Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:Dan Condrea, spion, filat de CIA?

Ziarul de Vrancea
26 mai 2016 729 vizualizări
Afirmaţia îi aparţine fostei soţii a patronului Hexi Pharma, care îşi justifică teoria prin poze de la nuntă n Condrea n-ar fi fost urmărit la momentul accidentului din cauza modificării legii interceptărilor, susţine femeia n între timp, directoarea Hexi Pharma, acuzată că mituia medici, a ieşit la contraatac şi vorbeşte despre conspiraţii

Fosta soţie a lui Dan Condrea, Laura Georgescu, a mers ieri la Tribunalul Bucureşti pentru un termen într-un proces de custodie a copilului pe care îl are cu fostul patron Hexi Pharma. Femeia a declarat la ieşirea din sediul instanţei că a depus pe masa judecătorilor mai multe documente din care, spune ea, reiese că Dan Condrea a fost filat. "Alexandru Condrea a fost filat în permanenţă cum şi eu am fost filată. A fost ofiţer SIE, a fost filat în permanenţă", a spus Laura Georgescu. Femeia a arătat şi mai multe fotografii în care, susţine ea, ar apărea lucrători din cadrul serviciilor. "Este o poză de la cununia civilă, anul 1999. În această poză apare colonelul Iancu Damian, Ministerul de Interne, Direcţia Doi şi un Sfert. Aţi dat în presă un comunicat SRI că nu a existat filaj. Eu am prezentat în faţa instanţei de judecată probele de filaj", a adăugat fosta soţie a lui Condrea.
Întrebată dacă este sigură că a fost filată în prezent, ea a răspuns "întrebaţi-l pe domnul Cristian George Maior (n.r. – fost şef SRI), dispozitivele lor sunt superioare celor ale lui Coldea. Nu avea cum să nu-l fileze. Doar în ultimele două luni, de când cu aceea lege, nu au mai putut să-l fileze". Femeia spune că documentele cu privire la activitatea Hexi Pharma le-ar fi luat dintr-un apartament al lui Dan Condrea, când acesta era plecat din ţară. Aceleaşi acte le-ar fi depus la un denunţ formulat în septembrie 2015 şi le-ar fi înmânt şi jurnalistului Cătălin Tolontan.

Directorul Hexi Pharma: Am devenit periculoşi pentru unele interese

Scandalul Hexi Pharma a apărut în momentul când firma se pregătea de extinderea vânzărilor în străinătate, drept pentru care probabil că Hexi prindea prea multă putere şi ar fi devenit periculoasă pentru multe interese, a declarat, tot ieri, directorul general al firmei Hexi Pharma, Flori Dinu.
„Acesta este punctul meu de vedere. Surprinzător este faptul că acest scandal a apărut exact în momentul în care noi ne doream să ne lansăm pe piaţa externă şi făcusem toate demersurile, începusem să apărem şi pe la târguri internaţionale şi probabil că asta a deranjat”, a declarat ea. Dinu a mai explicat că de-a lungul anilor, Hexi Pharma a semnat contracte cu Spitalul Militar, cu penitenciare, cu unităţi militare şi cu clinici private, DSP-uri. „Ce este surprinzător, nu am semnat niciodată un contract de livrare cu Ministerul Sănătăţii, vă spun asta pentru că s-au adus o serie de acuze vizavi de relaţia noastră cu Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii face câteodată achiziţii ca autoritate contractantă pentru rezervele de stat sau pentru diverse pandemii sau ce mai apare”, a precizat Dinu. Ea a mai spus că nu a primit nicio sesizare în scris sau verbală de la vreun medic din care să reiasă că produsele nu ar fi în regulă. În ceea ce priveşte afacerile lui Dan Condrea, Flori Dinu spune că ea se ocupa doar de vânzări şi nu ştie nimic despre ce făcea acesta cu banii lui. „Nu era un om deschis, poate asta îi şi deranja pe mulţi fiindcă nu se exprima cu lejeritate faţă de oricine”, a declarat Dinu. Nu în ultimul rând, ea a mai spus că şi-ar dori ca numele Hexi Pharma să îşi revină şi spune că produsele nu au avut nicio problemă, în ciuda dovezilor prezentate de Guvern în urma analizei de laborator a produselor Hexi Pharma care arată că substanţele erau diluate şi de 4.000 de ori.

"Dacă îţi dau un şut în cur te duci direct pe geam şi pici direct la parter!"

Directorul general al Hexi Pharma a negat ieri că ar fi oferit mită medicilor pentru a obţine contracte. „Nu mă văd vreodată în viaţă mergând să ofer mită vreunui medic în numele Hexi. Contextul descris nu îmi sună cunoscut în niciun fel, nu s-a întâmplat nici măcar parţial, este o calomnie sau o invenţie. Dacă există această doamna doctor, o rog insistent să meargă să depună mărturie la Parchet”, a declarat Flori Dinu.
Reacţia vine în urma dezvăluirilor unui medic microbiolog pentru Gazeta Sporturilor, care a spus că Flori Dinu a venit să-i dea mită pentru ca Hexi să câştige licitaţiile din spitalul unde lucra. „Mi-a adus un dezinfectant pe bază de alcool. O mostră. Am mirosit mostra. I-am zis: «Nu miroase a alcool». Mi-a răspuns de sus, că venea de la director pasămite: «Sunteţi fumătoare şi v-aţi pierdut simţul mirosului». M-am enervat şi a urmat discuţia. Nu voi uita discuţia toată viaţa deşi nu asta ar trebui un medic să-şi amintească din viaţă”, a declarat medicul pentru Gazeta Sporturilor.
Mai departe, sursa a explica că dialogul dintre ea şi directorul general Hexi Pharma s-a desfăşurat în felul următor. "Nu are sens, produsele firmei dumneavoastră au probleme(medicul). Dar n-aveţi dreptul să ne refuzaţi!(Flori Dinu). Ba da, am dreptul ca profesionist! Şi am dreptul să fac un referat de respingere prin care să anunţ şi celelalte spitale(medicul). Am înţeles. Cât v-a dat Anios? (Flori Dinu). Poftim?!!!(medicul) Cât v-a dat Anios că eu vă dau dublu!(Flori Dinu) Ieşi afară!(medicul) Ce? (Flori Dinu) Ieşi afară acuuuum! Cară-te repede cu liftul că dacă îţi dau un şut în cur te duci direct pe geam şi pici direct la parter!(medicul)", a reltat Gazeta Sporturilor.


CSM: Traian Băsescu a încălcat independenţa justiţiei

Plenul CSM a constatat, ieri, că fostul preşedinte Traian Băsescu a încălcat independenţa justiţiei şi a procurorilor DNA când a afirmat că "magistraţii acţionează la comanda unor grupuri de interese, urmărindu-se discreditarea Parlamentului şi distrugerea unor instituţii politice". "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost preşedinte al României şi lider al Partidului Mişcarea Populară, lansate în spaţiul public în cadrul emisiunii “News Line” difuzată de postul de televiziune “România TV” în data de 17 aprilie 2016, sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilităţii sistemului judiciar, aducând atingere independenţei procurorilor DNA, independenţei şi prestigiului sistemului judiciar în ansamblul său. De asemenea, în temeiul Protocolului privind colaborarea dintre CSM şi CNA încheiat la data de 17 noiembrie 2011, Plenul Consiliului a hotărât sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului", arată CSM. Mai exact, decizia CSM vine după ce Traian Băsescu a declarat, atât în cadrul emisiunii TV cât şi pe Facebook, că justiţia şi procurorii DNA acţionează la comanda unor grupuri de interese "în componenţa cărora se regăsesc inclusiv reprezentanţi ai sistemului judiciar, urmărindu-se discreditarea Parlamentului şi distrugerea unor instituţii politice." "Prin afirmaţiile menţionate s-a creat o impresie publică defavorabilă privind activitatea justiţiei şi a procurorilor DNA, inducându-se ideea că aceasta se desfăşoară cu încălcarea dispoziţiilor legale", notează cei de la CSM.

Elevii din Constanţa cer demiterea şefei ISJ

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere ministrului Educaţiei demiterea şefului Inspectoratului Şcolar pentru că ar fi solicitat directorilor unităţilor de învăţământ să se asigure că elevii nu vor fi implicaţi în formele de protest organizate la nivel naţional. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de AEC, Asociaţia o acuză pe Zoia-Gabriela Bucovală, inspectorul şcolar general al judeţului Constanţa, de "atitudini profund nedemocratice, aflate în contradicţie cu principiile care stau la baza sistemului de educaţie”, după ce în cursul zilei de miercuri, pe forumul ISJ aceasta ar fi fost postat un mesaj prin care a solicitat directorilor unităţilor de învăţământ să se asigure că elevii nu vor fi implicaţi în formele de protest organizate pentru finanţarea corespunzătoare a educaţiei. "Asociaţia Elevilor din Constanţa s-a solidarizat cu federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, în vederea organizării unor acţiuni comune de protest pentru finanţarea corespunzătoare a educaţiei, şi anume: decontarea integrală a navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, creşterea finanţării de bază pentru cheltuieli materiale, astfel încât elevii să nu mai fie nevoiţi să cotizeze la aşa-zisul fond al şcolii, salarizarea corespunzătoare a cadrelor didactice, etc.”, arată reprezentanţii AEC. Ei susţin că atitudinea ISJ este de neacceptat, fiind profund nedemocratică şi contrară cu libertăţile fundamentale ale omului, iar prin aceste acţiuni constrânge un drept fundamental al omului, "lezându-i pe elevi în interesul legitim al acestora de a milita pentru un învăţământ de calitate, finanţat corespunzător de către stat”.


Referendumul local nu va putea avea loc simultan cu alegerile locale

Curtea Constituţională a României a decis, ieri, că OUG a Cabinetului Cioloş care permitea organizarea de referendumuri locale simultan cu alegerile locale este neconstituţională, admiţând astfel contestaţia Avocatului Poporului. Iniţiatorii actului normativ sunt Ministerul Afacerilor Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a susţinut că decizia de modificarea a Legii referendumului are la bază "stimularea democraţiei participative şi scăderea costurilor". "Nu are rost să dublăm o infrastructură şi să nu considerăm că există toate condiţiile ca un proces electoral să se poată desfăşura în acelaşi timp cu unul de referendum", a spus Suciu, miercuri.


Fost secretar general Guvernului, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Gabriel Berca, fost senator (PNL, PDL, PMP, UNPR), ministru, secretar general al Guvernului şi consilier prezidenţial a fost condamnat, ieri, de o instanţă a Curţii de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea continuată de trafic de influenţă. De asemenea, judecătorul a decis în privinţa fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, menţinând în acelaşi timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar şi măsura controlului judiciar.
Inculpat în acelaşi dosar şi sub aceeaşi acuzaţie, fostul deputat Mihai Banu (PNL, PDL) a primit din partea instanţei o pedeapsă constând în trei ani şi jumătate de închisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei, menţinerea măsurilor asiguratorii de sechestru în cuantumul sumei propuse pentru confiscare şi a controlului judiciar.
Gabriel Berca şi Mihai Banu mai au de plătit şi câte 2.500 de lei cheltuieli de judecată. Cei doi, trimişi în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanţă. Potrivit DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, de la un om de afaceri suma totală de 185.000 euro pentru a interveni pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către primăria comunei băcăuane Ardeoani.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.