Național

Condiţii drastice pentru scriitorii din puşcării

Ziarul de Vrancea
24 aug 2016 577 vizualizări
rintre altele, toate lucrările ştiinţifice vor examinate de evaluatori independenţi, selectaţi aleatoriu şi a căror identitate va rămane confidenţială

Guvernul a aprobat ieri noi norme privind lucrările scrise în penitenciare, stabilind că atestarea caracterului ştiinţific poate fi făcută doar de către Consiliul Naţional al Cercetarii Ştiinţifice. Evaluatorii vor fi desemnaţi aleatoriu. "De menţionat e că evaluatorilor nu li se comunică identitatea autorului cărţii, al lucrării ştiinţifice, iar identitatea evaluatorului rămâne confidenţială", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
El a precizat că publicarea lucrării se va face exclusiv pe cheltuiala deţinutului, la edituri recunoscute la nivel academic, şi fără implicarea administraţiei penitenciarului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, realizarea unei lucrări ştiinţifice se poate face numai în baza unei aprobări obţinute în acest sens din partea directorului penitenciarului. ”Pe perioada elaborării lucrării ştiinţifice sau a invenţiei activitatea deţinutului va fi monitorizată de o persoană desemnată din cadrul penitenciarulu care va întocmi un tabel nominal de pontaj la sfârşiotul fiecărei zile. Ştiţi că au fost probleme cu acest lucru. S-au făcut lucrări ştiinţifice care nu aveau cum să fie făcute în zilele în care deţinuţii aveau ore de studiu. Deţinuţii vor fi obligaţi să prezinte zilnic materialele elaborate care vor fi consemnate într-un proces verbal, semnat şi de el şi de persoana desemnată să-i monitorizeze”, a conchis Iolu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.