Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Patru italieni, suspectaţi că ar avea legătură cu asasinarea lui Mihai Ionescu

Ziarul de Vrancea
24 iun 2016 507 vizualizări
Fiul fostului colonel de la "Doi şi un sfert" ar fi primit 10.000 de dolari pentru împuşcarea omului de afaceri

Patru cetăţeni italieni sunt căutaţi de anchetatorii din Capitală după ce ar fi instigat uciderea prin împuşcare a omului de afaceri Mihai Ionescu, în iulie 1998, aceştia având de-al lungul timpului afaceri în Capitală. Poliţiştii din Capitală l-au reţinut, miercuri, pe Alexandru Găină, fiul unui fost colonel din cadrul Ministerului de Interne, ca fiind principal suspect în cazul asasinării omului de afaceri Mihai Ionescu, în iulie 1998. În referatul prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Găină procurorii notează că omorul ar fi fost comandat de un grup de cetăţeni italieni, ce desfăşurau afaceri în România şi pe care victima i-ar fi înşelat cu importante sume de bani. “Martorul R.A.C. a declarat că instigatorii omorului comis asupra numitului I.M. au fost mai mulţi cetăţeni italieni care aveau divergenţe de ordin financiar, cu privire la sume foarte mari de bani, cu victima. Dintre aceştia, martorul i-a nominalizat pe numitul M. M., ca fiind unul dintre cei care au comandat comiterea infracţiunii şi pe numitul R.A., care a fost persoana de legătură între instigatori şi autor. Ipoteza susţinută de către martorul R.A.C., potrivit căreia, omorârea victimei I. M. a fost realizată la «comanda» unor cetăţeni italieni, pe fondul unor divergenţe de ordin financiar, rezultă şi din declaraţiile martorilor V. I., T. G şi S. M. E.”, se notează în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Găină.
Un alt martor a povestit anchetatorilor că a aflat de crimă de la un italian care deţinea un magazin de încălţăminte în Capitală , dar că acesta l-ar fi sfătuit “să îşi vadă de treabă, deoarece este prea mic pentru această problemă”. Anchetatorii susţin că au probe care indică că Alexandru Găină se întâlnea în perioada în care a fost comisă crima cu afacerişti italieni, printre aceştia fiind cel care “avea exclusivitate în România pentru importul băuturilor Cinzano şi Martini”, se arată în document. Cetăţeni italieni au fost identificaţi de către procurori, patru dintre ei fiind căutaţi, la începutul acestui an, pentru a fi audiaţi. În referat apare însă că doar trei dintre ei au putut fi localizaţi, unul declarând că va ajunge în România în perioada august-sptembrie. Pentru uciderea lui Mihai Ionescu, suspectul Alexandru Găină ar fi încasat de la italieni suma de 10.000 de dolari, dintr-un total de 12.000 de dolari. "Martorul R.A.C. a precizat că suma de bani pe care inculpatul Găină Alexandru Constantin urma să o primească pentru omorârea lui I.M. a fost stabilită iniţial la 12.000 de dolari, însă ulterior s-a ajuns la suma de 10.000 de dolari, plata urmând să fie efectuată de către R.A. Martorul a mai arătat că inculpatul i-a propus să meargă împreună pentru a comite omorul, fără ca la momentul respectiv să-i ofere date despre victimă, menţionând doar că „este român, e şmecher omu'”, însă martorul a refuzat. Modalitatea de asasinare a fost stabilită încă de la început, respectiv prin împuşcare. Martorul a menţionat că în perioada anterioară comiterii omorului asupra lui I.M., inculpatul <> deoarece persoanele din anturajul său infracţional fuseseră arestate, iar acesta avea nevoie de bani", se arată în referat.

A ratat primul glonţ

Acelaşi martor le-a spus anchetatorilor că Găină le-a povestit şi cum s-ar fi desfăşurat lucrurile în noaptea crimei. "Inculpatul Găină Alexandru Constantin i-a spus martorului că a tras direct în victimă, însă primul glonţ a fost greşit, în sensul că el a vrut să tragă în inimă, însă victima s-a întors şi primul glonţ i l-a tras în umăr. Inculpatul i-a spus că în total a executat trei focuri asupra victimei. De asemenea, italienii i-au atras atenţia inculpatului Găină Alexandru Constantin că victima I. M. a fost poliţist. Astfel, inculpatul Găină Alexandru Constantin se temea că ar putea fi recunoscut de nişte puşti pe lângă care a trecut după comiterea faptei şi pe care a fost foarte aproape de a-i accidenta cu autoturismul marca Mercedes", mai notează procurorii.
Alexandru Găină se află acum sub control judiciar după ce Tribunalul Bucureşti a respins propunerea de arestare preventivă formulată de parchet. Bărbatul a fost, de la începutul anilor 2000 şi până de curând, cercetat, judecat şi închis în numeroase dosare penale pentru fapte precum furt, viol, fals de indentitate, fals intelectual, vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului.
Patron a două firme, dintre care una se numea "Mondo Mike SRL",Ionescu a fost împuşcat cu trei gloanţe, de aproape, pe15 iulie 1998, în timp ce acesta se întorcea acasă, pe strada Mieilor din sectorul 2 al Capitalei. Crima s-a petrecut în timp ce victima se afla în maşină, la volan, încercând să intre în curtea casei sale.

Şofer de autobuz, prins beat la volan în Braşov

Un şofer RAT care transporta 30 de pasageri şi un şofer de microbuz care transporta 10 pasageri în municipiul Braşov au rămas fără permis după ce au fost prinşi băuţi la volan, de către poliţiştii rutieri care verificau legalitatea transportului public de persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar şef Liviu Naghi, poliţiştii rutieri au făcut, vineri, între orele 06.00 şi 10.00, un control în municipiul Braşov pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane, în baza unui plan de acţiune naţional al Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române. Poliţiştii au acţionat în zona autogărilor, precum şi la intrările şi ieşirile din Braşov şi au controlat 195 autovehicule transport persoane. În timpul controlului, doi şoferi au fost prinşi băuţi la volan. Astfel, un bărbat de 46 ani, care conducea pe strada Hărmanului un autobuz în care se aflau 30 persoane, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit sursei citate. „Şoferul a fost condus la spital pentru recoltare probe biologice, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“, a spus reprezentantul IPJ Braşov. A mai fost depistat un bărbat care conducea un microbuz în care se aflau 10 persoane, având o alcoolemie 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul acestuia, poliţiştii l-au amendat cu 1.125 lei şi i-au ridicat permisul de conducere în vederea suspendării pentru 90 de zile.

DNA cere arestarea preventivă a lui Relu Fenechiu

Procurorii anticorupţi au anunţat că au cerut instanţei arestarea preventivă a lui Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, în prezent condamnat într-o altă cauză, şi a lui Ion Krech, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei. Cei doi urmau să fie prezentaţi, vineri, Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani după ce ar fi primit, între 2012-2014, 620.000 euro de la o firmă de software, respectiv un procentaj de 15% valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei, potrivit DNA. Relu Fenechiu fost informat de noile acuzaţii joi, când a fost dus la DNA Ploieşti de la penitenciarul din oraş, unde ispăşeşte pedeapsa de cinci ani de închisoare primită în dosarul Transformatorul.

Avocatul Doru Boştină, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Avocatul Doru Boştină a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, după ce acesta a făcut acord de recunoaştere a vinovăţiei, hotărârea nefiind definitivă.
"Condamnă pe inculpatul Boştină Doru-Cătălin la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. (...) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani", au decis judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind definitivă. Procurori i-au trimis în judecată, în anul 2015, pe Doru Cătălin Boştină, Mihai Răducanu, Ironim Ţentean, Alexandru Mihai Tudorică şi Alexandru Cucu pentru evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prejudiciul fiind evaluat la peste un milion de euro. Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2012- aprilie 2013, Doru Boştină, în calitate de avocat coordonator la o casă de avocatură, a înregistrat în evidenţele contabile şapte facturi fiscale privind operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de servicii de la o firmă a cărui administrator era Alexandru Cucu, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 1.677.048 lei, reprezentând impozit pe venit şi TVA de plată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.