Național

Procurorii DIICOT au găsit 50.000 de euro la locuinţa vicepreşedintelui UTI

Ziarul de Vrancea
1 iun 2016 964 vizualizări
El este acuzat de evaziune fiscală

DIICOT a făcut, ieri dimineaţa, şapte percheziţii în Capitală şi în localităţile limitrofe, dintre care una la sediul companiei UTI iar o alta la locuinţa vicepreşedintelui firmei, Ion Obloja. Acasă la acesta, procurorii au găsit suma de 50.000 de euro, potrivit unor surse judiciare. Vicepreşedintele UTI a fost ridicat de mascaţi, fiind anchetat pentru evaziune fiscală. "În perioada 2009-2011, suspectul Ion Obloja a iniţiat un grup infracţional la care au aderat ulterior şi alte persoane prin care s-a urmărit să se desfăşoare activităţi infracţionale cu scopul de a eluda plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului şi a obţinerii unor venituri ilegale, sume de bani pe care le-a folosit în scop personal fără drept. Acesta a constituit grupul împreună cu tatăl său, fratele său Obloja Dorel şi soţia sa Obloja Sorina-Luminiţa, persoane care deţineau la acea dată şi calitatea de asociaţi şi/sau administratori în mai multe societăţi comerciale ce aveau ca obiect de activitate prestări servicii", au declarat surse judiciare.

Prejudiciu de peste 21.000.000 lei

Procurorii spun că cei implicaţi cunoşteau foarte bine practica organelor de control fiscale potrivit căreia, în majoritatea cazurilor, verificările de natură financiar – fiscală, în cazul societăţii comerciale controlate, se extind doar cu privire la firmele de la care au fost înregistrate facturile de achiziţie fără a se continua aceste verificări pe lanţul achiziţiilor spre a se stabili realitatea acestora, motiv pentru care ar fi înfiinţat firme de tipul „fabrici de facturi”. Aceste, societăţi au ca principală caracteristică faptul că nu îşi declară toate veniturile ce provin în mod exclusiv din prestări de servicii şi emit facturi fiscale către firmele situate pe palierul doi infracţional, facturile fiscale pe care nu le înregistrează în contabilitate.
DIICOT precizează că după ce erau folosite, firmele erau radiate însă anterior se emiteau facturi ce atestau activităţi comerciale fictive către societăţile controlate de membrii grupului fie pentru diminuarea profitului fie pentru retragerea unor sume în numerar.
Prejudiciul total în acest caz este estimat de procurori la 21.099.858 lei.
Patronul grupului de firme UTI este Tiberiu Urdăreanu, om de afaceri controversat şi membru UNPR. Pe 29 octombrie 2015, Urdăreanu a fost reţinut de procurorii DNA pentru dare de mită, alături de primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita (PSD), acuzat de luare de mită în acelasi dosar.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.