Național

Maşina abandonată, ridicată după o lună?

Ziarul de Vrancea
6 oct 2016 954 vizualizări
O propunere legislativă depusă săptămâna aceasta la Senat şi semnată de mai mulţi parlamentari PSD prevede că autoturismele abandonate pe domeniul public sau privat al statului pot fi ridicate de autorităţile locale în termen de o lună, nu de un an, cum prevede legea în prezent, fiind dublate şi amenzile pentru proprietarii care nu răspund somaţiei de a ridica maşina.

Astfel, potrivit legii actuale, vehicul abandonat  este ”vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”. Proiectul de lege prevede modificarea acestui alineat 2, astfel: ”Vehiculul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului, ori al autorităţilor administrativ-teritoriale, de cel puţin o lună, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.”
În plus, proiectul de lege prevede şi majorarea pedepselor pentru proprietarii de maşini abandonate, care nu răspund la somaţia primită de la autorităţile locale, ca în maxim cinci zile de la primirea acestui document, să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.
Astfel, în legea iniţială, cuantumul amenzilor era între 1.000 şi 2.000 de lei, în cazul refuzului proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei. În propunerea legislativă actuală, amenda este între 2.000 de lei şi 4.000 de lei.  Propunerea legislativă a fost depusă la Senat miercuri şi este semnată de senatorii PSD Ioan Chelaru, Ioan Deneş, Ovidiu Donţu. Frătean Petru-Alexandru, Lazăr Sorin-Constantin, Mitu Augustin-Constantin. Senatul este primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.