Național

SOV le rade în nas foştilor angajaţi

Ziarul de Vrancea
31 iul 2016 715 vizualizări
„îmi cer scuze de la jurnaliştii plătiţi peste valoarea lor şi de la politicienii pe care nu i-am devoalat”, susţine într-un mesaj postat pe Facebook Sorin Ovidiu Vîntu

Sorin Ovidiu Vîntu a precizat, printr-o postare pe facebook, că a admis în faţa procurorilor că firmele şi conturile din denunţul făcut împotriva sa şi a lui Bogdan Olteanu îi aparţin, omul de afaceri scriind, totodată, într-un registru ironic, că îşi cere iertare pentru jurnaliştii cărora le-a dat salarii cu mult peste valoarea profesională şi de la politicienii pe care nu i-a devoalat astfel încat se prezintă precum cavalerul Bayard, "fără teamă şi fără prihană". ”Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont şi a viramentelor prezentate în denunţul făcut de familia Ion şi Ionuţ Eftime împotriva mea şi a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăţia să neg evidenţele şi am admis că firmele şi conturile îmi aparţin. Îmi cer scuze că, în ciuda declaraţiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăţia să neg în faţa procurorilor acest lucru”, scrie Sorin Ovidu Vîntu. El îşi cere scuze şi pentru numărul mare de jurnalişti care ar fi primit de la el salarii ”cu mult peste valoarea lor profesională şi umană” şi a căror răzbunare este o exorcizare ”a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice şi cu bale la guri”. ”Ultimii de la care îmi cer scuze sunt politicienii, pe care nu am avut bărbăţia să-i devoalez, lăsandu-i să se etaleze pe micile ecrane precum cavalerul Bayard cel «sans peur et sans reproche», devenind astfel nişte false călăuze pentru o masă uriaşă, îndobitocită şi dornică de sange”, susţine Vîntu. Acesta precizează că textul postat nu este o justificare a acţiunilor sale. ”Este doar punerea la punct a celor ce şi-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întamplat cu adevarat, să emită judecăţi de valoare asupra mea”, a conchis Vîntu. Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu este acuzat de DNA că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Bogdan Olteanu era preşedinte al Camerei Deputaţilor cand ar fi comis fapta de trafic de influenţă, repectiv în iulie - noiembrie 2008. Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns la Bogdan Olteanu printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Procurorii DNA arată, în referatul prin care au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării, însoţit de o altă persoană, care a intermediat discuţia cu omul de afaceri. ”Transportul celor doi în Deltă s-a realizat cu un elicopter”, potrivit documentului citat. În schimbul folosirii influenţei sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervaţiei Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar. Persoana care a fost numită ca guvernator a fost chemată la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămani înaintea adoptării hotărarii de Guvern prin care a fost oficializată numirea, şi i s-a adus la cunoştinţă că va fi desemnată pentru acel post, susţin procurorii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.