MOZAIC STIRI NATONALE: Bitdefender donează 100.000 de euro pentru „Cuminţenia Pământului”
Au mai rămas două săptămâni până la încheierea subscripţiei publice pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia pământului", iar până acum s-au strâns doar aproape 800.000 de euro. Cea mai mare contribuţie financiară din mediul privat de până acum a fost anunţată de Dedeman, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de bricolaj, controlat de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl din Bacău, care a donat 127.000 de euro, câte 15 euro pentru fiecare dintre cei 8.500 de angajaţi.
Pe lângă cele cinci milioane de euro, sumă alocată deja de Guvern, statul mai are nevoie ca şase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi.
Pe lângă Bitdefender, printre companiile care şi-au anunţat implicarea în susţinerea campaniei de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului” se numără Dedeman, Carrefour, BRD, Uber, Enel, McDonald's, Banca Transilvania, OMNIASIG, eMAG, UniCredit Bank România, Coresi, New Folder, Unlock, Media Trust, Telekom, Dexter Print, Humanitas şi Cărtureşti.
Oprea, la un pas să-şi piardă imunitatea
Comisia juridică a Senatului a adoptat un raport favorabil privind cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea, cu 8 voturi pentru şi 2 împotrivă. Avizul comisiei juridice este consultativ, votul privind începerea urmăririi penale urmând a se da lunea viitoare, în plenul Senatului. Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc a declarat, ieri, că Oprea nu a vrut să spună foarte multe lucruri la audiere, ci doar a încercat să explice în ce circumstanţe erau folosite coloanele oficiale şi cum funcţionau.
Gabriel Oprea a declarat, după audierea în comisia juridică, în dosarul în care se cere urmărirea sa penală pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, că nu ministrul stabileşte planul dă măsuri în ceea ce priveşte o deplasare în siguranţă, că nu a fost vorba despre o coloană oficială, ci de un antemergător şi că maşina sa circula cu viteză legală în seara accidentului.
CCR: Majorările salariilor din Transporturi sunt neconstituţionale
Curtea Constituţională (CCR) a admis, ieri, sesizarea Guvernului privind creşterile salariale pentru angajaţii din domeniul Transporturilor, afirmând că sunt discriminatorii. Judecătorii au respins însă sesizarea Executivului privind neconstituţionalitatea acordarării unor sporuri pentru anumite categorii de bugetari. Un articol din legea atacată de către Guvern prevedea acordarea către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv.
Alte două sesizări au fost amânate pentru 11 octombrie.