Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: În ce hal s-a ajuns:Două partide conduse de "penali" se bat pe un politician "penal"

Ziarul de Vrancea
13 sep 2016 468 vizualizări
Ghiţă îl curtează pe Ponta, convins să fostul premier nu îşi va respecta angajamentul luat în faţa lui Dragnea

Sebastian Ghiţă a declarat, ieri, că Liviu Dragnea şi Victor Ponta nu au ajuns la “o soluţie definitivă”, iar PRU îl aşteaptă în continuare pe Ponta să vină în rândurile sale, ca preşedinte al partidului şi candidat pentru funcţia de premier. “Din câte ştiu eu, între Liviu Dragnea şi Victor Ponta n-avem încă o soluţie definitivă, ca să spun aşa. Şi Partidul România Unită îl aşteaptă pe Victor Ponta în rândurile sale şi îl aşteaptă ca preşedinte al partidului. În momentul în care Victor Ponta va simţi că trebuie spuse în România lucruri mai dure decât cele care pot fi spuse în PSD, sunt convins că va face pasul. Sau în momentul în care Liviu Dragnea nu se va ţine de cuvânt faţă de Victor Ponta”, a spus Sebastian Ghiţă, la instanţa supremă, unde s-a judecat cererea lui de ridicare a controlului judiciar în ultimul dosar instrumentat de DNA Ploieşti.
Ghiţă a arătat că i-a promis lui Ponta funcţia de preşedinte al partidului dacă se înscrie în Partidul România Unită, iar acesta va fi candidatul partidului pentru funcţia de premier. “Ştiţi bine, mai este un moment serios de luat în calcul, momentul la care PRU va merge în alegeri cu poza lui Victor Ponta şi cu propunerea ca Ponta să fie prim-ministru din nou, pentru că a fost un prim-ministru foarte bun, iar PSD va dori să-l susţină pe domnul Cioloş în mod ocult sau pe domnul Dîncu sau pe cine va mai dori PSD să mai susţină. La acel moment, sunt convins că Victor Ponta şi o mare parte din PSD vor căuta să se alăture PRU. Sau Liviu Dragnea îl va propune pe Victor Ponta prim-ministru”, a completat deputatul Ghiţă.
Potrivit acestuia, PSD este un partid foarte mare, care nu mai poate să reprezinte toate segmentele din societate şi care face “un balet ciudat”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că l-a convins pe Ponta să rămană în partid, acesta urmand să lucreze la componenta financiară a programului de guvernare al social-democraţilor.
Liviu Dragnea este condamnat definitiv în dosarul referendumului şi este cercetat pentru abuz în serviciu într-un alt dosar. Victor Ponta este anchetat în două dosare de corupţie, iar Sebastian Ghiţă, în cinci.

Gorghiu: Cioloş să spună că pensiile speciale dezechilibrează bugetul

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, ieri, după şedinţa Biroului Politic Naţional, că se bucură de prezenţa premierului Dacian Cioloş, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului, precizând că acesta trebuie să pună punctul pe ”i” în privinţa pensiilor speciale.  ”Eu mă aştept la modul foarte clar să vină şi să spună: «Oameni buni, asta e dimensiunea, de aici încolo, tot ce faceţi voi dezechilibrează bugetul României şi terminaţi cu tot ce înseamnă pensii speciale, haideţi să ne gândim şi să vedem cum facem lucrurile sustenabile»”, a comentat copreşedintele PNL.
Premierul Dacian Cioloş este invitat să prezinte luni, la ora 14.30, în plenul reunit al Parlamentului, situaţia economică a ţării.

PNL propune mărirea numărului de ore în norma didactică

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a prezentat, ieri, după şedinţa Biroului Politic Naţional, principalele elemente ale programului de guvernare al partidului, ea arătând că, în domeniul educaţiei, PNL susţine ideea de mărire a numărului de ore pe norma didactică, cea mai mică din Uniunea Europeană, astfel încât să crească şi salariile dascălilor. Alina Gorghiu a precizat că programul de guvernare al PNL cuprinde 10 domenii importante, cu proiecte concrete. ”Am vrut să transmitem un alt model de guvernare, un proiect de ţară care să aibă la bază reconstrucţia României, reechilibrarea relaţiei dintre cetăţean şi stat, pentru că, din păcate, acum, statul este favorizat iar cetăţeanul este prejudiciat şi abuzat de foarte multe ori”, a spus copreşedintele PNL.
Alina Gorghiu a mai spus că în domeniul sănătăţii sunt incluse măsuri precum Casa Medicului, cele opt spitale regionale şi dublarea în patru ani a salariilor medicilor. În privinţa educaţiei, Gorghiu a menţionat că este nevoie de reevaluarea cadrelor didactice din România.  ”Aici s-ar putea să nasc uşoare controverse în spaţiul public. Poate este nevoie să punem în dezbatere publică ideea de mărire a numărului de ore pe norma didactică, care este în România cea mai mică din Uniunea Europeană, la 18 ore. Dacă mărim această normă, putem să mărim şi salariile profesorilor, pe cale de consecinţă”, a adăugat Gorghiu.
Programul de guvernare al PNL prezintă şi un alt mod de gândire privind ajutoarele sociale, a mai spus Alina Gorghiu, menţionând că, în România, ajutoarele sociale sunt folosite pentru persoane care sunt dependente de stat. ”PSD are nevoie de acest mod de a face politică în România, de a crea dependenţă, prin ajutoarele sociale date, noi credem că cine se duce în curtea primăriei cu Mercedes-ul nu are de ce să ia ajutor social”, a menţionat Gorghiu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.