Național

Regizorul Cristi Puiu explică de ce România nu poate caştiga la Oscar

Ziarul de Vrancea
26 aug 2016 647 vizualizări
Pentru ca un film să fie luat în calcul de Academia americană de film este nevoie de o promovare susţinută în Statele Unite şi de un buget pe măsură, spune regizorul

Regizorul Cristi Puiu susţine că şansele ca România să primească o nominalizare la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar sunt zero. Astfel, lipsa banilor este principala problemă care împiedică o producţie românească să ajungă între cele cinci titluri nominalizate la prestigioasele premii, spune el. ”Nu sunt bani. Poziţia pe care o obţii în urma nominalizării este una pe care o obţii în urma unei investiţii pe care o faci. Te interesează ca filmul românesc să fie nominalizat între cele cinci, atunci trebuie să cheltuieşti bani”, a declarat regizorul. El a făcut şi o paralelă cu Grecia şi Turcia, ţări care, în urmă cu câţiva ani au acordat peste 2 milioane de euro promovării peliculelor propuse. ”Cine ar da banii ăştia, din România, pentru o nominalizare la Oscar? Statul ar trebui să-i dea. Firme private?! Să te apuci să aduni. Poţi să facă asta, dar nu vei strange mare lucru, pentru că oamenii nu cunosc aceste mecanisme. Nu este o chestie care se întâmplă accidental. Adică, avem parte de nu ştiu câte filme care ajung, cernute ulterior, să se constituie în potenţiale propuneri pentru cel mai bun film străin. Să ajungi să crezi că Academia americană de film le vede pe toate şi alege din astea înseamnă să fii naiv cu totul”, a mai spus Cristi Puiu. O campanie de promovare susţinută este soluţia, mai spune regizorul. ”Dacă tu nu faci efortul de a ajunge, de a le trimite filmul, de a-i aduce în sala de cinema pentru a vedea filmul, nu o să vină. Toţi fac asta. Trebuie organizate proiecţii, trebuie organizate dineuri. Să cumperi pagini în Variety şi Screen International, în The Hollywood Reporter, care costă foarte mulţi bani, ca să fii prezent în permanenţă, iar oamenii ăia să zică: «Ce-i cu filmul ăsta? Hai să-l văd». Dacă nu eşti prezent în presa de specialitate a lor, şansele sunt foarte mici. Dacă nu organizezi proiecţii, şansele nu există”, a explicat el.
Regizorul a mai declarat pentru News.ro că, în curând, vor urma să înceapă discuţiile cu cei din comisia CNC legat de posibilităţile de promovare a peliculei ”Sieranevada” peste Ocean. ”Din câte ştiu, noi ar trebui să asigurăm, pentru ca o firmă de PR din Statele Unite să se angajeze în promovarea filmului, cel puţin 300.000 de euro, ca să putem intra în discuţie”, a mai precizat regizorul.
Filmul ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" a premiilor Oscar 2017.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.