de trei zile şi a violat-o în repetate randuri. Fata a reuşit să fugă după trei zile şi să ceară ajutor în satul Ungra, iar ulterior bărbatul a fost arestat. În primă instanţă, Judecătoria Rupea l-a condamnat la trei ani şi cinci luni de închisoare, însă procurorii au contestat sentinţa la Curtea de Apel Braşov. Magistraţii acestei instanţe l-au condamnat pe bărbat la şase ani şi patru luni de închisoare, după contopirea pedepselor, sentinţa CA Braşov fiind definitivă.








În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.