Național

Primul plagiator al ţării a rămas fără titlul de doctor

Ziarul de Vrancea
1 aug 2016 544 vizualizări
Ministrul Educaţiei a semnat ordinul prin care i-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta u în schimb, fostul premier se declară în continuare nevinovat şi consideră că este victimă politică

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat, ieri, ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti. Ministrul Educaţiei i-a retras, luni, lui Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003. Potrivit ordinului semnat de ministrul Mircea Dumitru, Direcţia Generală Învăţămant Superior comunică ordinul atat Instituţiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) - Universitatea Bucureşti care îl va duce la îndeplinire, cat şi lui Victor Ponta. Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, luni, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011. În baza Hotărarii de Guvern 44/2016 privind organziarea MENCS, ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific conferit lui Victor Ponta de Universitatea Bucureşti în decembrie 2003. Fostul premier Victor Ponta a rămas cu verdictul de plagiat, după ce contestaţia acestuia a fost respinsă, pe 27 iulie, de Consiliul General al CNATDCU, cu 37 de voturi din 47. “Se menţine raportul iniţial, care constată plagiatul în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta şi se recomandă retragerea titlului de doctor în drept”, a declarat, miercurea trecută, pentru News.ro, purtătorul de cuvant al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei. În 30 iunie, CNATDCU a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat şi a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Decizia a fost luată cu 34 de voturi “pentru” şi o abţinere, în prima şedinţă a noului Consiliu General al CNATDCU. Victor Ponta a contestat decizia în 15 iulie, astfel că lucrarea sa de doctorat a fost reanalizată la CNATDCU. Fostul premier a scris, pe Facebook, că a contestat decizia de plagiat pentru că este una ”pur politică a noului ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru”, pentru a ocupa pentru cateva luni fotoliul de la Ministerul Educaţiei. Ponta susţine că va caştiga în instanţă dacă ”mai există în Romania stat de drept”.

Vine din urmă Gabriel Oprea
 
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit, luni, cu unanimitate de voturi, că Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat susţinută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti şi a propus retragerea titlului de doctor acordat fostului vicepremier. Gabriel Oprea poate contesta decizia în termen de 14 zile. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în şedinţa de luni a Consiliului General al CNATDCU, a anunţat preşedintele Consiliului, Viorel Barbu. Comisia de ştiinţe juridice a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a stabilit, în 26 iulie, că Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea de doctorat intitulată "Plangerea prealabilă - perspectiva istorică”, iar toţi membrii Consiliului General al CNATDCU care au votat luni şi-au însuşit această decizie şi au propus retragerea titlului de doctor acordat fostului vicepremier. Dacă Gabriel Oprea contestă decizia, lucrarea va fi reanalizată. Dacă nu va depune contestaţie, CNATDCU va trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Gabriel Oprea va pierde titul de doctor.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.