Național

Bulgaria a interzis prin lege purtarea vălului integral în public

Ziarul de Vrancea
30 sep 2016 568 vizualizări
13% din populaţia Bulgariei este de religie musulmană

Parlamentul bulgar a adoptat, vineri, o lege prin care interzice purtarea vălului integral în public, devenind, alături de Franţa şi Belgia, unul dintre puţinele state europene unde a intrat în vigoare o astfel de normă, relatează AFP, precizând că salafismul a început să ia amploare în ţară.
Noua lege “interzice purtarea în public a hainelor care ascund parţial sau complet faţa”, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este necesar din motive de sănătate sau din cauza meseriei exercitate. Moscheile sunt scutite de interdicţie. Cei care încălcă legea riscă amenzi de 200 de leva (100 de euro) pentru prima abatere şi de 1.500 de leva (750 de euro) pentru fiecare dintre abaterile următoare.
Niqabul, care nu a fost purtat în mod tradiţional de minoritatea musulmană din ţară, a apărut în urmă cu trei ani în cartierul rom din Pazardjik (centrul Bulgariei), fief al imamului autoproclamat Ahmed Moussa, condamnat pentru propagandă islamistă radicală. Acesta s-a răspândit apoi în alte localităţi. Oraşul Pazardjik a adoptat deja o normă care interzice purtarea vălului integral în localitate. Opt femei au fost sancţionate până în prezent în oraş.
Bulgaria, ţară cu populaţie majoritar ortodoxă, are şi o importantă minoritate musulmană (13% din populaţie), formată în special din etnici turci şi romi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.