Național

Lider NATO: România şi Moldova au legături istorice

Ziarul de Vrancea
29 aug 2016 513 vizualizări
Secretatrul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a evitat, ieri, un răspuns tranşant privind afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, potrivit cărora Republica Moldova trebuie să rămână un stat independent.

Întrebat cum comentează afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău, secretarul general adjunct al NATO a precizat că nu a văzut textul ambasadorului american. ”Aş vrea doar să spun că Moldova şi România sunt state suverane. Trebuie să respectăm suveranitatea şi integritatea teritorială a fiecărui stat suveran din Europa. România şi Moldova au legături istorice de multă vreme şi concluzia este că fiecare din acestea trebuie să fie singurul factor determinant al propriului său destin”, a comentat pe acest subiect Alexander Vershbow, într-o conferinţă de presă organizată în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.  La rândul său, ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a afirmat că nu a avut timp să vadă în detaliu transcriptul a ceea ce a declarat sau ar fi declarat ambasadorul SUA la Chişinău. ”România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, şi a fost ţara care susţine şi va continua să suţină ferm procesele de reformă, de consolidare statală a Republicii Moldova, pentru apropierea Republicii Moldova ca stat integru şi independent”, a spus Comănescu.
Republica Moldova nu este România, ci trebuie să rămână un stat suveran şi independent, în interiorul unor graniţe sigure, a declarat ambasadorul american de la Chişinău, James Pettit, într-un interviu acordat Moldova 1 cu ocazia Zilei Independenţei. „Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”, a spus diplomatul, pledând pentru o cooperare mai bună între clasa politică de la Chişinău şi populaţie, care să se bucure astfel de o ţară mai bună.

Băsescu: Un afront grosolan adus Istoriei României
 
Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe Facebook că declaraţia ambasadorului SUA la Chişinău este ”un afront gosolan adus Istoriei României”, el cerând o reacţie oficială şi clarificatoare a României în relaţia cu SUA. ”Ambasadorul SUA James Pettit, o trâmbiţă a Moscovei? Ambasadorul SUA de la Chişinău, James Pettit, emite teorii similare cu cele din vremea lui Stalin şi dragi propagandei lui Putin, făcând servicii nepreţuite Moscovei, dând o grea lovitură chiar realităţilor istorice şi susţinând mistificarea istoriei României, afirmând că: «Moldova nu este România»;  «Moldova îşi are propria ei istorie»; «Alăturarea de România nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune în Republica Moldova»; «Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o naţiune aparte»;  «Moldova, ţară multietnică»;  «Transnistria trebuie să aibă un statut special»”; a scris Traian Băsescu pe Facebook. El adaugă şi faptul că a aflat de la James Pettit că ”noi şi cetăţenii Republicii Moldova vorbim limbi diferite”. ”Altfel spus, Ambasadorul SUA la Chişinău consolidează teoria promovată de la Stalin şi până în ziua de azi, de către Putin, nesocotind chiar istoria României. Marea întrebare este dacă Ambasadorul James Pettit a exprimat puctul de vedere oficial al SUA sau, pur şi simplu, vorbele scoase pe augusta-i guriţă reflectă grave carenţe de cunoaştere a spaţiului în care îşi îndeplineşte misiunea. Nu ştiu dacă James Pettit exprimă punctul de vedere al SUA, dar ambasadorul tocmai a reuşit să aştearnă cel puţin un strat gros de nedumerire şi poate sămânţa neîncrederii României în SUA”, consideră liderul PMP. Traian Băsescu arată că declaraţia Ambasadorului James Pettit este ”un afront gosolan adus Istoriei României”.
”O reacţie oficială şi clarificatoare a României în relaţia cu SUA este obligatorie”, mai spune preşedintele PMP.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.