Național

Două asociaţii ale magistraţilor îl critică dur pe ambasadorul SUA

Ziarul de Vrancea
31 oct 2016 553 vizualizări
Magistraţii au reacţionat după ce diplomatul american a lăudat lupta anti-corupţie din Romania, sugerand, în opinia celor două asociaţii, că nu contează "mijloacele folosite în această luptă"

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) i-au transmis o scrisoare deschisă ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, în care arată că declaraţiile legate de justiţie şi de lupta anticorupţie făcute de diplomat într-un interviu acordat News.ro aduc o gravă atingere imaginii justiţiei şi bunei funcţionări a democraţiei în România. “Astfel, la întrebarea – legitimă în contextul actual – privind riscul manifestat de excesele procurorilor anticorupţie, aţi afirmat că «acest lucru trebuie să îl decidă poporul român, cum ar trebui să se comporte procurorii şi judecătorii pentru a-şi face treaba. Eu vreau să subliniez doar succesul extraordinar al României în acest domeniu». Este de neînţeles motivul pentru care reprezentantul Statelor Unite, ţară care este luată că reper pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, face apel la justiţia populară, o formă de justiţie străină de statul de drept şi specifică regimurilor totalitare, cu rădăcini în gândirea de drept sovietică. Aţi afirmat în interviu că aplaudaţi puternic ceea ce consideraţi ca fiind un record de succes actual al luptei anticorupţie, arătând însă că vă sunt indiferente mijloacele folosite în această luptă. Afirmaţiile dumneavoastră, cum a fost cea cu «aplauzele», sunt primejdioase pentru democraţia românească, deoarece întăresc mentalitatea extrem de periculoasă, că scopul scuză mijloacele. În justiţie mijloacele pot perveti scopul", arată reprezentanţii UNJR şi AMR în scrisoarea transmisă ambasadorului american. Aceştia îi mai transmit ambasadorului că, dacă doar “aplaudă”, dar nu scoate în evidenţă excesele ori erorile acolo unde acestea există şi sunt vizibile, nu doar că nu ajută justiţia şi lupta anticorupţie, dar le vulnerabilizează atât pe ele, cât şi credibilitatea Statelor Unite în faţa românilor.
"Cultul personalităţii şi aplauzele însoţite de lipsa criticii şi a unei evaluări profesioniste care să scoată în evidenţă succesele şi să puncteze problemele, pentru a fi corectate la timp, sunt cel mai mare inamic pentru orice stat şi orice instituţie a acestuia. Aceste lucruri pot foarte uşor discredita o acţiune vitală pentru sănătatea societăţii româneşti, cum e lupta împotriva corupţiei, pe palierul purtat de justiţie", spun reprezentanţii UNJR şi AMR, care îi mai transmit lui Klemm că justiţia nu este nici campanie de publicitate şi nici subiect de propagandă electorală.
Reprezentanţii UNJR şi AMR îi mai atrag atenţia ambasadorului SUA că a tăcut atunci când Curtea Constituţională a fost atacată public, când avocaţii au cerut respectarea confidenţialităţii client-avocat sau când judecătorii au solicitat lămurirea interferenţei serviciilor secrete în “câmpul tactic” al justiţiei.
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.