Național

Judecătorii despre stăpânii de sclavi din Berevoeşti: "Sălbatici"

Ziarul de Vrancea
18 iul 2016 728 vizualizări
Judecătorii de la Tribunalul Argeş şi-au motivat decizia de arestare preventivă a celor 37 de romi acuzaţi de răpire şi lipsire de libertate, arătând despre aceştia că au un comportament sălbatic şi că ignoră valorile fiiintei umane.

“Inculpaţii ignoră total valorile intrinseci fiinţei umane - viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, onoarea şi demnitatea - privind victimele ca pe o marfă producătoare de beneficii materiale, pe care le expoatează la maxim şi le transferă între membrii grupărilor în acelaşi scop. De asemenea, agresiunile fizice, tratamentele umilitoare aplicate victimelor care erau puse să se lupte între ele, să doarmă în grajdul animalelor, erau legate pentru a nu fugi, fiindu-le lezate astfel sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le pe deplin întreagă evoluţie viitoare, reliefează un comportament sălbatic, un mod de gândire rudimentar şi, totodată, pun în lumina potenţialul criminogen ridicat al inculpaţilor”, se arată în motivarea judecătorilor.
Magistraţii au considerat că se impune arestul preventiv al celor 37 de inculpaţi având în vedere că aceştia au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, “dar mai ales datorită modului în care faptele au fost săvârşite şi a îndelungatei perioade infracţionale desfăşurate".

Suspecţii nu prestează nicio activitate licită

Judecătorii au apreciat că măsura arestului preventiv este necesară atât pentru bună desfăşurare a procesului penal, existând riscul ca inculpaţii să se sustragă de la urmărirea penală, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia, dar şi datorită faptului că există riscul ca inculpaţii să contacteze victimele infracţiunilor în vederea influenţării acestora. Probele procurorilor constau în declaraţii ale celor abuzaţi cât şi în declaraţiile unor martori care au povestit anchetatorilor ce au văzut în Berevoeşti.
În replică, familiile arestate au susţinut la proces că nu au comis nicio infracţiune, ba chiar au arătat că unele dintre practicile constatate de procuror sunt fireşti, “susţinând că ceea ce au făcut au făcut în folosul victimelor, pentru a le ajuta”. Un alt motiv de arest a fost acela că cei audiaţi de instanţă “nu prestează nicio activitate aducătoare de venituri licite, ci trăiesc din sumele de bani provenite din tăiere şi sustragere ilegală de arbori sau cele obţinute de victime din cerşetorie”, se mai arată în motivarea judecătorilor.
Procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi Craiova, au făcut, pe 14 iulie, 40 de percheziţii în comuna Berevoeşti, satul Gămăceşti, din judeţul Argeş, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori.
Persoanele vizate de descinderi sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea, le-au exploatat supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Victimele erau ţinute într-o continuă stare de teroare, exploatatorii le băteau, le ameninţau, le ţineau fără hrană şi le supuneau unor tratamente umilitoare, potrivit procurorilor. În urma descinderilor, 38 de persoane au fost reţinute şi apoi 37 arestate preventiv, una fiind cercetată sub control judiciar din cauza unor probleme medicale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.