Național

Andronescu recunoaşte, cu jumătate de gură, că Ponta a plagiat

Ziarul de Vrancea
25 sep 2016 389 vizualizări
Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, ieri, la Digi 24, că Victor Ponta nu a respectat regulile privind bibliografia în teza sa de doctorat, pentru că nu a citat fiecare referinţă folosită în pagină

"Teza de doctorat este scrisă - a fost o chestiune pe care am vrut s-o clarific eu pentru mine - pe un subiect de interes la vremea respectivă, Curtea Penală Internaţională. Teza este scrisă din documentele cu care domnul Ponta, în calitatea domniei sale de delegat al României. La bibliografie, primul lucru pe care noi îl învăţăm pe studenţii noştri este să redacteze în text referinţele bibliografice. Ai scos o idee, pui la sfârşitul frazei care este referinţa", a spus senatorul PSD. Ea a explicat că Victor Ponta nu a respectat această regulă. "În teza domnului Ponta nu există această menţiune în text. Există o listă cu referinţele bibliografice plasată doar la sfârşitul tezei. I-am spus şi atunci că după părerea mea trebuia să redacteze bibliografia aşa cum sunt regulile de scriere a acestei bibliografii", a explicat ea. Ecaterina Andronescu nu a dorit să discute însă despre acuzaţiile de plagiat, spunând că, în acest moment, verdictul nu este final. "Verdictul nu este final, pentru că, din câte am înţeles - nu am vorbit cu domnia sa -, dar am înţeles că a acţionat în judecată. Va invoca legea din momentul în care a redactat teza", a precizat Andronescu.
Victor Ponta a formulat în august o plângere prealabilă pentru anularea ordinului de ministru al Educaţiei din 1 august prin care i s-a retras titlul de doctor pe motiv că teza nu a respectat standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi este copiată din alte lucrări.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.