Național

MOZAIC STIRI NATONALE: Boc, Videanu şi Ariton, audiaţi la DNA

Ziarul de Vrancea
3 nov 2016 476 vizualizări
Fostul premier Emil Boc, alături de foştii miniştrii ai Economiei Adriean Videanu şi Ion Ariton au fost audiaţi, ieri, la DNA în dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă

”Am dat o scurtă declaraţie în calitate de martor şi am răspuns la întrebările organului de anchetă cu privire la procedurile de organizare şi funcţionare din partid şi din cadrul guvernului. Mai mult de atât nu pot să vă precizez”, a afirmat Emil Boc, la ieşirea de la DNA.
Surse judiciare spun că foştii lideri ai PDL au fost citaţi ca martori de procurorii anticorupţie, pentru a da explicaţii în legătură cu modul în care a fost finanţată campania electorală derulată de acest partid.
Fostul lider al PNL Vasile Blaga a venit marţi la DNA Ploieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părţi din averea sa.

Legea privind incompatibilităţile pentru aleşii locali, trimisă la reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis la Parlament, pentru reexaminare, Legea de modificare a Legii nr. 161/2003, prin care era eliminată incompatibilitatea funcţiilor de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de CJ cu cea de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unor societăţi. În cererea de reexaminare, preşedintele Iohannis precizează că nu se opune, din principiu, eliminării acestor incompatbilităţi, însă susţine că eliminarea trebuie să se facă prin reglementări clare, fără a genera practici neunitare. Concret, Iohannis susţine că legea care i-a fost trimisă pentru promulgare permite interpretarea ca alesul local să poată fi membru al unei societăţi comerciale, fără vreo distincţie în ceea ce priveşte interesul colectivităţii locale. În plus, nu este indicată sfera teritorială de desfăşurare a activităţii economice a societăţilor comerciale de interes local.
De asemenea, reexaminarea este cerută şi pentru că în textul legii sunt folosite sintagme cu caracter general, imprecise din punct de vedere juridic precum ”entitate economică” sau ”entitate de învăţământ locală”.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.