Național

Viceprimarul din Cluj-Napoca, în atenţia DNA

Ziarul de Vrancea
10 oct 2016 502 vizualizări
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat, ieri, mai multe percheziţii Primăria din Cluj-Napoca

Anchata are legătură cu finanţarea campaniei electorale a viceprimarului Horváth Anna, la Primărie. ”Este o anchetă în curs de cercetare penală care are legătură cu posibile nereguli privind finanţarea campaniei electorale la care am candidat pentru Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Se caută posibile legături între finanţarea campaniei şi activitatea mea administrativă şi din cadrul instituţiei. Acum, în acest moment, nu am nicio calitate în acest dosar. Se fac demersuri”, a declarat Horváth Anna, în timp ce procurorii examinau documente în biroul acesteia din Primărie. Procurorii au făcut percheziţii şi la domiciliul viceprimarului, de unde, în cursul dimineţii, au ridicat mai multe documente şi agende personale, examinând de asemenea şi calculatorul acesteia. ”Am agende din ultimii trei ani pe care le-am pus la dispoziţie. Toate finanţările sunt ştiute la partid”, a mai spus viceprimarul. Horváth Anna a adăugat că se consideră nevinovată. 

Ulterior, viceprimarul a postat un mesaj şi pe pagina sa de Facebook, în care a precizat că procurorii DNA au făcut percheziţii şi la domiciliile a doi dintre consilierii săi personali. Totodată, anchetatorii au făcut percheziţii şi la sediul filialei din Cluj a UDMR, potrivit unor surse din partid.

Horváth Anna a candidat la alegerile locale din 5 iunie pentru Primăria Cluj-Napoca din partea UDMR. Ieri dimineaţă, procurorii DNA au făcut verificări şi la Direcţia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, unde, potrivit unor surse judiciare, au stat aproximativ 30 de minute şi au consultat mai multe documente. 

Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, anchetatorii fac cercetări cu privire la infracţiuni de corupţie ce ar fi fost comise în perioada 2014 -2016.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.