Național

Bani negri pentru campania lui Băsescu

Ziarul de Vrancea
22 sep 2016 1076 vizualizări
Ioana Băsescu, Elena Udrea, şefi de instituţii şi oameni de afaceri, sunt cercetaţi pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009 n "protejatul" Elenei Udrea de la Ministerul Dezvoltării le cerea unor oameni de afaceri mită pentru ca ministerul să-şi respecte contractele n banii astfel obţinuţi finanţau campania lui Băsescu n în joc a intrat şi fiica preşedintelui, alături de concubinul ei, susţine DNA

Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, este cercetată de procurorii DNA pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, într-un dosar în care mai este cercetată şi Elena Udrea, în legătură cu finanţarea campaniei prezidenţiale din 2009. În acest dosar, mai sunt cercetaţi Gheorghe Nastasia (n.r. – subordonat al Elenei Udrea), fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al CJ Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei de stat Oil Terminal şi Francesco Giovanni-Mario, om de afaceri.
Potrivit DNA, în decembrie 2009, Ioana Băsescu i-ar fi cerut lui Wagner Silviu Ioan, director general al Oil Terminal, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.
În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Wagner ar fi încheiat un contract fictiv de publicitate cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei. În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.
Serviciile respective nu au fost prestate, Oil Terminal neavînd nevoie reală de publicitate, potrivit DNA. În 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Francesco Giovanni - Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. În februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Francesco Giovanni - Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Cum să nu ai probleme cu finanţarea contractelor publice

În perioada octombrie - noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare peste 20 de milioane de euro cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Dezvoltării, a fost contactat de Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituţiei. Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-ar fi cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanţarea şi plata contractelor pe care le avea în derulare, indicîndu-i şi numele societăţii către care urma să se facă plată. Ulterior, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu.
În aceeaşi manieră, cred procurorii, a procedat şi Victor Tarhon, preşedinte al CJ Tulcea, care ar fi cerut unui om de afaceri suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea un contract finanţat de Ministerul Dezvoltării cu o valoare de 50 milioane lei. Astfel, în perioada octombrie - noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029,63 lei. Serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru campania electorală a lui Traian Băsescu.

Campanie electorală finanţată din evaziune fiscală?

În 1 iulie 2009, Francesco Giovanni - Mario, administrator şi unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, avand ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală. În schimbul acestor servicii societatea lui Francesco Giovanni - Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile şi TVA colectată în urma tranzacţiei nu au fost fiscalizate, astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei. Procurorii spun că, la instigarea Ioanei Băsescu, suma astfel obţinută a fost folosită de Francesco Giovanni - Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală din 2009. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienţei infracţionale a banilor.
Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de Elena Udrea.
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au fost puse sub control judiciar în acest caz, după ce au dat declaraţii ieri la DNA. "Cred că numele lui Traian Băsescu trebuia terfelit pentru că am văzut cu toţii ce campanie fabuloasă cu conturi false pe Facebook avem în favoarea domnului Cioloş, spre exemplu. Deci un posibil contracandidat la funcţia de prim-ministru, cum este Traian Băsescu, trebuie redus din start şi şansele PMP la fel. Pe de altă parte, acest dosar înţeleg că este pornit din 2015 şi totuşi chemarea noastră are loc fix acum înainte de campanie", a spus deputatul Elena Udrea după întâlnirea cu procurorii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un observator lucid, acum 2765 zile, 5 ore, 55 minute, 16 secunde
,, Si-a gasit broasca lacul" spune o vorba din batrani. Tara asta a devenit lacul unde canta Elena Udrea. Nu numai cu bani a fraudat Traian Basescu alegerile ci si cu referendumul ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.