Național

Iaşi: Mii de pelerini au asistat la scoaterea raclei cu moaştele Sf. Parascheva

Ziarul de Vrancea
10 oct 2016 577 vizualizări
Câteva mii de persoane au asistat ieri dimineaţă la scoaterea raclei cu moaştele Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, acestea fiind depuse ulterior într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult. Aseară, pelerinii aşteaptau la o coadă de peste un kilometru ca să se închine la raclă. Slujba religioasă a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Oamenii s-au aşezat la rând încă din noaptea de duminică spre luni, iar şapte persoane au necesitat îngrijiri medicale, din cauza oboselii şi a frigului. Totodată, o persoană a fost transportată la spital, după ce a suferit o entorsă.

La Iaşi, au ajuns ieri dimineaţă şi peste 6.000 de credincioşi din Voluntari, deplasarea efectuându-se cu peste 100 de autocare, puse la dispoziţie de către primăria din localitate.

Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor rămâne depuse în baldachinul din curtea catedralei din Iaşi până duminică. Miercuri vor fi aduse cu avionul la Iaşi, din Cipru, şi moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

Sute de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi în timpul procesiunii religioase de la Iaşi, iar mai multe străzi din centrul municipiului vor fi închise circulaţiei. Pentru pelerini a fost creat un culoar special de acces către Catedrala Mitropolitană. De asemenea, în curtea Mitropoliei a fost instalat un cort de prim ajutor în caz de urgenţă, pentru persoanele care necesită intervenţia medicilor.

Sfânta Liturghie este programată vineri, 14 octombrie, şi se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare. Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă oraşul Iaşi în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către reprezentanţii Mitropoliei, ceai cald şi pachete cu mâncare.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.