Național

Mutare surprinzătoare a procurorilor: DNA înhaţă "Regina"

Ziarul de Vrancea
28 sep 2016 439 vizualizări
Liderul PNL Vasile Blaga este anchetat de procurori pentru trafic de influenţă n el ar fi primit 700.000 de euro de la o firmă, prin intermediar, pentru a aranja un circuit al contractelor publice cu "dedicaţie" n numele lui Blaga a mai fost vehiculat în dosarele EADS, Microsoft sau în cel a corupţiei din vămi, unde ar fi fost numit "Regina"

DNA anunţă a început ieri urmărirea penală a liderului PNL, Vasile Blaga, pentru trafic de influenţă. În acest dosar sunt urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Brună Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil. DNA spune că în 2009 în partidul aflat la guvernare a existat "o înţelegere vădită" între persoane cu funcţii de conducere, şi anume secretarul general Blaga Vasile şi vicepreşedintele partidului Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid. "Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să cotizeze pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte", arată DNA. Astfel, Ştefan, şi-ar folosit influenţa politică pentru a numi la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. "Respectiva persoană fusese agreată de suspecţii Ştefan Gheorghe şi Blaga Vasile şi a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate", precizează DNA. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma lui Horaţiu Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor. Ulterior, Gheorghe Ştefan i-a condiţionat persoanei respective că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională dacă vor fi atribuite societăţii lui o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT.  În paralel, Ştefan i-a cerut lui Berdilă un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru PDL aproximativ 25.000.000 lei. Circa 700.000 euro din aceşti bani ar fi ajuns la Blaga. 

Cine sunt favoriţii la şefia PNL

Copreşedintele PNL a fost audiat timp de peste două ore, ieri, la DNA Ploieşti, el declarând, la ieşire, că a fost plasat sub control judiciar. ”Eu o să-mi dovedesc nevinovăţia, alte comentarii nu am de făcut”, a spus Blaga.

Ulterior, el a anunţat că se retrage de la conducerea PNL şi că nu va mai candida la alegerile parlamentare din decembrie. "Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac”, a spus Blaga. 

În acest dosar a fost audiată, ieri, la DNA şi Elena Udrea, în calitate de martor. La intrare, Udrea a spus, întrebată dacă o surprinde punerea sub acuzare a lui Blaga, că este ”neaşteptată, având în vedere că până acum nu l-a întrebat nimeni nimic”.

Foştii lideri ai PDL urmează să se reunească, în zilele următoare, într-o şedinţă în care să desemneze un candidat pentru postul de copreşedinte al PNL care revine foştilor democrat-liberali. Potrivit unor surse din PNL, şansele cele mai mari pentru nominalizare le au Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu, ambii fiind actualmente prim-vicepreşedinţi ai partidului. În acest moment, se caută soluţiile juridice pentru a-l desemna pe noul copreşedinte, decizia urmând să fie luată în Biroul Politic Central care se va reuni sâmbătă. Alte două variante, dar cu şanse considerate ca mici de către sursele citate, sunt convocarea unui Congres extraordinar sau păstrarea unui singur preşedinte al partidului, pe modelul organizaţiilor judeţene care au acum conduceri unificate.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.