Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Dragnea demisionează dacă PSD nu câştigă alegerile parlamentare

Ziarul de Vrancea
28 oct 2016 521 vizualizări
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că, în cazul în care social-democraţii nu vor câştiga alegerile parlamentare, va demisiona din fruntea partidului.

”Eu îmi voi da demisia dacă nu câştigăm alegerile”, a spus Dragnea într-o conferinţă de presă. El a adăugat că, ”în politică, cel care pierde alegerile e cel care nu e pe primul loc”, a spus Dragnea, întrebat dacă va lua exemplul Alinei Gorghiu de a demisiona dacă PNL nu va face Guvern după alegerile din 11 decembrie.
Liviu Dragnea nu a spus însă care este scorul pe care mizează PSD la alegerile parlamentare.

INS: 22,2 milioane de persoane au domiciliul declarat în România

Populaţia României după domiciliul declarat legal a scăzut cu 0,2% în ultimul an, până la 22,215 milioane persoane la 1 iulie 2016, principala cauză fiind declinul demografic, care are ca efect şi îmbătrânirea rapidă a populaţiei ţării, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Statistica oficială prezintă două tipuri de date privind populaţia: după domiciliu, care reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul declarat pe teritoriul României, şi populaţia rezidentă, mult mai mică, care reprezintă estimarea numărului de persoane care locuiesc efectiv, în mod permanent, în România.
Astfel, datele privind populaţia după domiciliu tind să supraestimeze numărul de locuitori, în cazul unei ţări afectate de o emigrare masivă precum România, deoarece mulţi dintre românii plecaţi din ţară continuă să aibă acte care indică domiciliul din România şi nu declară autorităţilor faptul că şi-au stabilit reşedinţa în altă ţară.
Potrivit unor date publicate anterior de către INS, populaţia rezidentă în România număra doar 19,76 milioane persoane la 1 ianuarie 2016.
Datele publicate vineri arată că 56,3% - 12,5 milioane persoane - din populaţia României trăieşte la oraşe, iar 51,2% din populaţie este de sex feminin.
Principala tendinţă remarcată de demografi este îmbătrânirea accelerată a populaţiei. "Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 iulie 2015 remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi o creştere de 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 104,7 (la 1 iulie 2015) la 107,7 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2016)", arată raportul INS.
România avea, la 1 iulie, circa 860.000 de locuitori cu vârsta de cel puţin 80 de ani, pe fondul creşterii speranţei de viaţă în ultimii ani.
Populaţia României este în declin acentuat după 1990 atât ca urmare a sporului natural negativ - numărul de decese este mai mare decât cel al naşterilor -, cât şi a emigraţiei.  "România continuă să fie o ţară de emigrare. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2015 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 58 mii persoane", arată un raport recent al INS.
Potrivit seriilor publicate de INS, pe parcursul anului 2015, în România şi-au mutat reşedinţa 129.534 de rezidenţi din alte state, consideraţi imigranţi în România, în timp ce 187.466 de persoane - emigranţi - şi-au mutat reşedinţa în alte state.
În Uniunea Europeană, România este pe locul al treilea în rândul statelor cu cel mai mare declin demografic, după Germania (-187.000 în 2015) şi Italia (-161.800), ca număr absolut.


PRU face plangere penală împotriva lui Cioloş

Sebastian Ghiţă nu a fost primit, vineri dimineaţă, în sediul DNA, unde voia să depună un denunţ împotriva premierului Dacian Cioloş deoarece nu avea asupra lui un act de identitate. Potrivit unor surse judiciare, plângerea Partidului România Unită (PRU) împotriva premierului, în legătură cu achiziţionarea sculpturii ”Cuminţenia pământului”, a fost depusă de preşedintele partidului, Bogdan Diaconu. "Am venit să depunem un denunţ penal în numele Partidului România Unită împotriva premierului Dacian Julien Cioloş pentru infracţiunea de abuz în serviciu, înşelăciune, în speţa numită Cuminţenia Pământului. Ştim că au fost nişte evaluări, făcute de experţi. Au spus prima dată 800.000, apoi 1.200.000, două milioane, trei milioane, ultima evaluare a fost cinci milioane (de euro, n.r.). Iată că Guvernul Cioloş a cheltuit 11 milioane de euro din banii românilor pentru o operă de artă care oricum era în patrimoniul naţional şi nu putea fi scoasă din ţară", a declarat, vineri dimineaţă, Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, înainte de a intra în sediul DNA.
Pe 12 octombrie, Guvernul a anunţat că opera “Cuminţenia Pământului“ va fi achiziţionată de statul român.
Sculptura lui Constantin Brâncuşi a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune. Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2015, suma de 11 milioane de euro pentru lucrare. Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, fiind stranşi 1.163.032 de euro.
Premierul Dacian Cioloş a fost întrebat, vineri, la Târgu Jiu, despre plângerea făcută de PRU la DNA împotriva sa, el spunând: ”Să fie sănătoşi!”.

Pompierii din dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată de DNA

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a foştilor angajaţi ai ISU Antonina Radu şi George Petrică Matei, acuzaţi că au făcut verificări în Clubul Colectiv fără a lua măsuri. În cauză s-au constituit părţi civile un număr de 248 persoane care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei, precizează DNA.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ai ISU nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au constatat că clubul nu avea aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.
În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile ce aparţin inculpaţilor Radu Antonina şi Matei George Petrică, mai arată anchetatorii.

Toxiinfecţie alimentară la hramul unei biserici

Unsprezece copii, cu vârste între 6 şi 14 ani, din judeţul Brăila au ajuns, joi seară, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la hramul unei biserici.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, Gabriel Ciochină, a declarat că, în urma evaluărilor medicale, copiii au fost internaţi în Secţia de Boli Infecţioase. “Copiii aveau forme uşoare şi foarte uşoare, dar s-a decis să fie internaţi. Ulterior, la orele serii, pentru că unii dintre ei aveau rude în oraşul Brăila au fost externaţi, cu recomandarea de a fi ţinuţi sub supraveghere. Ei au participat, joi, la hramul unei biserici, unde au mâncat numeroase alimente şi preparate: sărmăluţe, brânzeturi, salam”, a spus Ciochină.
La hramul bisericii au participat peste o sută de copii, dar şi alte câteva zeci de adulţi.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.