Național

Inundaţii fără precedent în Braşov

Ziarul de Vrancea
8 aug 2016 813 vizualizări
Oraşul Braşov a fost inundat după o ploaie torenţială care a durat 45 de minute, traficul rutier fiind aproape blocat în unele zone unde apa a ajuns la 50 de centimetri

Opt echipaje de pompieri au intervenit ca să îi ajute pe şoferii care nu au mai reuşit să iasă din autoturisme. Ploaia torenţială a început, duminică, în jurul orei 21.00, şi a durat 45 de minute, timp în care a plouat cu 40 de litri pe metru pătrat, potrivit meteorologilor, iar canalizarea oraşului nu a făcut faţă cantităţii mari de apă. Mai multe străzi au fost inundate, în zona stadionului Tineretului apa ajungand la 50 de centimetri. Şoferii care erau în trafic la acea oră au fost nevoiţi să tragă pe dreapta şi să îşi urce maşinile în zone mai înalte, iar cei care şi-au continuat drumul s-au confruntat cu apă care ajungea pană la mijlocul portierelor. Opt echipaje de pompieri au intervenit ca să îi ajute pe conducătorii auto care nu au mai putut ieşi din autoturisme, dar şi pe locuitorii ale căror subsoluri au fost inundate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.