Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: "Regele Cocainei" din Bulgaria, condamnat la Bucureşti

Ziarul de Vrancea
25 mai 2016 374 vizualizări
Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat ieri pe "regele Cocainei" din Bulgaria, Evelin Banev,

la 14 ani de închisoare pentru trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi trafic ilicit de droguri de mare risc, Decizia nu este definitivă. Evelin Banev Nicolov, cunoscut ca "regele cocainei" din Bulgaria, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în iunie 2014, împreună cu un complice. Anchetatorii susţin că în aprilie 2012, Banev a introdus pe teritoriul României, în vederea vânzării, 51,058 kg cocaină.

Fostul şef de cancelarie al lui Tăriceanu, anchetat de DNA

Fostul şef de cancelarie al lui Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian, este cercetat de DNA pentru mărturie mincinoasă în legătură cu dosarul privind retrocedarea unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Regale Băneasa. DNA susţine că Dorin Marian a fost citat pentru clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de Marius Marcovici, trimis în judecată în respectivul dosar, dând în acest context o declaraţie nereală. "După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcţia de şef al cancelariei primului ministru. Declaraţia mincinoasă constă în faptul că, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata exercitării funcţiei de şef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidenţă. În depoziţia luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată", precizează DNA.
În acelaşi dosar este cercetat şi Călin Popescu Tăriceanu, fiind acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Două milioane de bacterii pe mililitru, descoperite într-un săpun dezinfectant

Analizele de laborator realizate de către Institutul Cantacuzino la cerera medicilor de la Spitalul Elias au arătat că săpunul dezinfectant Maxil produs de firma Romchim, folosit în spital, avea, în 2014, două milioane de bacterii pe milimetru. Informaţia a apărut prima dată în presă la Mediafax, într-un articol semnat de jurnalistul Elvira Gheorghiţă. În iulie 2014, un bebeluş şi un bolnav de cancer internaţi la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în şoc septic, din cauza săpunului lichid Maxil care era contaminat cu două milioane de bacterii pe milimetru, după cum au descoperit medicii spitalului. Informaţiile au fost din nou scoase la lumină de jurnaliştii Cătălin Tolontan, Mirela Neag şi Răzvan Luţac în cadrul unei anchete ample publicate în ultimele săptămâni în Gazeta Sporturilor. Medicii de la Elias au explicat pentru GSP că practic, într-o picătură de săpun lichid vorbim de 400.000 de bacterii, adică o substanţă mai murdară decât apa de la chiuvetă.

Aproape jumătate din decesele din spitalele româneşti puteau fi evitate

Aproape jumătate din decesele care au avut loc în spitalele româneşti, în anul 2013, ar fi putut fi evitate având în vedere evoluţia tehnologică şi cunoştinţele medicale actuale, arată un raport Eurostat, publicat marţi de organismul UE. Mai exact, datele Eurostat arată că 49,4% din cazurile de deces înregistrate în spitalele tomâneşti în 2013 puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale. Este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Datele arată că din 54.827 de decese care au avut loc în spitalele din România în 2013, peste 27.400 de persoane nu ar fi trebuit să moară. Aproape la fel de prost ca noi stau ţări precum Letonia (48,5%), Lituania (45,4%) şi Slovacia (44,6%). Ţara cu cele mai puţine cazuri de decesuri care puteau fi evitate este Franţa (23,8%), fiind urmată în clasament de Danemarca (27,1%), Belgia (27,5%) şi Olanda (29,1%). Media europeană este de 33,7%.
Datele Eurostat mai arată că 1,7 milioane de persoane până în 75 de ani au decedat în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces (33,7%) sunt considerate morţi premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.
Din totalul de cazuri de deces prematur, 184.800 (32%) se datorează atacurilor de cord, 93.900 de cazuri (16%) se datorează atacurilor cerebrale, 67.000 (12%) se datorează cancerului de colon, 50.800 (9%) se datorează cancerului de sân, 28.700 (5%) se datorează bolilor hipertensive şi 24.100 (4%) se datorează pneumoniei. Nu în ultimul rând, 130.000 de cazuri se datorează altor cauze decât cele menţionate până acum.

Frunzăverde, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul preşedinte al CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis, ieri, menţinerea sentinţei date în ianuarie de Tribunalul Caraş-Severin, care îl condamnase pe Sorin Frunzăverde pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani. Totodată, Curtea de Apel Timişoara a decis să-l oblige pe Sorin Frunzăverde să urmeze cursuri de reintegrare în societate, organizate de serviciul de probaţiune.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.