Național

Au fost reţinute nouă permise în urma accidentului de pe A2

Ziarul de Vrancea
7 nov 2016 597 vizualizări
Anchetatorii au luat primele măsuri în urma accidentului produs sambătă dimineaţă pe Autostrada A2 şi au reţinut nouă permise de conducere ale unor şoferi care au fost implicaţi, a arătat, pentru News.ro, Liliana Bănescu, prim-procuror al Parchetului de pe langă Judecătoria Lehliu, coordonatorul anchetei.

„Nouă permise au fost reţinute, însă asta nu înseamnă că s-a stabilit vreo vinovăţie cu privire la producerea accidentului, pentru că încă se fac cercetări”, spune pentru News.ro, Liliana Bănescu, prim-procuror al Parchetului de pe langă Judecătoria Lehliu. De asemenea, dintre cei 33 de şoferi implicaţi, au fost audiaţi, pană în acest moment, 23. Cu ceilalţi 10 şoferi nu s-a putut lua legătura pană acum, astfel că poliţiştii s-au deplasat la spitalele unde sunt internaţi, mai spune Liliana Bănescu. Accidentul de sambătă dimineaţă este tratat drept accident de muncă deoarece unul dintre microbuzele implicate transporta agenţi de pază care se întorceau de la serviciu. Urmează ca procurorii să obţină documentele de angajare ale agenţilor de pază, dar şi să stabilească modul în care se desfăşura transportul. Astfel, au fost sesizaţi şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Călăraşi

 









În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.