Național

Salariile profesorilor, ultima strigare

Ziarul de Vrancea
22 mai 2016 1139 vizualizări
Un învăţător debutant va putea ajunge în primi doi ani de profesie la un salariu de 1.843 de lei, potrivit ultimei propuneri făcute de Ministerul Muncii n cea mai mare leafă propusă în învăţământul preuniversitar este de 3.662 de lei

Ministerul Muncii a avansat o nouă ofertă privind salariile din învăţământ care propune trei etape de aplicare. Corecţiile ar urma să fie implementate începând cu august 2016, noua grilă de salarizare din august 2017, iar bonusul de performanţă ar urma să se aplice din ianuarie 2018. Astfel, conform propunerii Ministerului Muncii, în învăţământul preuniversitar, o învăţătoare sau educatoare cu studii liceale, aflată la începutul carierei, porneşte de la un salariu de 1.480 de lei şi poate avea în primii doi ani de profesat, cel mult 1.843 de lei, corespunzător unui nivel de gradaţie 5. Cel mai mare salariu de bază din această categorie urmează să-l aibă cadrele didactice cu peste 40 de ani vechime, respectiv 1.990 de lei. Suma poate ajunge la 2.265 dacă gradaţia este definitivă. Tot în învătământul preuniversitar, în cazul unui profesor cu studii superioare de scurtă durată şi grad didactic debutant, salariul de pornire propus este de 1.650 de lei, iar la o gradaţie de nivel 5 el creşte la 2.055 de lei. Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durată, începe de la un salariu de bază de 1.749 de lei. Cel mai mare salariu propus în învăţământul preuniversitar este de 3.662 de lei. Pentru acesta, trebuie ca profesorul să aibă o vechime de peste 40 de ani în muncă şi gradul didactic I.

Impact bugetar de un miliard de lei

În cazul învăţământului universitar, salariile pornesc de la 2.178 de lei în cazul unui asistent cu vechime de până la trei ani, în vreme ce pentru aceeaşi funcţie, dar o vechime de până la 40 de ani în muncă, ajung la 2.666 de lei. După peste 40 de ani la catedră, un profesor universitar poate obţine 6.866 de lei pe lună, potrivit proiectului Ministerului Muncii.
Salarii mai mari vor avea şi profesorii care au funcţii de conducere în cadrul universităţilor sau facultăţilor. Astfel, un şef de catedră, gradul II va avea salariul de bază de 7.172, un decan va fi remunerat cu un salariu de bază de 7.586, iar cea mai înaltă funcţie, cea de rector grad II, va fi plătită de stat cu 8.732 lei.
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Muncii, personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă. De asemenea, cadrele didactice din învăţământul special beneficiază de o creştere cu 15% a salariilor de bază. Totodată, se arată în documentul propus spre negociere sindicatelor din educaţie, personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-4 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial primeşte o indemnizaţie pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată, reprezentând o creştere salarială cu 5% pentru 2 clase de elevi, 7,5% pentru 3 clase şi 10% pentru patru clase.
Pentru personalul din instituţiile de învăţământ superior, senatele universitare pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% a salariilor de bază, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii, se mai arată în proiectul Ministerului Muncii. Din calculele Ministerului Muncii, impactul bugetar suplimentar anual al introducerii noii grile ar fi de 1 miliard de lei. Noua propunere a fost înaintă spre negociere sindicatelor din învăţământ care trebuie să dea un răspuns până la începutul săptămânii.

Băsescu: Fără majorări pentru cei care au distrus educaţia

Revendicările salariale ''trambiţate chiar de cei care au distrus sistemul naţional de educaţie'' n-ar trebui luate în considerare fără revenirea la Legea Educaţiei Naţionale în varianta asumată de Guvern în 2011, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu. ''Înaintea promovării legii în Parlament, toate partidele parlamentare şi sindicatele din educaţie au semnat Pactul pentru Educaţie. Pe data de 5 ianuarie 2011, guvernul îşi asuma răspunderea în Parlament pe Legea Educaţiei Naţionale, Legea nr.1 din 2011. Nici nu se uscase bine cerneala tipografică pe monitorul oficial şi mafiile din educaţie, formate din cadre universitare şi lideri sindicali, au trecut la modificarea legii prin ordonanţe de urgenţă şi legi. Pană azi, nu mai puţin de 11 OUG şi 11 legi au modificat Legea Educaţiei Naţionale, aducand din nou sistemul de educaţie la cheremul sistemului mafiot, bine consolidat şi în ziua de azi. Aşa se face că sistemul de educaţie îşi menţine diagnosticul: ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate'', a afirmat fostul şef de stat într-o postare pe Facebook.
El a susţinut că soluţia rapidă de modernizare a educaţiei ar fi revenirea la forma iniţială a Legii Educaţiei Naţionale, aşa cum aceasta a fost elaborată de Comisia condusă de Mircea Miclea. ''Altfel, revendicările salariale trîmbiţate chiar de cei care au distrus sistemul naţional de educaţie n-ar trebui luate în considerare, pentru că banii se duc într-un sistem enorm, care produce diplome cu minimă valoare de întrebuinţare, şomeri şi tineri cu o calificare precară'', a subliniat Traian Băsescu. Declaraţia sa vine în contextul în care sindicatele din educaţie ameninţă cu proteste din cauză că proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor se concentrează din punct de vedere al majorărilor salariale asupra sănătăţii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
D.N.A, acum 2894 zile, 3 ore, 24 minute, 25 secunde
Daca are salariul de 19 milioane sa nu mai aiba dreptul sa faca pregatire si acasa sa-şi de-a interesul si sa invete copii la scoala ,nu sa-i cheme sa faca pregatire cu ei acasa. Anaful ce facem ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.